Corpul decapitat şi fără membre găsit în largul coastelor daneze, identificat ca fiind al jurnalistei suedeze Kim Wall

×
Codul embed a fost copiat

Un trunchi fără cap şi membre găsit în largul coastelor daneze a fost identificat ca fiind al jurnalistei suedeze Kim Wall, a anunţat miercuri poliţia daneză, relatează BBC News.

”ADN-urile trunchiului şi al lui Kim Wall se potrivesc”, a anunţat Poliţia din Copenhaga într-un mesaj postat pe Twitter.

Wall a fost văzută ultima oară pe 10 august, plecând într-o călătorie pe un submarin împreună cu inventatorul Peter Madsen.

Submarinul s-a scufundat la câteva ore după ce a început căutarea lui Wall, iar Madsen a fost acuzat de omor prin neglijenţă.

El a declarat iniţail că a lăsat-o în siguranţă în apropiere de Copenhaga, însă a spus, ulterior, că a jurnalista a murit într-un accident şi că ”înmormântat-o” în mare.

Citește și
submarinul Nautilus in Copenhaga
Proprietarul unui submarin, reţinut după dispariţia unei ziariste
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Poliţia din Copenhaga urma să ofere detalii miercuri, într-o conferinţă de presă. Trunchiul a fost găsit luni. Membrele şi capul au fost tăiate în mod voit, a anunţat poliţia.

Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost dată dispărută de prietenul ei, după ce tânăra nu s-a mai întors din călătoria cu submarinul de pe 10 august.

Jurnalista voia să scrie un material despre Madsen şisubmarinul său, Nautilus.

Submarinul, dat dispărut, a fost localizat pe 11 august, iar Madsen a fost salvat înainte ca submersibilul să se scufunde.

Poliţia daneză crede că vasul, de aproximativ 40 de tone, a fost scufundat în mod voit de către Madsen, care a fost arestat. El respinge orice faptă reprobabilă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Descoperirea care ar putea clarifica un mister. Al cui este trupul descoperit lângă Copenhaga
Descoperirea care ar putea clarifica un mister. Al cui este trupul descoperit lângă Copenhaga

O descoperire macabră ar putea duce la clarificarea unui mister. Trunchiul unei femei, fără cap şi braţe, a fost găsit ieri într-un golf din apropiere de Copenhaga.

Proprietarul unui submarin, reţinut după dispariţia unei ziariste
Proprietarul unui submarin, reţinut după dispariţia unei ziariste

Autorităţile daneze l-au pus sub inculpare pe proprietarul unui submarin, după dispariţia unei jurnaliste în Copenhaga

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.