CNN l-a numit pe Donald Trump comandantul suprem al Twitter-ului

donald trump, mesaje, twitter
Pro TV

Nu mai e de mult o surpriză faptul că Twitter-ul este canalul favorit de comunicare al președintelui american.

Dar luna aceasta, Donald Trump are şanse să îşi depăşească recordul - adică să treacă de trei sute de postări. În aceste condiţii, postul CNN l-a numit pe Trump  comandantul suprem al Twitter-ului.

Pe de altă parte, congresmanii republicani i-au transmis că ar vrea să-l vadă preocupat mai mult de economie decât de diferitele răfuieli pe Twitter, când cu presa, când cu aliaţii din NATO, când cu cei care vorbesc despre modul în care Rusia s-ar fi amestecat în alegerile din Statele Unite.

"Iată mesajele pe Twitter ale președintelui, lună de lună. Până acum aveam un vârf în septembrie, cu 300 de mesaje. Dat iată și graficul lunii iunie. Până la sfârșitul zilei, poate al orei, când vorbim, președintele ar putea stabili un nou record. Ce subiecte abordează pe Twitter? Doar luna aceasta: 51 mesaje despre ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile americane, 44 despre migrație, 34 despre comerț, 24 despre Coreea de Nord și doar 18 despre economie” a relatat CNN.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață
Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Donald Tusk avertizează: „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez”
Donald Tusk avertizează: „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez”

Invazia rusă în Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată de ostilitate, consideră premierul polonez Donald Tusk.

„Dacă nu eram în NATO, am fi fost acum în locul Ucrainei”. Statul din UE care spune că este „sigur și liber” după aderare
„Dacă nu eram în NATO, am fi fost acum în locul Ucrainei”. Statul din UE care spune că este „sigur și liber” după aderare

Conflictul actual din Ucraina arată ce s-ar fi putut întâmpla Estoniei dacă nu ar fi devenit membră a NATO acum 20 de ani, a afirmat vineri ministrul de Externe eston, Margus Tsahkna.

Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h | VIDEO
Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h | VIDEO

Imagini surprinse, joi după-amiază, în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice.

 

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este înscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.