Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine, la Barcelona. Mii de persoane au ieșit în stradă

Protest la Barcelona
Getty

Mii de persoane au protestat, vineri, pe străzile din Catalonia, după ce justiția spaniolă a reținut cinci lideri separatiști, pe care îi acuză de rebeliune și deturnare de fonduri.

Judecătorul Pablo Llarena de la Curtea Supremă i-a inculpat oficial vineri pe 13 lideri separatişti pentru „rebeliune”, infracţiune pasibilă de 30 de ani de închisoare. Cinci dintre ei au fost arestaţi, printre care Jordi Turull, candidatul la şefia executivului regional, care urma să se prezinte sâmbătă în al doilea tur de scrutin în parlamentul catalan. Alţi patru lideri sunt deja în închisoare de câteva luni.

Judecătorul a explicat ordinul de plasare în detenţie provizorie prin riscul „ridicat” ca inculpaţii să fugă în afara ţării. De altfel, una din persoanele convocate, Marta Rovira, a preferat să părăsească Spania decât să compară în faţa judecătorului şi să rişte încarcerarea.

Judecătorul Llarena a emis de asemenea mandate de arestare împotriva fostului lider catalan Carles Puigdemont, care s-a exilat în Belgia împreună cu patru ex-miniştri regionali după proclamarea independenţei Cataloniei, la 27 octombrie.

Citește și
Carles Puigdemont
Preşedintele Parlamentului catalan: „Carles Puigdemont este singurul candidat”
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Anunţul i-a inflamat pe manifestanţi, care la Barcelona au dat foc unor fotografii ale regelui Felipe al VI-lea - ceea ce constituie un delict în Spania - şi judecătorului Llarena. Protestatarii agitau drapele separatiste şi bannere prin care cereau „Libertate pentru prizonierii politici”.

Astfel, 24 de manifestanţi au fost răniţi uşor în ciocniri cu forţele de poliţie, care i-au întâmpinat cu lovituri de bastoane pe protestatarii ce se apropiau de prefectură. Manifestaţiile fuseseră convocate din ajun de Adunarea Naţională catalană şi de Comitetele de Apărare a Republicii, înaintea comunicării deciziilor justiţiei.

O altă adunare, mai calmă, a umplut vasta Piaţă a Cataloniei, în inima Barcelonei. Televiziunea catalană a difuzat imagini cu mulţimi adunate şi în alte oraşe ale regiunii, precum Vic şi Tarragona.

În total, judecătorul a confirmat inculparea a 25 de persoane, practic întregul nucleu dur al liderilor separatişti. Inculpaţii pot face apel în faţa unei camere a Curţii Supreme. Dacă aceasta va confirma acuzaţiile, magistratul îi va putea trimite în judecată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Puigdemont se retrage
Puigdemont se retrage"provizoriu" ca să permită formarea unui guvern catalan

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a anunţat că renunţă, deocamdata, să fie învestit ca preşedinte al regiunii.

Preşedintele Parlamentului catalan: „Carles Puigdemont este singurul candidat”
Preşedintele Parlamentului catalan: „Carles Puigdemont este singurul candidat”

Preşedintele Parlamentului din Catalonia a insistat că preşedintele aflat în exil, Carles Puigdemont, rămâne singurul candidat care ar putea forma un nou guvern şi a cerut din nou rezolvarea soluţiei prin negocieri politice, scrie The Guardian.

Doi români au șocat autoritățile spaniole. Au furat 2 tone de pește dintr-o rezervație
Doi români au șocat autoritățile spaniole. Au furat 2 tone de pește dintr-o rezervație

După ce trei români au golit de peşte un lac din Italia, folosind cabluri electrice, alți doi români au fost prinți în flagrant la braconaj, de data asta în Spania.

Justiţia spaniolă îl împiedică pe Puigdemont să conducă Catalonia de la distanţă
Justiţia spaniolă îl împiedică pe Puigdemont să conducă Catalonia de la distanţă

Tribunalul constituţional a decis că Puigdemont nu poate depune jurământul şi guverna prin legătură video din Belgia, unde s-a refugiat ca să nu fie arestat.

Carles Puigdemont, propus din nou să formeze guvern regional în Catalonia
Carles Puigdemont, propus din nou să formeze guvern regional în Catalonia

Anularea autonomiei şi impunerea alegerilor sunt departe de a fi rezolvat criza din Catalonia.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

De ce nu poate Popescu Piedone să se întoarcă la Sectorul 5, așa cum ar vrea Marcel Ciolacu. Analist: „Ar fi ca o înfrângere”
De ce nu poate Popescu Piedone să se întoarcă la Sectorul 5, așa cum ar vrea Marcel Ciolacu. Analist: „Ar fi ca o înfrângere”

La nici 12 ore după ce l-au schimbat pe medicul Cătălin Cîrstoiu cu Gabriela Firea în lupta pentru primăria Bucureștiului, social-democrații îi sugerează lui Cristian Popescu Piedone să se retragă din cursă.