Ciocniri violente în Palestina. Trei persoane au murit, 150 au fost rănite

Copil palestinian
Getty

Trei palestinieni au fost uciși și 150 de persoane au fost rănite, vineri, în urma protestelor declanșate de decizia Statelor Unite de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Cele mai multe victime s-au înregistrat în Fâşia Gaza, unde mii de palestinieni s-au strâns pentru a arunca cu pietre asupra soldaţilor israelieni aflaţi dincolo de bariera de beton şi metal care închide ermetic frontiera enclavei palestiniene cu Israel, informează Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit surselor medicale, doi protestatari, dintre care unul aflat în scaun cu rotile, au fost ucişi, iar 145 au fost răniţi. În Cisiordania ocupată, un protestatar a fost ucis şi alţi cinci au fost răniţi de tiruri israeliene, au indicat medici.

Conform militarilor israelieni, unul din palestinieni a fost împuşcat după ce a înjunghiat şi rănit, nu foarte grav, un membru al echipei lor.

Martori citaţi de Reuters afirmă că palestinianul avea asupra lui un cuţit şi purta ceea ce părea a fi o centură explozivă. Un medic palestinian a afirmat însă că centura era falsă.

Citește și
Copil palestinian
Mărturia unor copii palestinieni, arestați de militarii israelieni: „Ne-au legat la ochi și ne-au interogat două ore”
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Potrivit armatei israeliene, în jur de 3.500 de palestinieni au manifestat violent, vineri, în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza. Soldaţii au făcut uz de mijloace antirevoltă şi au tras în mod selectiv asupra celor mai violenţi protestatari, a indicat armata, într-un comunicat.

Acesta mai precizează că 2.500 de palestinieni au luat parte la revolte în Cisiordania, aruncând cauciucuri în flăcări şi bombe incendiare împotriva soldaţilor şi poliţiştilor de frontieră, care au răspuns atacurilor

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Palestinienii nu vor ca SUA să se ocupe de pacea din Orientul Mijlociu: „Mutarea Ambasadei la Ierusalim este o crimă”
Palestinienii nu vor ca SUA să se ocupe de pacea din Orientul Mijlociu: „Mutarea Ambasadei la Ierusalim este o crimă”

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a precizat că cetățenii din Palestina nu vor mai accepta ca Statele Unite să joace vreun rol în negocierile pentru pacea din Orientul Mijlociu.

Mărturia unor copii palestinieni, arestați de militarii israelieni: „Ne-au legat la ochi și ne-au interogat două ore”
Mărturia unor copii palestinieni, arestați de militarii israelieni: „Ne-au legat la ochi și ne-au interogat două ore”

Un adolescent palestinian, a cărui imagine a devenit virală după ce a fost escortat la secția de poliție de 22 de soladați israelieni, urmează să fie pus sub acuzare, din cauză că a aruncat cu pietre spre forțele de ordine, la un protest în Cisiordania.

Momentul în care un israelian este înjunghiat de un palestinian la Ierusalim
Momentul în care un israelian este înjunghiat de un palestinian la Ierusalim

Un palestinian l-a înjunghiat duminică pe un israelian la Ierusalim, rănindu-l grav, a anunțat poliția, calificând atacul drept unul ”terorist”.

Violențe la ambasada SUA din Beirut. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene
Violențe la ambasada SUA din Beirut. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene

Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene în apropierea ambasadei SUA din Beirut (Liban), unde manifestanţii protestează faţă de decizia lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept ambasada Israelului.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.