Grecia introduce o nouă regulă pentru turiști. Zeci de români și bulgari au fost testați pozitiv la Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile elene au confirmat public 29 de cazuri noi de infectare în rândul turiştilor veniţi din România şi Bulgaria, însă nu au precizat, până în prezent, numărul de cazuri în funcţie de cetăţenie.

„În continuarea informaţiilor cu privire la condiţiile de intrare în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile elene astăzi, 10 iulie a.c., începând cu data de 14 iulie, ora 06.00, toţi cetăţenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, sunt obligaţi să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul Republicii Elene”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă.

De asemenea, MAE subliniază că obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.

„Cu referire la informaţiile menţionate în mass-media privind confirmarea unor noi cazuri de infectare cu COVID-19 printre turiştii străini aflaţi în Republica Elenă, MAE precizează că autorităţile elene au confirmat public un număr de 29 de cazuri noi de infectare în rândul cetăţenilor care au venit din România şi Bulgaria, fără a preciza, până la acest moment, numărul de cazuri în funcţie de cetăţenie”, precizează comunicatul MAE.

De asemenea, Ministerul precizează, cu privire la cazul românului testat pozitiv pentru coronavirus în insula Thassos, că la solicitarea Consulatului General al României la Salonic, autorităţile elene au retestat persoana în cauză, rezultatul celui de-al doilea test fiind negativ.

Sursa citată mai spune că, cetăţeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp. În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităţilor elene cu privire la această situaţie.

Citește și
Plajă din Grecia
Nouă regulă la intrarea în Grecia. Toți călătorii vor fi testați în vama Kulata-Promachonas
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

„Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, mai indică sursa menţionată.

MAE recomandă românilor să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puţin 24 de ore anterior deplasării, şi să obţină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit. MAE reaminteşte că nerespectarea obligaţiei de a completa acest formular este sancţionată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislaţiei elene în vigoare.

Ministerul reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară „la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă”.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Orban:Vom transmite un semnal ca centrele acreditate să efectueze testul COVID pentru cei care au sejururi în Grecia

 

Premierul Ludovic Orban a declarat că sâmbătă, în cadrul conferinţei cu prefecţii şi cu structurile implicate în lupta anti-COVID, va transmite un semnal ca toate centrele acreditate să facă teste COVID pentru cei care au sejururi planificate în Grecia.

Orban a menţionat că autorităţile elene au decis într-o şedinţă de guvern ca românii care trec prin vama Kulata - Promachonas să aibă obligatoriu un test COVID negativ făcut cu maximum 72 de ore înainte de momentul trecerii frontierei.

Întrebat vineri într-o conferinţă de presă la Prefectura Tulcea dacă cei care vor pleca marţi mai au timp să facă acest text în condiţiile în care centrele acreditate nu lucrează în weekend, Orban a spus: "Mâine dimineaţă, la ora 9:00, am convocat o conferinţă cu toţi prefecţii şi cu toate structurile implicate în lupta anti-COVID şi la această videoconferinţă va fi prezent şi domnul ministru Tătaru şi împreună vom transmite un semnal ca toate centrele care sunt acreditate, şi este vorba de peste 120 de centre acreditate să facă aceste analize, să efectueze aceste analize pentru cei care au sejururi planificate în Grecia".

Grecia, îngrijorată de creşterea cazurilor în Balcani

 

Autorităţile elene şi-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la creşterea numărului de cazuri de COVID-19 la vecinii din Balcani, subliniind riscul "cazurilor importate" din cauza sosirii turiştilor în Grecia prin frontierele terestre, relatează France Presse.

În timp ce bilanţul în ţară rămâne încă deosebit de scăzut, cu mai puţin de 50 de cazuri detectate zilnic, faptul că mai mult de jumătate din aceste cazuri provin din rândul turiştilor este un motiv de îngrijorare.

"Din cele 31.169 de teste efectuate la toate porţile de intrare ale ţării în perioada 1-6 iulie, doar 100 de cazuri au fost depistate pozitive, adică 0,3%", a asigurat purtătorul de cuvânt al guvernului Stelios Petsas, într-un briefing de presă.

Creşterea numărului de cazuri este "sub control", dar "cele mai mari probleme provin de la graniţele terestre cu Balcanii (...), unde tendinţa ascendentă bruscă este un risc pentru cazurile importate", a adăugat el.

Stelios Petsas a avertizat însă că "principalul risc în prezent este în interiorul ţării", unde măsurile de distanţare socială sau purtarea măştilor nu sunt respectate.

Cel puţin şapte turişti sârbi au fost testaţi pozitivi cu COVID-19 în Grecia începând de luni şi plasaţi în carantină.

În staţiunea de pe litoral Aidipsos, de pe insula Evia, autorităţile testează în prezent 80 de turişti sârbi cazaţi la un hotel unde un cuplu din Serbia a fost testat pozitiv pentru COVID-19, potrivit mass-media.

De la deschiderea graniţelor la jumătatea lunii iunie, Grecia a decis să efectueze teste aleatorii asupra turiştilor care sosesc în ţară.

După focarul din Serbia, autorităţile elene au mărit numărul testelor la punctul de trecere a frontierei Promahonas cu Bulgaria, principalul punct de intrare pentru mulţi turişti din Balcani.

Duminică, Grecia şi-a închis frontierele pentru toţi cetăţenii din Serbia până la 15 iulie.

"Aşteptăm cu nerăbdare evoluţia curbei epidemiologice până la sfârşitul lunii iulie", a declarat Nikolaos Sypsas, profesor de boli infecţioase la Facultatea de Medicină din Atena, pentru televiziunea publică ERT.

Cu 193 de decese la un total de mai puţin de 3.700 de cazuri de COVID-19 apărute pe teritoriul său începând de la sfârşitul lunii februarie, Grecia rămâne una dintre ţările europene cel mai puţin afectate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Alți turiști români depistați cu Covid-19 în Grecia. Ce măsuri anunță autoritățile elene
Alți turiști români depistați cu Covid-19 în Grecia. Ce măsuri anunță autoritățile elene

Alți doi români aflați în vacanță în Grecia au fost depistați cu Covid-19, după ce săptămâna trecută o turistă a fost confirmată cu noul coronavirus. Unul dintre români se află în insula Thassos, iar celălalt în Paralia Katerini.

Nouă regulă la intrarea în Grecia. Toți călătorii vor fi testați în vama Kulata-Promachonas
Nouă regulă la intrarea în Grecia. Toți călătorii vor fi testați în vama Kulata-Promachonas

Grecia introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos, a relatat joi postul de radio naţional.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.