Cel puțin 36 de morți și 13 răniți, într-un accident de autocar în China

china, accident, autocar,
Twitter

Cel puţin 36 de oameni, dintre care doi copii, au murit, iar alţi 13 au fost răniţi, după ce un autocar a intrat în zidul unui tunel din China, relatează BBC News.

Autocarul circula din oraşul Chengdu către Luoyang, când a avut loc accidentul, în provincia Shaanxi (nord-vestul Chinei).

Eforturile echipelor de salvare au continuat şi în cursul dimineţii, iar persoanele rănite au fost duse la spital.

Autorităţile, care au demarat o anchetă, nu au precizat posibilele cauze ale accidentului. Oficialii au subliniat, însă, că autocarul avea 49 de oameni la bord, deci nu era supraaglomerat, şi fusese controlat.

Accidentele rutiere grave sunt obişnuite în China, pe de o parte din cauza problemelor la infrastructură, iar pe de alta din cauza nerespectării regulilor.
 

Citește și
accident bacau
Doi pasageri au unui taxi, ucişi într-un accident grav. Greşeala făcută de şofer
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Accident cu 3 TIR-uri între Arad şi Oradea. Coloanele de mașini au 4 km
Accident cu 3 TIR-uri între Arad şi Oradea. Coloanele de mașini au 4 km

Traficul rutier este blocat, miercuri dimineaţă, între Arad şi Oradea, pe DN 79, în zona localităţii Şimand, unde trei TIR-uri care circulau în aceeaşi direcţie s-au ciocnit.

Doi pasageri au unui taxi, ucişi într-un accident grav. Greşeala făcută de şofer
Doi pasageri au unui taxi, ucişi într-un accident grav. Greşeala făcută de şofer

Accident cumplit în județul Bacău.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.