Bulgarii îşi fac DNA, în timp ce la noi Parlamentul vrea să-l neutralizeze

justitie UE
iStock

Guvernul bulgar a aprobat miercuri un proiect de lege pentru combaterea corupției, prin care înfiinţează o agenţie asemănătoare cu DNA.

Executivul de la Sofia vrea să creeze o autoritate independentă care va îngloba toate instituţiile statului bulgar ce se ocupă în acest moment cu lupta împotriva corupţiei şi cu eliminarea conflictelor de interese. Actul trebuie însă să treacă şi de Parlament.

Bulgaria a fost criticată în cel mai recent raport MCV pentru "ineficienţa" eforturilor sale de combatere a corupţie, caracterizate drept "fragmentate", în condiiţile ăn care nu există o instituţie similară DNA-ului de la noi..

Ca urmare, guvernul vrea să creeze "Comisia pentru combaterea corupției și confiscarea bunurilor dobândite ilegal", care va verifica declarațiile de avere și de interese ale funcționarilor publici, va sesiza conflictele de interese şi se va ocupa cu acţiunile în instanţă pentru confiscarea bunurilor dobândite ilegal de funcţionarii statului.Denunţurile anonime nu vor fi permise, dar identitatea denunţătorilor nu va fi dezvăluită

Proiectul mai prevede ca 30% din valoarea bunurilor confiscate să fie folosită în programe sociale.

Citește și
comisia europeana - getty
Mesaj ingrijorator al Comisiei Europene: "Romania a inregistrat un regres". Sansele de ridicare a MCV ar putea fi afectate
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
O nouă misiune MCV vine în România. Modificarea legilor justiţiei, pe agendă
O nouă misiune MCV vine în România. Modificarea legilor justiţiei, pe agendă

O nouă misiune de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va veni în România în perioada 18 - 21 septembrie

Mesaj ingrijorator al Comisiei Europene:
Mesaj ingrijorator al Comisiei Europene: "Romania a inregistrat un regres". Sansele de ridicare a MCV ar putea fi afectate

Comisia Europeana revine cu un prim mesaj dupa cele mai mari proteste din istoria tarii.

Coruptia din sanatatea romaneasca, marcata in raportul MCV: O practica des folosita de frauda este abordarea
Coruptia din sanatatea romaneasca, marcata in raportul MCV: O practica des folosita de frauda este abordarea "salam feliat"

Nivelul coruptiei in asistenta medicala are un impact direct asupra calitatii serviciilor de sanatate publica si afecteaza direct accesul la asistenta medicala in Romania, iar rezultatul este ca, in unele cazuri, pacientii au murit.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.