Boris Johnson nu dorește o amânare a Brexit. Ce i-a transmis lui Donald Tusk

×
Codul embed a fost copiat

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis miercuri din nou preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că nu doreşte încă o amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Prim-ministrul irlandez, Leo Vardakar, a vorbit despre posibilitatea convocării unui summit european extraordinar dacă liderii europeni nu ajung la un acord privind amânarea Brexitului, amânare cerută totuşi formal de guvernul lui Johnson pentru a respecta o lege votată în parlamentul britanic, relatează Agerpres.

Johnson şi Tusk au avut miercuri o convorbire telefonică în cadrul căreia şeful executivului britanic „a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire şi că este deopotrivă în interesul UE şi al Regatului Unit ca noi să ieşim (din UE) pe 31 octombrie”, a anunţat miercuri Downing Street.

Camera Comunelor a aprobat miercuri seara legea privind acordul de retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), dar a respins un calendar de examinare accelerată a legislaţiei privind Brexitul propus de guvern cu termene care să permită ieşirea din UE pe 31 octombrie.

Prin urmare, premierul Boris Johnson a suspendat examinarea acordului asupra Brexitul în Camera Comunelor şi şi-a manifestat opţiunea pentru convocarea unor alegeri anticipate, pentru care însă are de asemenea nevoie de votul Parlamentului.

Citește și
brexit
Brexit, încă o amânare. Noua dată propusă: 31 ianuarie 2020
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Partidele de opoziţie au semnalat că vor sprijini organizarea unor alegeri în această toamnă dacă UE acceptă o amânare a Brexitului până anul viitor.

Între timp, Donald Tusk le-a recomandat liderilor europeni să accepte o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020 printr-o procedură scrisă, pentru a nu fi nevoie de convocarea unui summit, dar aceştia încă nu au ajuns la un consens cu privire la această chestiune care trebuie decisă în unanimitate.

„Tusk este în prezent într-un proces de consultare a celor 27 de şefi de stat şi de guvern”, a declarat miercuri premierul irlandez Leo Varadkar.

„Cei 27 încă nu au ajuns la un acord, astfel că este posibil să avem un Consiliu European extraordinar în zilele următoare pentru a-l discuta, dacă el (Tusk) nu obţine un consens”, a explicat şeful guvernului irlandez.

Franţa şi-a manifestat rezervele faţă o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie, fiind de acord numai cu o extindere „tehnică” de „câteva zile” pentru a permite Camerei Comunelor să adopte legislaţia necesară.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Tusk recomandă liderilor statelor UE să accepte amânarea Brexitului
Tusk recomandă liderilor statelor UE să accepte amânarea Brexitului

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, într-un mesaj pe Twitter.

Brexit, încă o amânare. Noua dată propusă: 31 ianuarie 2020
Brexit, încă o amânare. Noua dată propusă: 31 ianuarie 2020

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, îi consultă marţi seara pe liderii din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene cu privire la cererea de amânare a datei de ieşire a Regatului Unit din Blocul comunitar.

Camera Comunelor a respins calendarul lui Johnson pentru adoptarea legislației Brexit
Camera Comunelor a respins calendarul lui Johnson pentru adoptarea legislației Brexit

Parlamentarii britanici au respins calendarul accelerat al premierului Boris Johnson privind adoptarea legislaţiei asupra Brexitului, compromiţând şansele unei ieşiri cu acord din Uniunea Europeană la 31 octombrie.

Noi amenințări ale lui Boris Johnson privind Brexit. Ce le-a transmis deputaților
Noi amenințări ale lui Boris Johnson privind Brexit. Ce le-a transmis deputaților

Premierul britanic Boris Johnson i-a avertizat marţi pe membrii Camerei Comunelor că va renunța la orice încercare de a obține ratificarea acordului de Brexit și va convoca alegeri anticipate, în cazul în care aceștia vor întârzia adoptarea legislației.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.