Bilanț nou în Mexic: 273 de morți. Mărturiile românilor: "E ceva care îţi ridică părul pe mâini"

×
Codul embed a fost copiat

Bilanţul cutremurului de magnitudine 7,1 din Mexic a crescut din nou, ajungând la 273 de morţi, dintre care 137 numai în capitală.

La şcoala din Ciudad de Mexico, unde salvatorii lucrează fără oprire de marţi seară, nu mai este nici un copil dispărut.

19 micuţi au fost scoşi fără viaţă dintre dărâmături, iar 11 au fost salvaţi la timp. În jur de 500 de români, care trăiesc în Mexic, împart cu localnicii durerea acestei tragedii.

Tamara Liuba Ariton, preşedintele Asociaţiei Comunităţii Române: "Am coborât repede, am ieşit în grădină cu ceilalţi din birou şi casa a săltat aşa în sus, apoi zidul părea că vine înspre noi. Toţi eram cu sufletul negru, nu ştiam dacă cei dragi sunt bine, dacă mai avem casă sau nu."

Sute de români trăiesc în zona din Mexic afectată de cutremurul de marţi. Cei rămaşi pe drumuri sau fără utilităţi s-au refugiat pe la prieteni, bucuroşi măcar că au scăpat teferi.

Citește și
cutremur in Mexic colaj
Cutremur în Mexic. GALERIE FOTO cu dezastrul provocat de furia naturii
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Tamara Liuba Ariton, preşedintele Asociaţiei Comunităţii Române: ”Abia am putut să iau legătură cu membrii comunităţii. Toţi au anunţat că sunt bine, numai unul dintre membri are distrus apartamentul. Două prietene au fost evacuate şi au rămas fără case.”

Salvatori şi civili, toate puterile mexicanilor se îndreaptă acum spre supravieţuitorii prinşi sub dărâmături. Cu cât trece timpul, fiecare salvare e un miracol, căci durata medie de supravieţuire în asemenea condiţii este de 72 de ore, spun specialiştii.

Peste tot, lângă clădirile transformate în munţi de moloz, rude în lacrimi aşteaptă veşti şi cercetează cu înfrigurare listele cu morţi, dispăruţi şi salvaţi.

“Nu mai ştim nimic de ieri după-amiază, când ne-au spus că e viu. A apărut pe lista celor vii, el şi alţi 14 oameni, dar n-au scos decât trei.”

La şcoala primară prăbuşită din Ciudad de Mexico, salvatorii au motive să creadă că mai e cineva în viaţă sub moloz, dar nu o fetiţă, aşa cum a relatat presă, ci o angajată a şcolii. Un copil care învaţă acolo povesteşte cum au rămas colegii lui prinşi în clădire.

“Era o zi de şcoală normală, când deodată pământul a început să se mişte. Am coborât la parter, ne-am împins unii pe alţii şi deodată toată şcoala a început să se zgâlţâie. Unii au rămas în urmă pentru că voiau să-şi ia lucrurile, dar totul a început să cadă şi n-au mai avut timp să iasă.”

Pe lângă miile de oameni care participa la căutări, mexicanii găsesc tot felul de moduri să se ajute între ei.

“Un domn care vinde tamales a venit acum trei sau patru ore cu un camion, dar în loc să le vândă, le-a lăsat aici pentru salvatori.”

Tamara Liuba Ariton, preşedintele Asociaţiei Comunităţii Române: ”E ceva care îţi ridică părul pe mâini. Va spun drept, această solidaritate a poporului te impresionează mult.”

Iar ajutorul de acest gen contează, căci preşedintele a anunţat că nu va opri în niciun caz operaţiunile de salvare câtă vreme mai există măcar cea mai mică speranţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Moment viral după cutremurul din Mexic. Reacția oamenilor când un Golden Retriever este salvat. VIDEO
Moment viral după cutremurul din Mexic. Reacția oamenilor când un Golden Retriever este salvat. VIDEO

Pe rețelele de socializare sunt distribuite numeroase fotografii și filmări cu momente șocante sau emoționante de după cutremurul de 7,1 din Mexic.

Cutremur în Mexic. GALERIE FOTO cu dezastrul provocat de furia naturii
Cutremur în Mexic. GALERIE FOTO cu dezastrul provocat de furia naturii

Sute de oameni și-au pierdut viețile în urma cutremurului cu magnitudine 7,1 care a zguduit centrul Mexicului pe 19 septembrie. Acesta este al doilea seism puternic în Mexic din ultima perioadă, după cel din 8 septembrie, soldat cu 96 de morți.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.