Au reușit să jefuiască zeci de britanici dându-se drept lucrătoare sociale. Metoda româncelor

românce
worcesternews.co.uk

Două românce care se dădeau drept angajate ale unui cămin de bâtrâni din Marea Britanie au jefuit mai mulți vârstnici, iar acum vor fi deportate în țară.

Ultima dată, cele două femei au furat 1.470 de lire sterline de câteva bătrâne din Worcester, scrie Worcester News.

Tabita Mihai și Florica Stan se dădeau drept lucrători sociali, opreau bătrâni pe stradă și, în aparență își ofereau ajutorul. Hoațele își exprimau apoi compasiunea pentru vârsta și problemele de sănătate îmbrățișând bătrânii, moment în care le furat portofelele și poșetele.

Polițiștii britanici au reușit să le probeze mai multe fapte săvârșite în perioada sărbătorilor de iarnă. Numai de la o pensionară, Florica Stan a firat 890 de lire sterline. 

Furturile comise de perechea de românce au avut loc între 11 – 25 ianuarie a.c. și a provocat „traume reale” victimelor, a spus judecătorul.

Citește și
femei
INS, despre speranța de viață a româncelor și vârsta la care devin mame
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Cele două femei și-au recunoscut câte 6 furturi. Judecătorul a cerut ca documentele să ajungă la Ministerul de Interne cu propunerea de a fi deportate în România.

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Badante românce, acuzate că furau de la bătrâni italieni. Ele spun că primeau bani pentru sex
Badante românce, acuzate că furau de la bătrâni italieni. Ele spun că primeau bani pentru sex

Caz controversat în Italia, unde două îngrijitoare, mamă şi fiică, sunt acuzate că ar fi luat bani de la vârstnicii de care trebuiau să aibă grijă.

INS, despre speranța de viață a româncelor și vârsta la care devin mame
INS, despre speranța de viață a româncelor și vârsta la care devin mame

Faţă de bunicile lor, româncele trăiesc mai mult şi se căsătoresc mai târziu.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.