Atac cu cuțitul în Paris, comis de un bărbat care l-a evocat pe Allah

Jandarmi Paris
AFP

Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat un militar din cadrul Operaţiunii Sentinelle aflat într-o misiune de patrulare la staţia de metrou Châtelet, la Paris, potrivit AFP.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, atacatorul, imobilizat rapid de militar, ar fi făcut afirmaţii în care l-a evocat pe ”Allah”, a precizat o sursă din cadrul poliţiei.

Parchetul antiterorist a fost sesizat în legătură cu ancheta privind agresarea unui militar din cadrul Operaţiunii Sentinelle, vineri dimineaţa, în metroul parizian, care nu s-a soldat cu răniţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului francez Christophe Castaner, relatează AFP.

”Preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) a reunit în această (vineri) dimineaţa în jurul lui ansamblul specialiştilor mobilizaţi în legătură cu acest subiect pentru a face un bilanţ”, a declarat Christophe Castaner într-o conferinţă de presă pe tema promulgării legilor moralizării vieţii politice.

”Parchetul terorist a fost sesizat imediat”, a subliniat Castaner în această conferinţă de presă comună cu ministrul Justiţiei Nicole Belloubet.

Citește și
kabul
Atentat sinucigaș lângă un stadion din Kabul. Cum a fost evitată o catastrofă în ultima clipă
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Trecători atacaţi de un bărbat care a strigat
Trecători atacaţi de un bărbat care a strigat "Allah Akbar", în Toulouse

Bărbat arestat în oraşul francez Toulouse după ce a agresat trecători şi poliţişti strigând ”Allah Akbar”

Atentat sinucigaș lângă un stadion din Kabul. Cum a fost evitată o catastrofă în ultima clipă
Atentat sinucigaș lângă un stadion din Kabul. Cum a fost evitată o catastrofă în ultima clipă

Cel puțin trei persoane, printre care un polițist, au fost ucise și alte cinci au fost rănite într-un atentat comis miercuri de un atacator-sinucigaș lângă un stadion de cricket din Kabul, a anunțat poliția afgană.

Atac cu 18 morţi în Sinai, revendicat de ISIS
Atac cu 18 morţi în Sinai, revendicat de ISIS

Cel puţin 18 morţi în Egipt, într-un atac revendicat de Statul Islamic vizând forţe de securitate.

Bărbat împuşcat în aeroportul din Miami, după ce a intrat cu cuţitul pe pistă
Bărbat împuşcat în aeroportul din Miami, după ce a intrat cu cuţitul pe pistă

Poliţia americană a împuşcat un bărbat înarmat cu un cuţit, care a încercat să intre în clădirea aeroportului din Miami, de pe o pistă.

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții

O persoană a murit și trei au fost rănite în explozia care a distrus un bloc din Craiova. Deflagrația a rupt pereții, iar o parte din primul etaj s-a prăbușit.  

Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu
Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu

Navele de război ale Marinei SUA au folosit un interceptor de rachete pentru prima dată în luptă în weekend, în timp ce apărau Israelul de un atac iranian fără precedent, scrie Business Insider.

Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”
Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”

Sute de români blocaţi de marţi în Dubai după inundațiile istorice care au lovit Emiratele Unite Arabe au început să sosească în țară.