Aproximativ 800 de turiști britanici au depus plângeri false, ca să ia despăgubiri de la hoteluri

turista care fumeaza pe plaja
iStock

Aproximativ 800 de turiști britanici ar fi depus plângeri false privind intoxicații alimentare, pentru a obține despăgubiri de la hotelurile din insulele Baleare, cauzând un prejudiciu de 4,5 milioane de euro.

Potrivit poliției spaniole, citate de AFP,   poliția a mai anunțat că a descoperit 77 de cabinete de avocatură care „au pus la cale o organizație care vizează depunerea de plângeri mincinoase care au provocat un prejudiciu economic important sectorului turistic din Baleare și din Spania", informează Agerpres.

Insulele Baleare — Ibiza, Mallorca și Menorca — s-au confruntat din ianuarie 2016 cu o explozie de plângeri care vizau hoteluri ce ofereau sejururi „all inclusive" și care reclamau intoxicații alimentare, în creștere cu 700%, mai precizează poliția.

Prejudiciul este estimat la 4,5 milioane de euro, a precizat poliția, care a menționat că fenomenul afectează și insulele Canare și regiunea Benidorm, de pe coasta mediteraneană, foarte prețuită de britanici.

Potrivit hotelurilor, anumiți avocați specializați vin chiar în interiorul lor oferindu-și serviciile gratuit, în speranța că vor obține un comision dacă clientul obține o despăgubire.

Citește și
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Pe insula Tenerife, din arhipelagul Canare, ar fi circulat chiar o ambulanță pe care scria „clinică de plângeri".

Potrivit specialiștilor în turism din Spania, această creștere a numărului de plângeri este legat de un vid juridic în Marea Britanie, unde legea de protecție a consumatorilor nu le cere clienților lezați să producă un certificat medical.

Acestora le este suficient în anumite cazuri să prezinte o factură de achiziție de medicamente pentru a obține o rambursare, potrivit poliției spaniole.

Problema este de o amploare atât de mare că ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a ironizat sănătatea digestivă a britanicilor, deveniți "printre cei mai fragili" din acest punct de vedere.

De ani de zile, britanicii sunt în topul străinilor care aleg Spania pentru a-și petrece vacanțele. În 2016 ei au fost în jur de 17,8 milioane, într-o țară de circa 46 de milioane de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Premierul Spaniei anunță luni dacă va demisiona. Soția lui Pedro Sanchez, la putere din 2018, este acuzată de corupție
Premierul Spaniei anunță luni dacă va demisiona. Soția lui Pedro Sanchez, la putere din 2018, este acuzată de corupție

Premierul spaniol Pedro Sánchez anunţă miercuri, într-o scrisoare publicată pe X, că ”se gândeşte” la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale, cu privire la trafic de influenţă şi corupţie, relatează AFP.

 

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Joe Biden râde de Trump și spune că-și dă cu înălbitor în păr. Cum voia fostul președinte să se injecteze cu dezinfectant
Joe Biden râde de Trump și spune că-și dă cu înălbitor în păr. Cum voia fostul președinte să se injecteze cu dezinfectant

Joe Biden, vizibil încântat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, l-a ironizat miercuri pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP.

 

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.