"Viata te obliga! Nu renunta nici in ruptul capului", mesajul pe care Teo a noastra ni-l transmite de dincolo de moarte
Pretuia viata poate mai mult decat oricare dintre noi, pentru ca ea stia cel mai bine ce inseamna sa lupti, ani la rand, cu o boala teribila.
Teodora Maftei sau Teo, asa cum ii spuneam cu totii, era colega noastra si fotograful trupei Goodbye to Gravity. In seara de 30 octombrie era fericita ca mergea la concertul mult asteptat.
Dar Teo avea sa plece dintre noi, alaturi de alte 63 de suflete. In memoria ei, luna viitoare, va fi publicata cartea pe care o pregatise cu mult drag, dar pe care nu a mai apucat sa o lanseze.
"O lectie se repeta pana se invata. Ce e cel mai greu de invatat? Ca dincolo de o zi de durere, cateva clipe de fericire cantaresc mai mult decat tot chinul, daca stii sa primesti fara sa mai ceri, sa te bucuri fara sa regreti, sa zambesti acum chiar daca stii ca maine o sa te doara."
"Viata te obliga! Nu renunta nici in ruptul capului", cu acest indemn a trait Teo a noastra, clipa de clipa.
Acum ni l-a lasat tuturor, asternut ca titlu pe coperta albumului sau. Ne-a lasat o parte din ea, pentru ca noi toti sa invatam sa fim oameni. Sa iubim, sa ne bucuram de viata, sa fim buni, sa ii ajutam pe ceilalti, asa cum facea si ea si sa nu renuntam atunci cand ne este cel mai greu.
Viorica Maftei, mama Teodorei: "Mi-a spus asa, in taina: mami, iti spun, dar sa nu-I spui lui tata. Voia sa fie o surpriza pentru tata".
Teo stia sa lupte mai bine decat noi toti. Pentru Teo, fiecare clipa fara durere, era o bucurie. Sfidase moartea de mai multe ori si invatase sa pretuiasca viata zi de zi.
"Sunt zile in care imi imaginez ca daca eu as exploda s-ar
imprastia in aer milioane de cioburi de fericire. Va doresc
tuturor sa va "loveasca" un astfel de ciob, sa aveti prieteni ca ai mei, sa zambiti cu gura pana la urechi si sa va luceasca ochii de bucurie asa cum imi lucesc mie ochii cand e soare sau cand ninge, cand vad pinguini sau ascult o melodie preferata, cand aud glasul mamei sau imi amintesc de o intamplare din copilarie, cand ii vad pe cei din jur zambind sau aud un copil razand, cand fac ciocolata sau cineva apreciaza ce fac sau imi spune multumesc…"
Mama Teodorei: "A fost o comoara. Dar eu cand vorbeam cu ea nu ii spuneam pe nume, ii spuneam printesa. Ii spuneam Magduta, printesa si ea imi spunea mie tarancuta. Printesa tatei. Ca ea e printesa tatei. Si comoara mamei. Era mai mult de jumatate din mine. Si inca este".
Teo stia sa citeasca sufletele noastre. Si le surprindea in fotografii. In ele lasa si o parte din sufletul sau.
Tot ea era si fotograful trupei Goodbye to Gravity. Era prietena cu cei din trupa si iubea muzica lor. In seara de 30 de octombrie a plecat de acasa atat de bucuroasa.
Mama Teodorei: "Mi-a zis: mami, m-am aranjat, ca au baietii mei lansarea celui de-al doilea CD. Am atata adrenalina in mine. Parca o vad, entuziasmata si bucuroasa. Zic: bine, mami, o zi buna. Mi-a zis: nu stiu cand mai vorbim. Ea nu mi-a spus niciodata asa".
Suferise de-a lungul anilor 3 operatii pe creier si de mai multe ori viata sa a atarnat de un fir. A invins de fiecare data.
Nu a mai avut, insa, putere sa invinga si focul din Colectiv.
Mama Teodorei: "O mai vazusem o data asa, in 2008, cand a fost in coma. Si cand m-am dus la ea i-au dat lacrimile, dar acum nu…"
"E cu atat mai frumos sa traiesti, cand intelegi ca ai avut atatea sanse sa invingi moartea. Dar e cu atat mai trist cand te uiti in jur si vezi ca, spre deosebire de tine, atatia altii care meritau poate mai mult decat tine, nu au primit nici macar o bucatica de sansa sa mearga mai departe si timpul lor s-a oprit..."
Mama Teodorei: "Vorbesc cu poza ei, ii mai spun lui taica-su: vezi ca se uita fiica-ta la tine".
De acolo de sus, Teo se uita la noi toti. Ne-a lasat gandurile sale ca sa ne ajute atunci cand ne va fi mai greu. Ne-a lasat pinguinii pe birou, ca sa nu uitam sa fim copii. Ne-a lasat fotografiile, ca sa nu uitam sa pretuim oamenii din jurul nostru si frumusetea vietii. Ne-a lasat toamna, pe care o iubea atat de mult.
Mama Teodorei: "Sunt numai cu gandul la ea si sper sa nu fie uitata".
"E trist ca uneori trebuie sa murim putin ca sa invatam sa traim cu adevarat si sa invatam sa ne bucuram de viata. Dar daca dincolo de toate lacrimile, reusim sa zambim desi ne doare, daca reusim sa speram, desi simtim ca va fi mai rau, daca putem sa visam frumos cu ochii deschisi desi tocmai ne-am trezit dintr-un cosmar si reusim sa ne bucuram de ce avem desi stim ca nu vom avea niciodata ceea ce ne dorim cel mai mult, atunci putem spune ca am castigat."
