Mesaj pentru politicieni: ”Ce ați făcut în ultimii 5 ani, să nu se întâmple un alt Colectiv?”

Colectiv
Cristian Matei

Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, al cărui fiu a murit în urma tragediei din 2015, le-a transmis un mesaj dramatic politicienilor, aflați acum în plină campanie electorală pentru alegerile locale și parlamentare.

După aproape 5 ani de la producerea incendiului din fostul club Colectiv, în urma căruia au murit 65 de oameni, iar alți peste 100 au fost răniți, Eugen Iancu atrage atenția că - în tot acest timp - s-ar fi putut rezolva mai multe probleme.

Președintele Asociației Colectiv spune, printre altele, că în acești 5 ani ”o justiție normală ar fi trimis vinovații în arest”, ”recunoașterea existenței infecțiilor nosocomiale ar fi devenit o prioritate”, iar ”un stat normal ar fi construit cele 5 Centre de Mari Arși”.

Fiul său, Alexandru, avea 22 de ani atunci când a murit din cauza rănilor pe care le-a suferit în urma incendiului din clubul Colectiv.

Mesajul complet al președintelui Asociației Colectiv GTG, Eugen Iancu:

 

Citește și
Colectiv
Tatăl unui tânăr mort la Colectiv: Am primit o somație, dacă nu vrem să fim executați silit
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

”Pentru mine perioada asta a anului, 15 septembrie-21 noiembrie, este cea mai grea. Acum intru, an de an, in timpul Colectiv și zi de zi mă lovește moartea lui Alex. Se zice că timpul vindecă rănile. Poate pe cele trupești, dar moartea unui copil nu poate fi uitată niciodată. Sunt oameni care nu îmi înțeleg furia, care mi-au recomandat de nenumărate ori să merg la psiholog, în mod sigur unii m-ar fi trimis direct la psihiatru. Oameni care îmi atrag atenția că nu trebuie să fiu agresiv în exprimare sau comportament pentru că nu dă bine in fața societății atât de sensibilă și delicată.

Au trecut 5 ani, timp în care o justiție normală ar fi trimis vinovații în arest. 5 ani în care s-ar fi reglementat siguranța cetățeanului în spațiile publice. 5 ani în care un stat normal ar fi construit cele 5 Centre de Mari Arși. 5 ani in care problema Băncii de Țesuturi nu ar mai fi fost o problemă. 5 ani în care măcar recunoașterea existenței infecțiilor nosocomiale ar fi devenit o prioritate. 5 ani în care siguranța copiilor în școli ar fi devenit prioritate de stat.

 

De 5 ani, oamenii din presă îmi pun aceeași întrebare; ce s-a schimbat în România după Colectiv?

Urmează două rânduri de alegeri, locale și parlamentare, cu campanii care mai de care mai pline de prezentări ale unor oameni plini de dragoste și grijă față de binele nostru. Avem inaugurări de capete de pod și segmente de autostradă sau de metrou care ar fi trebuit terminate acum 10 ani.

Toți sunt politicieni și partide cu vechime, cu "realizări". Eu zic să îi întrebăm pe ei, pe politicieni; primari, consilieri, miniștri, senatori și parlamentari, pe procurori și pe judecători, pe somitățile medicale și nu în ultimul rând pe președintele țării: "CE AȚI FĂCUT VOI ÎN ULTIMII 5 ANI PENTRU CA UN ALT COLECTIV SĂ NU SE MAI ÎNTÂMPLE?"

Judecarea apelului în dosarul 'Colectiv' a început cu o amânare

 

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 30 septembrie, judecarea apelului în dosarul 'Colectiv', în care au fost condamnaţi în primă instanţă fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Avocaţii au solicitat amânarea procesului, iar magistraţii care se ocupă de acest caz au decis ca dezbaterile să se facă pe parcursul a cinci termene, primul fiind stabilit pe 30 septembrie.

Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

De asemenea, persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Curtea de Apel București începe judecarea apelului în dosarul Colectiv
Curtea de Apel București începe judecarea apelului în dosarul Colectiv

Curtea de Apel Bucureşti începe vineri judecarea apelului în dosarul Colectiv, în care au fost condamnaţi fostul primar al Sect. 4 Cristian Popescu-Piedone, funcţionari, patronii clubului, 2 pompieri, pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Tatăl unui tânăr mort la Colectiv: Am primit o somație, dacă nu vrem să fim executați silit
Tatăl unui tânăr mort la Colectiv: Am primit o somație, dacă nu vrem să fim executați silit

Narcis Hogea, tatăl unui tânăr care a murit din cauza incendiului din Colectiv, afirmă că a fost somat de stat să plătească 100 de lei, după ce a cerut urgentarea dosarului privind tragedia din 30 octombrie 2015.

Reacția lui Eugen Iancu după ce Dan Puric a vorbit despre
Reacția lui Eugen Iancu după ce Dan Puric a vorbit despre "haimanalele" de la Colectiv

Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, i-a transmis actorului Dan Puric că atât el, cât şi fiul său Alex, mort în urma incendiului de la Colectiv, îl iartă după ce a vorbit despre "haimanalele" de la Colectiv.

Președintele Asociației Colectiv: ”Este nevoie de o pedeapsă grea, să ne facă să tresărim”
Președintele Asociației Colectiv: ”Este nevoie de o pedeapsă grea, să ne facă să tresărim”

Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a transmis miercuri un mesaj pe Facebook, la 4 ani de la producerea tragediei în urma căreia 64 de oameni au murit. Printre decedați s-a aflat și fiul său, Alexandru, care avea 22 de ani.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.