Robotul Sophia ar putea primi cetăţenie UE. Statul care va introduce teste pentru roboţi

×
Codul embed a fost copiat

Nu mai e SF. Inteligența artificială le permite roboților umanoizi să interacționeze cu omul într-un mod cum nu s-a mai văzut. 

Astfel de întâlniri au loc, zilele acestea, la summitul tehnologiei de la Lisabona. Unde creatorii faimoasei Sophia, care a fost și invitata știrilor ProTv, au anunțat că discută cu autoritățile malteze în privința unui test de... cetățenie pentru inteligența artificială. Astfel că am putea avea, cine știe, primul robot cetățean european.

De la summitul tehnologiei din Lisabona nu putea să lipsească faimoasa Sophia. Arabia Saudită i-a acordat cetăţenia, în urmă cu un an, devenind prima ţară care recunoaşte în acest mod un robot. Cei care au creat-o spun că discuta în prezent cu autorităţile din Malta pentru a crea, şi în Europa, un test de cetăţenie pentru roboţi.

Ben Goertzel, directorul unei companii de robotică: "Nu sunt sigur cât va dura până vom aduce inteligența artificială la nivelul inteligenței umane, sau cât va dura până când cetățenia unei unități de inteligență artificială va răzbi prin birocrația Uniunii Europene. Ca să fiu sincer, nu știu care din aceste procese va fi mai lung și mai dificil."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
Portret pictat de AI
Suma neașteptată cu care s-a vândut tabloul pictat de un robot cu inteligență artificială
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Robotul Sophia: ”Cred că oamenii sunt inteligențe artificiale cu abilități diferite”
Robotul Sophia: ”Cred că oamenii sunt inteligențe artificiale cu abilități diferite”

Robotul Sophia a acordat un interviu pentru site-ul spaniol elmundo.es, în care a spus că oamenii sunt „inteligențe artificiale cu abilități diferite care se completează reciproc”.

Suma neașteptată cu care s-a vândut tabloul pictat de un robot cu inteligență artificială
Suma neașteptată cu care s-a vândut tabloul pictat de un robot cu inteligență artificială

O lucrare de artă creată de un computer cu inteligenţă artificială a fost scoasă la licitaţie pentru prima oară.

Andreea Esca, interviu cu robotul Sophia. Reacția la întrebarea ”Ar trebui să mă tem că îmi vei lua locul?”

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.