Senatorii din comisiile economica si juridica au decis ca Programul Prima casa sa ramana in Legea darii in plata

cover legea darii in plata

Programul "Prima casa" va ramane inclus in Legea darii in plata, au decis, miercuri, cu 8 voturi pentru, 7 impotriva si nicio abtinere, senatorii din comisiile economica si juridica, reunite.

Asociatia Romana a Bancilor (ARB) propusese ca la articolul 1 al proiectului de Lege privind darea in plata sa fie introdus alineatul 4, in care se prevedea ca "prezenta lege nu se aplica contractelor de credit referitoare la credite acordate conform unor acte normative instituind programe guvernamentale, inclusiv Programul 'Prima casa'". De asemenea, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a propus la articolul 3, alineatul 2, ca prevederile prezentei legi sa nu se aplice creditelor acordate prin Programul 'Prima casa' si reglementate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului Prima casa, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pe durata dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Senat, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a atras atentia ca, in cazul in care Programul "Prima casa" nu va pastra garantia statului, acesta se va desfiinta, decizia in acest sens fiind exclusiva a statului, relateaza Agerpres.

"Daca Parlamentul decide sa anuleze garantia din Programul 'Prima casa', pe care tot Parlamentul a aprobat-o, atunci introducem Romania in faliment, cum a facut Ceausescu in anii '80. Daca exista probleme in rambursarea creditelor, trebuie gasite solutii. Ceea ce noi propunem este ca generatiile de azi si de maine sa beneficieze de Programul 'Prima casa' si sa aiba acces la creditele obisnuite. Daca Programul 'Prima casa' nu-si va pastra garantia statului, atunci se va desfiinta, nu pentru ca asa vreau eu, ci se va desfiinta de drept. Este o decizie exclusiva a statului. In actuala formula, Programul 'Prima casa' este anulat pentru viitor, iar pentru trecut statul va inregistra un default, adica un faliment. Cea mai mare parte a solicitarilor presedintelui Iohannis nu au fost luate in considerare pana acum. Daca se doreste crearea unei mai bune premise ca aceasta lege sa fie declarata neconstitutionala, cea mai buna metoda este ca aceasta lege sa fie adoptata fara sa se tina seama de solicitarile presedintelui", a mentionat Olteanu.

La randul sau, secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP) Enache Jiru a subliniat ca Programul "Prima casa' este un program foarte util, iar pana in prezent au fost acordate garantii de 14 miliarde de lei.
'Daca Programul 'Prima casa' nu este exceptat din proiectul de lege, el, in momentul acesta, nu mai are nicio valoare', a spus acesta.

Citește și
legea darii in plata, carton
Legea darii in plata, dezbatuta din nou in Parlament. Modificarile cerute de BNR introduc mediatorii si plafonul maxim
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Conform datelor prezentate, miercuri, de viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, aproape 160.000 de persoane au contractat credite ipotecare prin Programul 'Prima casa', iar rata de neperformanta a acestor imprumuturi se situa, la finele anului 2015, la 0,04%.

'In ceea ce priveste Programul 'Prima casa', numarul debitorilor era, la finele anului trecut, de 159.106 persoane, adica 91,4% din toti debitorii care au luat credite ipotecare. Rata de neperformanta a acestor credite este de 0,04%. La finele anului 2015, un numar de 474.420 de persoane aveau credite garantate cu imobil si exista un sold de 77 miliarde de lei. Din acest total, 174.000 de debitori au contractat credite ipotecare, 155.000 alte credite, iar 163.000 au contractat credite de consum cu garantii ipotecare', a spus Voinea.

Senatorii din Comisia economica si Comisia juridica discuta, miercuri, pe marginea propunerii legislative privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite.

Proiectul de Lege privind darea in plata a primit, marti, aviz favorabil din partea Comisiei pentru buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv inlocuirea sintagmei "persoana fizica" cu "consumator" si prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp in care se suspenda orice plata a debitorului pentru creditul respectiv si orice actiune de executare.

In schimb, propunerile Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro si conditia ca debitorul sa aiba un grad de indatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins si amendamentul depus de initiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au ramas cu datorii la banca, sa le fie sterse aceste datorii. Dupa ce va trece de votul din plenul Senatului, proiectul de Lege va ajunge la Camera Deputatilor, care este for decizional.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Darea in plata, fara plafon. In timp ce initiatorul legii si sefii BNR se certau, o femeie cu credit a inceput sa planga
Darea in plata, fara plafon. In timp ce initiatorul legii si sefii BNR se certau, o femeie cu credit a inceput sa planga

Lacrimi si scandal la Comisia de buget din Senat, acolo unde s-a dezbatut legea darii in plata.

Legea darii in plata, dezbatuta din nou in Parlament. Modificarile cerute de BNR introduc mediatorii si plafonul maxim
Legea darii in plata, dezbatuta din nou in Parlament. Modificarile cerute de BNR introduc mediatorii si plafonul maxim

Legea darii in plata se va aplica tuturor contractelor in derulare, iar in negocierea dintre banca si client va fi si un mediator de la o asociatie de protectia consumatorilor.

Mugur Isarescu, despre legea darii in plata:
Mugur Isarescu, despre legea darii in plata: "Nu cred ca ar strica". Conditia pusa de guvernatorul BNR

Legea darii in plata, care a fost retrimisa Parlamentului de presedintele Klaus Iohannis, ar putea fi un lucru bun, spune guvernatorul Mugur Isarescu.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.