Oficial FMI, citat de Profit.ro: „Riscul supraîncălzirii economiei României a crescut”

bani

Un director din Fondul Monetar Internaţional spune că mult-lăudata creştere economică a României este riscantă

Emil Stavrev, director adjunct al Departamentului European al FMI responsabil cu economiile emergente, a declarat pentru Profit.ro că, de fapt „PIB potențial este sub nivelul de dinainte de criză și creșterile salariale au fost foarte ridicate, de două cifre, inclusiv datorită creșterilor semnificative ale salariului minim și în sectorul public”.

“Ar trebui retras stimulul fiscal, pentru a păzi economia de riscul supraîncălzirii”, a mai spus Stavrev. “Cu această creștere puternică și PIB peste potențial, deficitul nominal de 3% din PIB sugerează că deficitul structural este mult mai mare. Economia primește foarte mult stimul fiscal”.

“Dacă economia va continua să crească într-un ritm ridicat, guvernul va oferi stimul fiscal, atunci vom vedea mai multă inflație”, explică oficialul FMI. “Când economia se supraîncălzește, poți vedea o creștere a inflației. Această creștere a inflației erodează competitivitatea, care înseamnă că se acumulează dezechilibrele externe. Nu este singura dată când acest lucru s-a întâmplat. România trebuie să-și păstreze competitivitatea”, conchide Stavrev.

Interviul complet, pe Profit.ro

Citește și
curs valutar
Economia României a crescut cu 7% de la începutul anului, potrivit datelor oficiale
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
România va avea cel mai mare derapaj economic din Europa, în 2018
România va avea cel mai mare derapaj economic din Europa, în 2018

România va avea cel mai mare derapaj din Europa, în 2018. O spune șeful Consiliului Fiscal, care citează prognoza Comisiei Europene.

Economia României a crescut cu 7% de la începutul anului, potrivit datelor oficiale
Economia României a crescut cu 7% de la începutul anului, potrivit datelor oficiale

La o zi după ce leul a atins cel mai slab curs din istoria sa în raport cu euro, Institutul Naţional de Statistică ne informează că economia "duduie".

NYT: România, țara cu cea mai rapidă creștere economică, s-ar putea îndrepta spre dezastru
NYT: România, țara cu cea mai rapidă creștere economică, s-ar putea îndrepta spre dezastru

Economia țării s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, întrucât avansul economic se bazează în cea mai mare parte pe consum.

The Guardian prezintă modelul de succes al economiei României: ”Talentul este uimitor”
The Guardian prezintă modelul de succes al economiei României: ”Talentul este uimitor”

The Guardian prezintă modelul de succes al economiei României: ”Talentul este uimitor”

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.