Numai unul din trei angajati ai Hidroserv lucreaza si produce venituri. Ce nereguli au mai fost descoperite la control

baraj

Una din cele mai grave probleme descoperite de Corpul de control al Hidoelectrica la Hidroserv este aceea ca din circa 1.340 de salariati, numai 534 muncesc efectiv centralele hidroelectrice la lucrarile de mentenanta si genereaza venituri directe.

Corpul de control al Hidroelectrica, unul din cei mai mari producatori de energie din tara, a finalizat in aceasta saptamana raportul in urma controlului efectuat cu privire la mai multe nereguli la Hidroserv, filiala sa de mentenanta, unde a fost in inspectie la solicitarea fostului administrator special, a declarat, intr-un interviu acordat news.ro, directorul general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru.
 ”Nu este in regula ca pe un post de muncitor sa figureze un salariat care efectueaza activitati administrative in birou”, a afirmat Agliceru.

Anul trecut, Hidroserv a avut contractate cu Hidroelectrica 2,1 milioane de ore de manopera directa, care ar fi adus 159 milioane lei in conturile Hidroserv. Insa, din cele 2,1 milioane ore contractate, Hidroserv a realizat numai 1,18 milioane ore.

Daca Hidroserv ar fi prestat in 2016 toata manopera contractata, ar fi incheiat anul cu un profit brut de circa 4 milioane lei, sustine directorul general al Hidroelectrica.

”Cele de mai sus si neaccesarea avansurilor pentru lucrari de la Hidroelectrica se afla printre cauzele insolventei Hidroserv”, a precizat Agliceru.

Citește și
lei romanesti ISTOCK
Ce prime de Paste le dau angajatilor companiile de stat. Sumele pot ajunge la 3.500 de lei
Noi detalii despre cazul care a şocat România. Fetiţa ascunsă în canapea a fost ucisă pentru bijuteriile pe care criminalul le-a furat şi le-a amanetat, ca să joace la pariuri

In ceea ce priveste starea echipamentelor din toate centralele hidroelectrice, aceasta a fost si este corespunzatoare, iar mentinerea acestora la nivelul proiectelor tehnice este principala atributie a directorilor tehnici care conduc cele sapte sucursale ale Hidroelectrica, a mai explicat managerul.

”Hidroelectrica a reparat cand a trebuit, cat a trebuit si cum a trebuit”, a spus Agliceru.

Salariatii Deparatamentului Control Intern au mai constatat ca, in cursul anului trecut, in anumite sectii ale Hidroserv nu au putut fi justificate mari cantitati de combustibil achizitionate.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, pe 30 martie, inchiderea definitiva a procedurii insolventei Hidroelectrica, dupa aproape cinci ani de la deschiderea procedurii. Hidroelectrica s-a aflat in insolventa in perioada iunie 2012 - iunie 2016, timp in care a reziliat toate cele 11 contracte cu asa numitii "baieti destepti", un mecanism de privatizare a profitului demarat in 2004 si care a prejudiciat compania cu circa 1,1 miliarde de euro doar in perioada 2006-2012, potrivit calculelor fostului administrator judiciar.

Foto: hodroserv.ro

Articol recomandat de sport.ro
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Citește și...
Apa i-a adus uneia dintre cele mai importante companii romanesti un profit de aproape jumatate de miliard de lei in trei luni
Apa i-a adus uneia dintre cele mai importante companii romanesti un profit de aproape jumatate de miliard de lei in trei luni

Producatorul de energie Hidroelectrica, una dintre cele mai importante companii de stat, a inregistrat in primele trei luni din acest an un profit brut de 482 milioane de lei.

Ce prime de Paste le dau angajatilor companiile de stat. Sumele pot ajunge la 3.500 de lei
Ce prime de Paste le dau angajatilor companiile de stat. Sumele pot ajunge la 3.500 de lei

Companiile de stat acorda angajatilor in acest an prime de Paste cuprinse intre 150 lei si 3.500 lei

Guvernul vinde actiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti si alte 2 societati strategice
Guvernul vinde actiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucuresti si alte 2 societati strategice

 Statul va scoate la vanzare actiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti, CNAPM Constanta si Salrom, dar va ramane actionar majoritar la aceste societati, considerate strategice.

Amenda RECORD, de 37 de mil euro, pentru Hidroelectrica si zece parteneri. Ce a descoperit in contracte Consiliul Concurentei
Amenda RECORD, de 37 de mil euro, pentru Hidroelectrica si zece parteneri. Ce a descoperit in contracte Consiliul Concurentei

Consiliul Concurentei a sanctionat Hidroelectrica si pe zece dintre partenerii sai contractuali cu amenzi in valoare totala de 165.843.604 lei (aproximativ 37 milioane euro) pentru incheierea unor intelegeri anticoncurentiale.

Recomandări
Iranul ameninţă Israelul să nu răspundă cu un nou atac: „Suntem pregătiţi să folosim arme neutilizate până acum”
Iranul ameninţă Israelul să nu răspundă cu un nou atac: „Suntem pregătiţi să folosim arme neutilizate până acum”

Autorităţile iraniene au avertizat în ultimele ore că vor răspunde "în câteva secunde" cu "arme neutilizate până acum" unor posibile represalii ale Israelului după atacul iranian cu drone şi rachete de sâmbătă asupra statului israelian, informează marţi E

Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ
Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt valabil marți și miercuri. În aproape jumătate din țară vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Surse: PSD a propus să îl susțină pe candidatul Piedone la Primăria Capitalei. PNL a refuzat
Surse: PSD a propus să îl susțină pe candidatul Piedone la Primăria Capitalei. PNL a refuzat

Surse din interiorul coaliției de guvernare PSD-PNL afirmă că, în discuția de luni, PSD l-a propus pe Cristian Popescu Piedone candidat comun la Primăria Generală, dar liberalii au refuzat să susțină această variantă.