ROBOR crește la 3,39% pe an, un nou maxim din februarie 2014. BNR: Indicele se află acolo unde trebuie să fie

×
Codul embed a fost copiat

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească joi pe piaţa interbancară, ajungând la 3,39% pe an, de la 3,34% pe an miercuri, potrivit BNR.

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 26 februarie 2014, respectiv 3,40% pe an.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 5 iulie 2017, indicatorul era la 0,86% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat la 3,46% pe an, de la 3,39% pe an.

ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut la 3,48% pe an, de la 3,40% pe an, miercuri. Indicele ROBOR la 12 luni a urcat la nivelul de 3,52% pe an, de la 3,42% pe an.

Citește și
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu: ROBOR a fost și 4% şi nu a murit nimeni
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Referitor la creșterea acceleratăa ROBOR din ultima perioadă, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că nu este “confortabil” cu avalanşa de ştiri despre evoluţia ROBOR, menţionând că a fost şi la nivelul de 4% şi "nu a murit nimeni în Ţara Românească".

"Eu nu sunt confortabil cu această, aşa să zic, avalanşă de ştiri că a venit Apocalipsa cu ROBOR-ul la 3,20%. A fost 4%, 5% şi nu a murit nimeni în Ţara Românească. Au fost şi mai înalte. Să creaţi un nou bau-bau, nu neapărat dumneavoastră, un nou bau-bau, de la curs acum am ajuns la ROBOR, cred că este o uşoară exagerare şi să spun aşa: invit la calm. Mai multă atenţie când tot promovaţi ideea că s-a ajuns la...ce record este dacă acum patru ani a fost mult mai mare. A atins recordul ultimilor trei ani şi 12 zile şi 5 luni. Deci nu e vorba dacă eu sunt confortabil. Este un nivel care este oricum la jumătatea ratei inflaţiei pe care o avem în prezent. Deci sub nicio formă nu se poate spune că este o exagerare. Exagerare apare la această mediatizare excesivă. Mesajul nostru este că lumea a ieşit cu întârziere în Europa, în Zona Euro, din perioada dobânzilor foarte scăzute şi România nu poate să fie izolată de ceea ce se întâmplă în lume", a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Voinea, BNR: ROBOR-ul se află, la ora actuală, acolo unde ar trebui să fie

ROBOR-ul se află, la ora actuală, acolo unde ar trebui să fie, având o evoluţie normală, dar ne preocupă impactul pe care l-ar putea avea asupra capacităţii de onorare a datoriilor pentru companii şi populaţie, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Liviu Voinea, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

"Creditul nu face parte directă din PIB, ci este o sursă de finanţare a unor componente din PIB. Poate să aibă o influenţă indirectă. Din punct de vedere practic, ce s-a întâmplat în ultimul an? A crescut creditul, chiar şi cu această creştere a ROBOR-ului, care este o evoluţie, până la un punct, normală, în sensul că a fost o perioadă în care acesta a fost decuplat de la rata dobânzii de politică monetară în jos. A fost un exces de lichiditate pe piaţă, iar acum acest exces de lichiditate s-a reglat şi ROBOR-ul este unde teoretic ar trebui să fie, adică mai sus de dobânda de politică monetară şi mai jos de rata dobânzii Lombard, adică de rata dobânzii la care Banca Centrală împrumută, dacă este nevoie, băncile comerciale. În această marjă, ROBOR-ul poate varia. Poate au fost şi aşteptări că noi vom creşte rata dobânzii şi poate au fost nişte creşteri temporare în anticiparea deciziei noastre, poate a fost perioada de constituire a rezervei minime obligatorii... Însă este o evoluţie normală între aceste două limite, dar asta nu înseamnă că nu ne îngrijorează impactul pe care îl poate avea în economie, mai ales asupra capacităţii de onorare a datoriilor pentru companii şi populaţie", a explicat Voinea.

Oficialul BNR a punctat, totodată, că evoluţia indicelui ROBOR are influenţă asupra a peste 60% dintre contractele de credit.

"În pofida acestei creşteri a ROBOR-ului, în ultimul an a crescut creditul în lei, şi chiar aş putea face o prognoză, că în acest an ritmul de creştere a creditului în ansamblu va fi superior ritmului de creştere economică. În acelaşi timp, avem o uşoară decelerare a economiei, deci este posibil ca anul acesta să avem o creştere a raportului credit în PIB, după mulţi ani de scădere. Repet, este o temă care ne preocupă, nu spunem că ignorăm această creştere a ROBOR de peste 200 de puncte de bază, în trei trimestre. Are influenţă asupra a peste 60% dintre contractele de credit. Am recomandat în decembrie, anul trecut, la precedentul Raport de stabilitate, atât creditorilor, cât şi debitorilor, să se uite la produsele cu dobândă fixă. Aceste produse au crescut, în ultimele şase luni, pe flux, de la 6% la 27% în fluxul de credite ipotecare, şi de la 60% la 80% în creditele de consum. Pe ansamblul anului, şi Guvernul, şi Comisia Europeană, şi Banca Naţională, am prognozat o creştere a PIB-ului mai mică decât în anul precedent. Rămâne de văzut dacă această creştere va rămâne peste nivelul PIB-ului potenţial, care este între 3,5 şi 4%, iar asta arată volatilitatea acestor indicatori. Anul trecut, având o creştere de 6,9%, aceasta a intrat în seria de timp şi a modificat retroactiv trendul şi, implicit, a modificat PIB-ul potenţial", a menţionat viceguvernatorul BNR.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Veste bună pentru românii cu credite în lei. Anunțul făcut de Mugur Isărescu despre ROBOR
Veste bună pentru românii cu credite în lei. Anunțul făcut de Mugur Isărescu despre ROBOR

Cei care au credite în lei primesc, în sfârşit, o veste bună. Indicele ROBOR nu are cum să crească peste 3,5 la sută.

Mugur Isărescu: ROBOR a fost și 4% şi nu a murit nimeni
Mugur Isărescu: ROBOR a fost și 4% şi nu a murit nimeni

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că nu este confortabil cu avalanşa de ştiri despre evoluţia ROBOR, menţionând că a fost şi la nivelul de 4% şi "nu a murit nimeni în Ţara Românească".

ROBOR la trei luni își continuă creșterea. Indicatorul a urcat la 3,34%, nou nivel record din 2014
ROBOR la trei luni își continuă creșterea. Indicatorul a urcat la 3,34%, nou nivel record din 2014

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească miercuri pe piaţa interbancară, ajungând la 3,34% pe an, de la 3,27% pe an, marţi, reiese din datele BNR.

Indicele ROBOR la trei luni crește la 3,27%, un nou nivel record din 2014
Indicele ROBOR la trei luni crește la 3,27%, un nou nivel record din 2014

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,27%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.