Fraudă uriașă cu asigurările auto. Metodele prin care inspectorii obțineau sume importante

×
Codul embed a fost copiat

Acuzaţii grave de fraudă, în asigurările auto din România. 14 inspectori ai unei firme cunoscute sunt suspectaţi că au falsificat dosarele de dăună şi ar fi păgubit compania cu aproape o jumătate de milion de euro.

Cei 14 inspectori care constatau daunele la o firmă de asigurări din capitală foloseau două scenarii, spun procurorii, ca să obţină bani pentru ei din despăgubirile acordate.

Astfel, un şofer care avea o poliţă CASCO şi patea un accident, mergea la firma de asigurări pentru constatare, apoi la service, pentru reparaţii. Numai că inspectorul care întocmea dosarul de dăuna îi dădea un document fals titularului, cu despăgubirea corectă, iar el, în hârtiile către societatea de asigurări, umfla pagubele şi cerea sume mult mai mari. Îşi oprea diferenţa, şi dădea restul şoferului.

O altă metodă presupunea şi implicarea unor şoferi care îşi loveau maşinile, dar nu aveau asigurare CASCO. În cazul lor, inspectorii ar fi încheiat poliţe de asigurare cu toate că autoturismul era avariat, făcând poze astfel încât să nu se vadă problema. Apoi, câteva luni mai târziu, şoferul anunţa că a făcut un accident şi cerea să fie despăgubit. Ca să pară avaria prospăta, maşina era lovită din nou.

Astfel de păcăleli au devenit un fenomen, susţin asiguratorii.

Citește și
asigurat astra
Lovitura pe care au primit-o cei 1,8 milioane de oameni cu asigurari la Astra. Ce a anuntat societatea
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Pe lângă firma de asigurări care ar fi fost păgubită cu peste 400.000 de euro, de pierdut ar putea avea şi conducătorul auto de bună credinţă. Acesta s-ar putea trezi în următorul an că încheie o poliţă de asigurare a maşinii cu o sumă mai mare, pentru că la verificarea în baza de date reiese că a produs daune consistente anul trecut.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Cel puţin un milion de maşini, distruse în Texas în urma inundaţiilor provocate de uraganul Harvey
Cel puţin un milion de maşini, distruse în Texas în urma inundaţiilor provocate de uraganul Harvey

Lângă Houston a apărut un imens cimitir de vehicule. Una dintre cele mai mari companii de asigurări auto din Statele Unite a anunţat că a primit deja 20.000 de cereri de despăgubire, numai pentru regiunea Houston.

Lovitura pe care au primit-o cei 1,8 milioane de oameni cu asigurari la Astra. Ce a anuntat societatea
Lovitura pe care au primit-o cei 1,8 milioane de oameni cu asigurari la Astra. Ce a anuntat societatea

A doua zi dupa ce a aflat ca i s-a cerut falimentul, societatea Astra Asigurari a anuntat toate service-urile auto ca NU va mai plati nici o reparatie pentru clientii sai.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.