Bursa de la Bucureşti a închis miercuri cu scăderi de peste 2% pe majoritatea indicilor

BVB

Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi de peste 2% pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 59,87 milioane de lei (12,9 milioane de euro), mai mult decât dublu faţă de ziua precedentă.

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, s-a depreciat cu 2,23%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 2,16%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a pierdut 1,84% din valoare.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 2,23%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 2,04%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a înregistrat o scădere de 1,59%.

Citește și
Dolari - Getty Images
Premieră în istorie. Companiile care vor depăși un trilion de dolari în acest an
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Cele mai severe deprecieri au fost consemnate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact, care au pierdut 11,54% din valoare, Amonil - minus 11,11% şi TMK Artrom - minus 8,57%.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de Mecanica Ceahlău, cu 14,52%, UMAT - plus 14,29% şi Electroputere - plus 13,04%.

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (18,4 milioane de lei), BRD-GSG (17,6 milioane de lei) şi Romgaz (9,21 milioane lei).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Adolescent sirian, acceptat la Cambridge University. A învățat chimie de pe telefonul mobil
Adolescent sirian, acceptat la Cambridge University. A învățat chimie de pe telefonul mobil

Unui adolescent din Siria, care a învăţat chimie cu ajutorul unui telefon mobil, familia sa neavând suficienţi bani pentru cărţi, i s-a oferit şansa de a studia la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Premieră în istorie. Companiile care vor depăși un trilion de dolari în acest an
Premieră în istorie. Companiile care vor depăși un trilion de dolari în acest an

Microsoft, una dintre cele mai mari companii din lume, ar putea ajunge într-un an la o capitalizare bursieră de 1.000 de miliarde de dolari.

Indicele ICE al dolarului, la cel mai ridicat nivel din 2018. A crescut și francul elvețian
Indicele ICE al dolarului, la cel mai ridicat nivel din 2018. A crescut și francul elvețian

Un important indice al dolarului a atins miercuri un nou maxim al anului 2018, iar francul elveţian şi yenul japonez au crescut la rânndul lor, ca urmare a revenirii geopoliticii în centrul atenţiei investitorilor de pe piaţa valutară, transmite MarketWatch.

România nu mai e atractivă pentru investitorii străini. Suntem pe acelaşi loc cu Venezuela
România nu mai e atractivă pentru investitorii străini. Suntem pe acelaşi loc cu Venezuela

O companie din grupul care operează celebra bursa de la Londra îşi deschide un birou în România. Anunţul oficial vorbeşte despre angajarea a 200 de persoane.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.