Ads by INTERNET PROTV

O casa s-a prabusit peste doua femei care se adapostisera de ploaie

acum 2 ani 8 luni
ambulanta
Embed:

Dezastru in Drobeta Turnu Severin: pe o ploaie torentiala, acoperisul unei case s-a prabusit si a ingropat doua muncitoare angajate sa consolideze locuinta. Numai una a fost scoasa vie de sub daramaturi.

Ads by INTERNET PROTV

Una n-a mai scapat, desi medicii de pe ambulanta s-au grabit sa o duca la spital.

Tragedia putea fi mult mai mare. Initial, 20 de oameni intrasera in casa sa se ascunda de ploaie si cu doar cateva clipe inainte de dezastru, cei mai multi dintre ei au iesit afara, pentru ca parea ca cerul s-a luminat. Femeile ramase in urma au fost prinse sub acoperisul care a cazut cu un zgomot asurzitor.

Martorii oculari ai tragediei au crezut ca iadul a coborat pe pamant.

La fata locului a fost mobilizata o armata de pompieri, ambulante si autoritati, in frunte cu prefectul judetului.

Femeia scoasa de sub daramaturi a fost resuscitata mai bine de 45 de minute de medicii de pe ambulanta, care au transportat-o in stare foarte grava la spital. Acolo insa s-a stins.

Autoritatile, impreuna cu inspectorii de munca, au inceput imediat o ancheta si incearca acum sa elucideze cum a fost posibil ca si tavanul si acoperisul casei sa cedeze. In plus, vor sa afle daca oamenii care munceau acolo erau angajati legal.

Sursa: Pro TV
Citeste mai multe despre: accidente,
Intra in campania DE CE IUBESC ROMANIA!
VEZI cum au schimbat romanii lumea, SPUNE de ce iubesti Romania si ARATA tuturor ca esti roman!

Comentarii(2)

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe www.stirileprotv.ro acele mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.
Nume:
Mesaj:
60550155
© 2011 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii