Ungaria - Franța, 1-1 la EURO 2020. Maghiarii reușesc un rezultat mare contra campioanei mondiale

ungaria franta
Getty

Ungaria a reușit una din marile surprize ale acestei ediții, terminând la egalitate, 1-1, cu Franța, într-un meci din grupa F. Partida a putut fi urmărită pe PRO TV/PRO X și pe VOYO.RO.

Selecţionata de fotbal a Ungariei a produs o mare surpriză, prin egalul reuşit în faţa reprezentativei Franţei, campioana mondială en titre, 1-1 (1-0), sâmbătă, pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020.

Franţa a dezamăgit într-un meci în care era mare favorită dar a avut o evoluţie neinspirată, mai ales în faţa porţii, în faţa unei echipe harnice, care s-a apărat supraaglomerat, ca şi în meciul cu Portugalia, încercând raiduri pe contraatac, unul dintre ele reuşit în finalul primei reprize, când a marcat Attila Fiola (45+2).

Antoine Griezmann a marcat golul echipei antrenate de Didier Deschamps (66), prea puţin pentru o echipă considerată cea mai bună din turneu.

''Les Bleus'' au avut controlul încă de la începutul jocului şi şi-au creat prima ocazie bună în min. 14, dar şutul lui Benzema, de la 18 metri, a fost respins de portar. Mbappe a ratat şi el, trimiţând cu capul puţin alături (17), la centrarea lui Digne. Atacantul lui PSG a fost din nou imprecis câteva minute mai târziu (21), la centrarea lui Benzema.

Citește și
Macedonia de Nord
Macedonia de Nord este prima echipă eliminată de la EURO 2020, după înfrângerea cu Ucraina de pe Arena Națională
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

 

Franța a primit primul său gol după 528 de minute

 

Karim Benzema a irosit o ocazie uriaşă (31), şutând pe lângă poartă de la 11 metri, la o minge întoarsă de Mbappe.

Mbappe a mai ratat o dată ţinta (33), cu un şut din unghi, la care mingea s-a dus prin faţa porţii.

Pogba a apărut şi el la finalizare (37), dar a tras din unghi în plasa laterală (37).

Ungaria a dat lovitura în prelungirile primei reprize, prin fundaşul stânga Attila Fiola (45+2). Jucătorul care a debutat într-un meci contra României a pătruns nestingherit pe flancul stâng, profitând de neatenţia lui Pavard şi a trimis un şut la colţ, care l-a surprins pe Lloris.

Astfel, Franţa a primit primul său gol după 528 de minute în toate competiţiile.

Francezii au apărut în repriza secundă mai atenţi şi mai concentraţi, căutând golul egalării. Le-a lipsit în continuare inspiraţia, atât la construcţie, cât şi la finalizare.

Pogba (49) a trimis un şut-centrare de pe dreapta, dar Gulacsi a respins de la colţul lung. Acelaşi Pogba (51) a expediat un şut de la 25 de metri, din cădere, puţin alături. Dembele a ratat o mare ocazie (59), şutul său lovind bara laterală.

Vicecampioana europeană a reuşit egalarea în min. 66, după o serie de erori ale defensivei maghiare: Attila Szalai a lăsat s cadă o minge lungă, Mbappe a reuşit să câştige duelul şi a centrat în faţa porţii, Orban a respins, dar nu a făcut altceva decât să îi aşeze mai bine mingea lui Griezmann, care a egalat cu un şut din 7 metri.

 

Ungaria rămâne în cărți pentru calificarea în optimi

 

Pentru atacantul Barcelonei a fost al 38-lea gol la naţională şi al şaptelea la EURO, fiind devansat în ierarhia all-time a marcatorilor de Cristiano Ronaldo (11 goluri) şi Michel Platini (9).

Franţa şi-a mai creat o ocazie de gol prin Mbappe (68), care a tras din întoarcere, pe lângă poartă. Acelaşi Mbappe a fost servit bine de Giroud, dar şutul său a fost respins de portarul Gulacsi (82). Goalkeeper-ul luio RB Leipzig a fost la post şi la şutul lui Tolisso (82), din afara careului.

În repriza secundă, gazdele au avut o singură oportunitate notabilă, un şut al lui Sallai (74), de la 17 metri, deviat, dar fără probleme pentru Lloris.

Franţa are patru patru victorii în ultimele sale şapte partide în grupele EURO, dar de fiecare dată nu a reuşit să câştige meciul din 19 iunie.

Griezmann a reuşit să înscrie în cel de-al 50-lea său meci consecutiv pentru Les Bleus. El nu a mai ratat un meci al echipei Franţei din iunie 2017.

Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt.

Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun.

 

Echipele de start ale Ungariei și Franței

 

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, a efectuat o singură modificare în formula de start faţă de partida de debut pentru meciul de sâmbătă cu Ungaria, care are loc pe Puskas Arana din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020.

Partida a putut fi urmărită și în format LiveTEXT pe www.sport.ro.

Vedeți aici tot ce s-a întâmplat până în prezent la meciurile de la EURO 2020.

Lucas Digne a evoluat în flancul stâng al apărării, în locul lui Lucas Hernandez, care a acuzat probleme fizice chiar dinaintea partidei cu Germania (1-0), în care a jucat excelent.

De partea cealaltă, antrenorul italian Marco Rossi a efectuat şi el o schimbare în echipă, francezul naturalizat Loic Nego urmând să înceapă ca titular în flancul drept, în locul lui Gerge Lovrencsics. Nego a fost coleg la naţionala Under-19 a Franţei cu Griezmann.

Echipele de start:

Ungaria: 1. Peter Gulacsi - 21. Endre Botka, 6. Willi Orban, 4. Attila Szalai - 7. Loic Nego, 15. Laszlo Kleinheisler, 8. Adam Nagy, 13. Andras Schaefer, 5. Attila Fiola - 9. Adam Szalai (căpitan), 20. Roland Sallai. Selecţioner: Marco Rossi.
Rezerve: 12. Denes Dibusz, 22. Adam Bogdan - 2. Adam Lang, 3. Akos Kecskes, 10. Tamas Cseri, 11. Filip Holender, 14. Gergo Lovrencsics, 17. Roland Varga, 18. David Siger, 19. Kevin Varga, 23. Nemanja Nikolic, 24. Szabolcs Schoen.

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 3. Presnel Kimpembe, 18. Lucas Digne - 6. Paul Pogba, 13. Ngolo Kante, 14. Adrien Rabiot - 7. Antoine Griezmann - 19. Karim Benzema, 10. Kylian Mbappe. Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve: Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Mike Maignan - 5. Clement Lenglet, 8. Thomas Lemar, 9. Olivier Giroud, 11. Ousmane Dembele, 12. Corentin Tolisso, 17. Moussa Sissoko, 21. Lucas Hernandez, 24. Leo Dubois, 25. Jules Kounde, 26. Marcus Thuram.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett (toţi din Anglia); al patrulea oficial: Bartosz Frankowski; arbitru de rezervă: Marcin Boniek (ambii din Polonia)
Arbitru video: Chris Kavanagh (Anglia); arbitri asistenţi video: Kevin Blom (Olanda), Lee Betts (Anglia), Pol van Boekel (Olanda)
Delegat UEFA: Radenko Mijatovic (Slovenia), observator UEFA pentru arbitri: Jaap Uilenberg (Olanda)

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Christian Eriksen a fost externat după o
Christian Eriksen a fost externat după o "operaţie reuşită". Ce mesaj a transmis jucătorul danez

Mijlocaşul Christian Eriksen a fost externat vineri după o "operaţie reuşită", la şase zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci de la EURO 2020, a anunţat Federaţia daneză de fotbal.

Macedonia de Nord este prima echipă eliminată de la EURO 2020, după înfrângerea cu Ucraina de pe Arena Națională
Macedonia de Nord este prima echipă eliminată de la EURO 2020, după înfrângerea cu Ucraina de pe Arena Națională

Macedonia de Nord este prima echipă care va părăsi Euro 2020 după faza grupelor, în urma rezultatelor înregistrate joi, potrivit News.ro.

UEFA ameninţă guvernul britanic că mută finala EURO 2020 de la Londra la Budapesta
UEFA ameninţă guvernul britanic că mută finala EURO 2020 de la Londra la Budapesta

UEFA ar fi ameninţat guvernul Marii Britanii că va muta finala EURO 2020 de la Londra la Budapesta, dacă autorităţile din Regatul Unit vor impune carantina celor 2.500 de invitaţi ai forului european, informează The Times, citată de presa internaţională.

Recomandări
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice

Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează CNBC.

Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat
Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat

O explozie puternică a transformat miercuri noapte într-o ruină o clădire pentru nefamiliști din Craiova. O femeie a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce o parte din primul etaj s-a prăbușit.

WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche

După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se poate câştiga războiul din Fâşia Gaza.