Cum se pregătesc conservele sănătoase din fructe

×
Codul embed a fost copiat

Suntem în plin sezon al gemurilor şi compoturilor. Gospodinele trudesc cu elan, aşa cum au învăţat în sânul familiei. Lucrurile s-au mai schimbat un pic, însă.

Spre exemplu, puţine doamne ştiu că din încălzirea fructelor rezultă HMF. Un compus care, dacă va aduceţi aminte, spune foarte multe despre modul în care este fabricată mierea.

E bine şi în cazul conservelor din fructe să-l ţineţi sub control.

VEZI DETALII ÎN VIDEO

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Mesaj public al unui medic român: Iartă-mă, pacient român. Ne gândim la grevă
Mesaj public al unui medic român: Iartă-mă, pacient român. Ne gândim la grevă

Medicul Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar din Capitală transmite, într-un mesaj pe Facebook, că doctorii de la unitatea medicală se gândesc să intre în grevă, susţinând că "sistemul sanitar este în colaps.

Cum arată mâna unui chirurg român după 12 ore de operații la 30 de grade
Cum arată mâna unui chirurg român după 12 ore de operații la 30 de grade

Lipsa banilor din spitalele de stat îi afectează deopotrivă atât pe pacienți, cât și pe medici, unii dintre aceștia apelând la opinia publică pentru a arăta efectele condițiilor în care lucrează.

Recomandări
Atac ucrainean asupra civililor în Rusia. Bilanțul morților | VIDEO
Atac ucrainean asupra civililor în Rusia. Bilanțul morților | VIDEO

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local sâmbătă dimineaţa, notează AFP.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.