"Europa, inchide-ti frontierele!" Mii de europeni antimigranti au iesit in strada pentru "oprirea islamizarii Europei"

×
Codul embed a fost copiat

Mii de europeni au iesit sambata in strada sa le ceara guvernantilor sa opreasca ceea ce ei numesc "islamizarea Europei".

Protestele au fost organizate la apelul miscarii islamofobe germane Pegida, sub sloganul "Fortareata Europa". Presa din Germania a remarcat ca mobilizarea nu a avut succesul asteptat, desi partidele populiste europene cu viziuni de dreapta au vantul in pupa in aceasta perioada.

Politistii din Calais au folosit gaze lacrimogene ca sa opreasca un protest ilegal impotriva migrantilor, la care au participat in jur de 150 de persoane. Mai multi tineri s-au incaierat cu fortele de ordine si au fost arestati. Manifestantii au purtat pancarte cu mesajul "Aceasta este casa noastra", au fluturat steagul Frantei si au cantat imnul national.

Aproximativ 4000 de migranti traiesc in conditii mizere, la marginea orasului Calais, in speranta ca vor gasi un mijloc de a traversa Canaul Manecii pentru a ajunge in Marea Britanie.

Citește și
terorist
Seful serviciului de informatii german, BfV: ISIS a trimis in Europa teroristi deghizati in refugiati
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii

Manifestatia care a dat tonul protestelor in Europa a avut loc insa la Dresda, orasul unde a luat fiinta, in 2014, miscarea islamofoba Pegida. Intre 6.000-8.000 de germani, cu mult sub cifra anticipata de 15.000, i-au cerut, in strada, cancelarului Angela Merkel sa-si dea demisia si au strigat: "Europa, inchide-ti frontierele!".

Protestatar: "Trebuie sa ne aducem din nou granitele sub control, nu este alta cale. Milioane de africani si de locuitori ai tarilor din Orientul Mijlociu asteapta sa vina primavara si vremea mai buna ca sa porneasca spre Europa."

Miscarea Pegida a reusit sa mobilizeze in jur de 5000 de protestatari si la Praga. Manifestant: "Trebuie sa ne impotrivim unei invazii care ne va reduce la sclavie."

In strada a iesit si un grup mai mic, reunit sub sloganul "Refugiatii sunt bineveniti." Manifestant: "Politicienii nu fac decat sa ii sperie pe oameni fara niciun motiv."

In alte orase europene, apelul Pegida nu a primit raspunsul preconizat. Aproximativ doua mii de persoane au protestat la Varsovia. O participare sub asteptari s-a inregistrat si la demontratiile din Amsterdam, Copenhaga, Dublin, Bratislava sau Graz, in Austria.

Mii de manifestanti antiimigratie au protestat din Europa pana in Australia

Mii de oameni au luat parte sambata la manifestatiile de la Dresda (estul Germaniei), dar si din alte orase din Europa, in cadrul unei zile europene de protest impotriva "imigratiei in masa si a islamizarii", marcata de incidente si care a fost organizata in circa 10 orase de miscarea islamofoba germana Pegida (Patrioti europeni impotriva islamizarii Occidentului), sub sloganul "Fortareata Europa", relateaza AFP, EFE si DPA.

"Facand abstractie de UE si de obisnuitele sale cercuri elitiste, vom dezvolta o retea de patrioti in Europa - pentru Fortareata Europa", declarase anterior o reprezentanta de frunte a Pegida, Tatjana Festerling, care a prezentat conceptul "Fortareata Europa" in Dresda, oras pe care l-a descris drept "capitala rezistentei germane".

Principalele doua manifestatii au avut loc la Dresda, fieful miscarii Pegida, unde s-au strans intre 6.000 si 8.000 de persoane, si la Praga, unde au fost aproximativ 5.000 de participanti. Lutz Bachmann, fondatorul acestei miscari create in toamna anului 2014, nu a participat la protestul din Dresda, din cauza unor probleme de sanatate, au anuntat organizatorii. La Dresda, protestatarii au fluturat numeroase drapele si au afisat pancarte ostile cancelarului german Angela Merkel. Participantii au strigat "Merkel trebuie sa-si dea demisia!" si "Europa, inchide-ti frontierele!" Politia a desfasurat peste 1.000 de agenti si mai multe tunuri cu apa pentru a asigura securitatea.

In paralel, mii de oameni au defilat la Dresda impotriva Pegida, facand apel la toleranta intr-un oras in care traiesc foarte putini straini si care a devenit totusi simbolul xenofobiei in Germania. Potrivit presei germane, la manifestatia anti-Pegida au participat circa 2.000 de oameni, cu mult sub cifra anuntata de 10.000 de persoane. Pe pancartele purtate de protestatarii anti-Pegida se puteau citi sloganuri precum "Nu-i loc pentru nazisti" sau "N-avem nevoie nici de xenofobie, nici de demagogie, nici de Pegida".

In ciuda masurilor de securitate, in unele orase europene s-au produs ciocniri intre politie si manifestanti. La Amsterdam, fortele de securitate au arestat circa 20 de manifestanti, partizani sau adversari ai Pegida, dar si la Dublin au fost semnalate ciocniri intre fortele de ordine si protestatari si au fost efectuate arestari. In alte orase precum Varsovia, Bratislava, Graz (sudul Austriei) sau Birmingham (al doilea oras al Marii Britanii), protestele s-au desfasurat fara incidente.

Desi in Republica Ceha, la Praga de pilda, manifestantii pro-Pegida au fost de ordinul a 5.000 de persoane, in Polonia, Franta, Marea Britanie, Letonia si Danemarca, miscarea Fortareata Europa nu a reusit sa adune mai mult de cateva sute de oameni. La Praga, protestatarii de extrema dreapta s-au ciocnit cu oponentii de stanga. Cateva sute de politisti au fost trimisi pentru a separa cele doua tabere, care au aruncat una in cealalta cu petarde si sticle. Protestatarii pro-Pegida, care aveau pancarte pe care se putea citi "Nu imigratiei - opriti merkelizarea", "Islamul nu este o religie, ci o ideologie fascista", au adoptat "Declaratia de la Praga", in sprijinul asa-zisei miscari Fortareata Europa, in care se atragea atentia ca o mie de ani de cultura occidentala pot fi pierduti in curand din cauza "cuceririi islamice a Europei". "Nu vom ceda Europa dusmanilor nostri", se scrie in documentul citat.

Tot la Praga a avut loc si un protest anti-Pegida, la care au participat 400 de oameni care au pledat pentru solidaritate cu refugiatii care cauta protectie si o viata mai buna in Europa. "Dorim sa luptam impotriva xenofobiei tot mai mari din societatea ceha", a declarat un demonstrant, in timp ce altii purtau pancarte pe care scria "Ura nu rezolva problemele" si "Refugiatii sunt bineveniti".

Tatjana Festerling s-a deplasat la Varsovia, unde, in fata a circa 200 de nationalisti, a sustinut un discurs in care a vorbit despre rezistenta din secolul al XVII-lea organizata de "polonezi si lituanieni, saxoni si austrieci" pentru a impiedica Viena sa cada in mainile armatei turce. "Haideti sa conducem impreuna lupta impotriva islamizarii", a spus ea.

Douazeci de persoane au fost retinute si la Calais, in nordul Frantei, in timpul unui protest ostil refugiatilor si a carei organizare nu fusese autorizata. Ziarul La Voix du Nord, care si-a ilustrat informatia de pe pagina sa de internet cu imagini cu indivizii arestati, a relatat ca circa 150 de oameni s-au strans in jurul orelor locale 13:00 in apropierea statiei de tren din Calais, oras aflat sub "asediul" imigrantilor care incearca sa ajunga in Marea Britanie.

Dupa mai multe apeluri lansate de fortele de ordine, care le cereau manifestantilor sa se risipeasca, politistii i-au luat cu asalt pe protestatari, au lansat gaze lacrimogene si au efectuat 20 de arestari. Potrivit La Voix du Nord, buna parte dintre cei care au participat la proteste - si care purtau drapele franceze si pancarte cu mesaje precum "Imigrantii afara!" sau "Suntem la noi acasa" - nu sunt locuitori ai orasului Calais. Un reprezentant al prefecturii, Etienne Desplanques, a subliniat ca interventia politiei a reprezentat "un mesaj clar catre aceste colective extremiste" si a avertizat ca orasul "Calais nu are vocatia de a se transforma in locul lor de joaca". Doua sute de persoane au demonstrat si la Montpellier (sudul Frantei) impotriva imigrantilor.

Politia a anuntat arestarea a cinci persoane care protestau impotriva refugiatilor la Copenhaga la o manifestatie organizata de grupul For Frihed (Pentru libertate), cunoscut anterior sub denumirea de Pegida din Danemarca. La mitingul pro-Pegida din Copenhaga au participat 100 de oameni, dintre care unii fluturau steaguri daneze in timp ce marsaluiau pe strazi. Politistii i-au escortat pe protestatari in timp ce treceau pe langa o contrademonstratie dinspre care erau strigate sloganuri precum "Nu vrem rasisti pe strazile noastre".

Reprezentanti ai grupurilor conservatoare s-au adunat sambata si in capitala Australiei, Canberra, in sprijinul miscarii Pegida. Circa 400 de protestatari au marsaluit catre cladirea parlamentului din Canberra, strigand sloganuri antimusulmane precum 'Ne place slanina' si 'Cine naiba e Allah?' Gruparile de extrema dreapta din Australia si-au exprimat ostilitatea fata de prezenta musulmanilor in aceasta tara, sustinand ca multi dintre ei sunt "islamisti deghizati" si reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala.


 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Ofensiva lui Bashar al-Assad asupra orasului Alep a creat un nou val de refugiati. 40.000 de sirieni au fugit spre Turcia
Ofensiva lui Bashar al-Assad asupra orasului Alep a creat un nou val de refugiati. 40.000 de sirieni au fugit spre Turcia

Ofensiva armatei lui Bashar al-Assad din ultimele zile in orasul Alep a fortat zeci de mii de sirieni sa fuga din zona.

Seful serviciului de informatii german, BfV: ISIS a trimis in Europa teroristi deghizati in refugiati
Seful serviciului de informatii german, BfV: ISIS a trimis in Europa teroristi deghizati in refugiati

Informatii confuze oferite de BfV - serviciul de informatii interne german. Seful agentiei sustine ca ISIS a trimis in Europa teroristi deghizati in refugiati, insa ca nu exista o amenintare iminenta in Germania.

Turcia primeste 3 MLD. euro de la UE pentru a imbunatati conditiile din taberele de refugiati. Masurile luate la Ankara
Turcia primeste 3 MLD. euro de la UE pentru a imbunatati conditiile din taberele de refugiati. Masurile luate la Ankara

Turcia va primi cele trei miliarde de euro, parte a intelegerii cu Uniunea Europeana privind stavilirea fluxului de migranti. Bruxelles-ul a dat miercuri seara unda verde proiectului de finantare, dupa ce Italia a renuntat la obiectiile pe care le avea.

Recomandări
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război

Europa trebuie să-şi consolideze capacităţile de apărare şi să treacă la o abordare de tipul "economie de război" ca răspuns la ameninţarea reprezentată de Rusia, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, citat de Reuters.

Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”
Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”

Vladimir Putin și-a sărbătorit luni seară victoria electorală în Piața Roșie, înțesată de ruși. Liderul de la Kremlin a marcat cu o baie de mulțime și împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.