Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Angela Merkel vrea reducerea numarului extracomunitarilor si mentinerea liberei circulatii in UE

Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, miercuri, ca doreste sa opreasca fluxul de refugiati catre Uniunea Europeana si, in acelasi timp, sa mentina deschise granitele Uniunii Europene, relateaza Reuters.

“Este foarte important pentru mine atat sa realizam o scadere notabila a fluxului de refugiati, cat si sa pastram libera circulatie a persoanelor in interiorul Uniunii Europene”, a afirmat Merkel, la o reuniune a Uniunii Crestin-Sociale, aliatul bavarez al partidului sau, Uniunea Crestin-Democrata.

Biroul federal pentru migratie si refugiati (BAMF) a anuntat miercuri ca Germania a primit 1,1 milion de solicitanti de azil in 2015, relateaza Agerpres.

“In anul 2015, la scara federala, aproximativ 1,1 milion de solicitanti de azil au fost inregistrati”, a indicat BAMF, referindu-se la un an record in care au fost inregistrate de aproximativ cinci ori mai multe cereri decat in 2014.

Din ianuarie pana in decembrie 2015, numai cererile de azil de la persoane provenind din Siria au totalizat 428.468. Tarile cele mai reprezentate sunt apoi Afganistan, cu 154.046 cereri, Irak, cu 121.662 de solicitari de azil, Albania, cu 69.426 de cereri si Kosovo, cu 33.049 de solicitari.

In decembrie, Germania a inregistrat 127.320 de cereri, o cifra in scadere in raport cu noiembrie (206.101) sau octombrie.
 

 

Sursa: Agerpres, Data publicarii: 6 Ianuarie 2016
  • 5 Comenteaza
Citeste mai multe despre: Angela Merkel, refugiati, migranti, criza,
Ultimele stiri
61808488
 
 
© 2015 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed