Previziunile facute pentru 2018 de Baba Vanga, femeia care ar fi prevestit căderea turnurilor gemene

Ultimul update: Luni 25 Decembrie 2017 13:40
Data publicarii: Luni 25 Decembrie 2017 13:37
Categorie: Bizar
grafitti cu Baba Vanga

Baba Vanga, femeia oarbă despre care se spune că ar fi prezis atacurile din 11 septembrie și chiar Brexit-ul, ar fi avut ceva de spus și în privința anului 2018.

Potrivit Daily Mail, femeia de origine bulgară, care a murit în 1996 la vârsta de 85 de ani, pretindea că are abilități supranaturale, care o ajutau să vadă producerea unor dezastre naturale sau alte evenimente majore.

Conform sursei citate, unele persoane susțin că - înainte de a muri - Baba Vanga ar fi prezis viitorul până în secolul 51, când lumea se va sfârși. Femeia supranumită ”Nostradamus din Balcani” ar fi spus că, în 2018, China va depăsi Statele Unite ale Americii, devenind cea mai mare putere economică din lume.

De asemenea, ea ar mai fi spus că ”o nouă formă de energie” va fi descoperită pe planeta Venus.

În 1970, China producea 4,1 % din economia globală. În 2015 a ajuns la 15,6 %, iar contribuția sa este în continuă creștere. Mai mult decât atât, potrivit Forbes, contribuția de 16,7 % a SUA este de aștepptat să scadă la 14,9 % până în 2025.

"Nostradamus din Balcani", care a prevestit aparitia ISIS, a spus ca Barack Obama va fi "ultimul presedinte american"

În prezent nu există planuri de lansare a unei misiuni pe Venus, ceea ce înseamnă că nu se va găsi niciun fel de sursă de energie.

Următoarea misiune spațială a centrului NASA se numește Parker Solar Probe și va fi probabil lansată în 2018, însă nu va ateriza pe Venus, ci va studia Soarele.

Se spune că Baba Vanga ar fi pevăzut atacurile din 11 septembrie 2001, spunând că ”două păsări de oțel” vor ataca ”frații americani”.

 

grafitti cu Baba Vanga Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Daily Mail

Adevarul despre viata Babei Vanga,

Adevarul despre viata Babei Vanga, "Nostradamus din Balcani". De ce apelau comunistii la ea si cum o sustinea Kremlinul

"Nostradamus din Balcani", care a prevestit aparitia ISIS, a spus ca Barack Obama va fi "ultimul presedinte american"

Baba Vanga ar fi prezis aparitia Statului Islamic. Ce ar fi spus batrana despre jihadisti, potrivit presei australiene

Baba Vanga ar fi prezis aparitia Statului Islamic. Ce ar fi spus batrana despre jihadisti, potrivit presei australiene

Previziunile facute pentru 2014 de Baba Vanga, femeia care prevestit caderea turnurilor gemene

Previziunile facute pentru 2014 de Baba Vanga, femeia care prevestit caderea turnurilor gemene

albine India

Este înțepat de mii de albine, dar nu simte nicio durere: ”Am nevoie doar de un ceai”. VIDEO

Fotografia pe care şi-a dorit-o i-a adus sfârşitul. Momentul, surprins de un prieten

Tot mai mulți bărbați din Thailanda apelează la operațiile de albire a penisului

Vânătăile apărute pe picioare ascundeau o boală gravă. Mesajul lăsat de tânără familiei

Misterul din Ajunul Crăciunului. O femeie a intrat în mare la 3 dimineața, apoi a dispărut

Fostul șef al adevăratelor ”Dosarele X” din Pentagon: ”Existența OZN-urilor, demonstrată fără putință de tăgadă”

grafitti cu Baba Vanga

Previziunile facute pentru 2018 de Baba Vanga, femeia care ar fi prevestit căderea turnurilor gemene

Viral în Rusia. Lumea este confuză: ”Este un urs sau un câine?”

Bătută în faţa aeroportului de iubit pentru că nu l-a lăsat să îşi facă un selfie. VIDEO

Detaliul surprins intr-o pictura realizata in 1850 a atras atentia pe internet. FOTO

O șoferiță dezbrăcată pe jumătate a surprins niște pompieri care stingeau un incendiu

Un mire care știa că are cancer în fază terminală a anunțat la nunta sa că diagnosticul a fost greșit