Pozitia copilului deschide Zilele Filmului Romanesc la TIFF

pozitia copilului

Zilele Filmului Romanesc, una dintre cele mai asteptate sectiuni ale Festivalului International de Film Transilvania, incep astazi. Programul include proiectii speciale, expozitii si dezbateri.


 

Nu mai putin de 11 lungmetraje si 20 de scurtmetraje au intrat in selectia Zilelor Filmului Romanesc din cadrul TIFF. Acestea vor fi proiectate in prezenta regizorilor, iar printre recomandarile organizatorilor se numara „Pozitia copilului”, „Taramul fagaduintei” si „Domnisoara Chirstina”.


Lungmetrajul „Domnisoara Cristina” este programat la ora 19.00, iar inainte se va anunta castigatorul bursei Alex. Leo Serban, aflata la a doua editie.

„Pozitia copilului” este programat la ora 21.45, in Piata Unirii, iar „Déjà Vu”, de Dan Chisu, povestea unui barbat care decide sa divorteze dupa o casnicie de 20 de ani, ruleaza sambata, 8 iunie, de la 17.30, la cinema Victoria.

Citește și
competitie locala TIFF
48 de filme au fost inscrise in Competitia Locala TIFF 2013
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”


In selectia Zilele Filmului Romanesc intra si „Aici... adica acolo”, „Domestic”, „Rocker”, „O luna in Thailanda”, „Condamnat la viata” si „Pozitia copilului”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Azi are loc deschiderea oficiala TIFF.Comedia va fi cap de afis la inaugurare
Azi are loc deschiderea oficiala TIFF.Comedia va fi cap de afis la inaugurare

Ce-a de-a 12-a editie a Festivalului International de Film a primit azi startul la filme, concerte, expozitii si premiere internationale. Deschiderea din acest an va fi marcata de o comedie in regia lui Pedro Almodovar.

48 de filme au fost inscrise in Competitia Locala TIFF 2013
48 de filme au fost inscrise in Competitia Locala TIFF 2013

Competitia Locala TIFF, adresata cineastilor amatori si profesionistilor din Cluj, a strans nu mai putin de 48 de filme. Dintre acestea, juriul va selecta filmele ce vor fi proiectate in cadrul unui eveniment special TIFF.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.