Hai-hui prin lumea larga. Un tanar de 26 de ani si-a luat lumea in cap

×
Codul embed a fost copiat

Daca unii oameni cheltuiesc sute sau chiar mii de euro pentru a merge intr-o excursie, altii, mai curajosi, se descurca cu mai nimic. Este cazul lui Timotei, un tanar care s-a aventurat intr-o calatorie prin intreaga lume, cu autostopul.

Timotei are 26 de ani si a terminat doua facultati. Si-a descoperit pasiunea de a calatori in urma cu putin timp. Pana acum, a ajuns in 15 tari, iar Maroc, Germania, Franta si Austria sunt doar cateva dintre ele. “Aceasta idee de a face inconjurul lumii e un vis de mic copil. Ideea de a face asta cu autostopul a venit relativ recent, cand am descoperit acest mijloc de transport si am calatorit pentru prima data pe distante mari”, povesteste Timotei Rad.
Timotei nu are de gand sa se opreasca aici si vrea sa cucereasca si alte continente. A inceput cu Africa, dar in viitor si-a propus sa traiasca si visul american. Banii sunt importanti, dar te poti descurca cu foarte putini. Ca dovada vin cele 10 zile in Sahara, care l-au costat pe Timotei doar 40 de euro, dar si 10 zile prin Europa cu 90 de euro. Sacul de dormit este pentru el cel mai confortabil pat.
In prezent, Timotei lucreaza ca gradinar in Madrid, insa doar doua zile pe saptamana. Celelalte cinci ii raman pentru calatorii.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Drumul printre nori te asteapta cu mancare gatita de ciobanii de la stana si peisaje superbe
Drumul printre nori te asteapta cu mancare gatita de ciobanii de la stana si peisaje superbe

Daca vreti sa ajungeti pe Transalpina, soseaua dintre nori, nu trebuie sa va multumiti, doar cu peisajul. In Muntii Parang si in special pe Valea Sebesului, turistii n-au dat inca navala cu gratare si manele.

Vezi cum arata o calatorie pe Transalpina sau
Vezi cum arata o calatorie pe Transalpina sau "Soseaua dintre nori"

Drumul, un concurent veritabil al Transfagarasanului, ajunge si la 2.145 de metri altitudine. Tocmai din aceasta cauza a atras, in ultimii doi ani, mii de turisti, romani si straini, in conditiile in care nu este inca finalizat.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.