Clujul, pe podium la Concursul National al Echipajelor de Ambulanta

SAJ Cluj

Echipajele Serviciului de Ambulanta Cluj si-au dovedit profesionalismul in cadrul unei competitii nationale organizate la Poiana Brasov. Cele doua echipaje au intrat in competitie alaturi de alte 32 din intreaga tara si s-au clasat pe primele locuri.

Poiana Brasov a gazduit, weekendul trecut, a treia editie a Concursului National al Echipajelor de Ambulanta, organizat de Societatea de Salvare Bucuresti impreuna cu Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov. Serviciul Judetean de Ambulanta (SAJ) Cluj a participat cu un echipaj format din medic-asistent-ambulantier-voluntar si cu un echipaj cu asistent-ambulantier-voluntar, adica echipajele de pe ambulantele de tip B cu asistent si C cu medic. Anul acestea, au participat si voluntari care activeaza la SAJ Cluj.

Fiecare din cele 34 de echipaje au avut de rezolvat cate doua cazuri: caz de traumatologie si caz de resuscitare complexa a unui pacient, iar arbitrii au fost exterm de atenti si exigenti la fiecare manevra.

„S-au punctat manevrele medicale facute corect, folosirea completa a aparaturiii din dotare, comunicarea intre membrii echipajului, comunicarea cu spitalu, aleratrea elicopter, transmiterea datelor din teren electronuic la UPU. Emotiile au fost foarte mari. Importanta acestui concurs e ca fiecare invata de la celalalt, fiecare invata din propriile greseli. In final e vorba de cresterea calitatii actului medical”, explica dr. Horia Simu, directorul SAJ Cluj.

Echipajele SAJ Cluj s-au clasat pe locul 2 pe tara la echipajul cu asistent si locul 3 pe tara la cel cu medic.

Citește și
dispecerat integrat
Serviciul de Ambulanta si ISU Cluj si-au unit fortele. Timpul mediu de raspuns s-a redus cu 2 minute
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

„De mentionat ca inregistrarea evolutiei echiapjului cu asistent SAJ Cluj a fost ceruta de mai multe servicii de ambulanta ca si material educativ pentru instruirea proprie a personalului fiecarui SAJ”, a conchis directorul SAJ Cluj.
 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Donatie din inima. Institutul Inimii a primit o ambulanta noua
Donatie din inima. Institutul Inimii a primit o ambulanta noua

Institutul Inimii Nicolae Stancioiu din Cluj-Napoca a primit o ambulanta de 170.000 de lei, pentru transportul pacientilor intre clinici.

Serviciul de Ambulanta si ISU Cluj si-au unit fortele. Timpul mediu de raspuns s-a redus cu 2 minute
Serviciul de Ambulanta si ISU Cluj si-au unit fortele. Timpul mediu de raspuns s-a redus cu 2 minute

Serviciul de Ambulanta Cluj si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Cluj au un dispecerat comun. Medicii si pompierii primesc apelurile de urgenta in acelasi dispecerat si timpul de reactie al medicilor s-a redus cu cateva minute.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.