Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Vremea se incalzeste, iar temperaturile ajung pana la 17 grade. Prognoza meteo pentru urmatoarele 3 zile

Embed:

Astazi incalzirea vremii continua. Pe timpul zilei va predomina vremea frumoasa si va ploua slab in nord-vest, in centru si in sud-est, iar seara in vestul tarii. Maximele se vor incadra intre 8 si 17 grade Celsius.

Vedem cum va arata vremea in fiecare regiune a tarii si incepem cu Dobrogea si Baraganul. Aici innorarile vor fi temporare si pe arii restrinse este posibil sa cada cativa stropi de ploaie.
Temperaturile vor fi in crestere cu 3-4 grade fata de ieri.

Se incalzeste si mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei. Vor fi innorari dar si perioade cu soare si e posibil sa picure trecator. Dupa pranz termometrele vor indica cel mult 14 grade Celsius.

In nordul Moldovei si in Bucovina gasim vreme frumoasa cu mult soare si temperaturi mai mari ca cele inregistrate ieri.

In nordul Transilvaniei si prin Maramures se anunta vreme buna chiar daca se pot scututa cativa nori. Maximele termice vor creste usor.

In vestul tarii atmosfera va fi insorita pe timpul zilei si temperaturile vor creste chiar si cu 7 grade fata de ziua trecuta. Seara se strang norii si va ploua.

In tinuturile centrale se-aduna norii si va ploua din loc in loc dar la munte pe creste vor fi si lapovite si ninsori. Vantul nu va pune probleme, iar temperaturile cresc chiar si cu 6-7 grade fata de ieri.

Se incalzeste si in sud-vestul tarii si se vor inregistra pana la 17 grade Celsius. Vremea va fi frumoasa si vantul va sufla cel mult moderat.

In regiunile sudice predomina vremea frumoasa si doar izolat pot sa cada cativa stropi. Temperaturile castiga 5-6 grade fata de ziua trecuta si vor ajunge la 16-17 grade.

In Bucuresti, astazi se va incalzi usor si vom avea 16 grade - o temperatura normala pentru sfirsitul lunii martie. Vom avea soare dar temporar apar norii si ar putea sa ploua slab.

In zonele de munte, va ploua slab si pe arii restranse, dar pe creste, din cand in cand vor fi lapovite si ninsori. Seara, se string norii in masivele vestice si sud-vestice, unde vor fi precipitatii mixte. Vantul va fi activ si valorile termice vor creste usor.

Cum va arata vremea in urmatoarele 3 zile

In Bucuresti, maine vremea va continua sa se incalzeasca usor. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in a doua parte a zilei si in prima parte a noptii, cand trecator este posibil sa ploua slab. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 16-17 grade, iar cea minima de 4-6 grade. Presiunea atmosferica va creste in a doua parte a intervalului.

Miercuri vremea va deveni calda pentru sfarsitul lunii martie. Innorarile vor fi trecatoare si vantul va fi activ. Noaptea vor fi 7-8 grade Celsius.

Joi vremea va fi mult mai calda decat in mod normal la aceasta data se vor inregistra 23 de grade. Cerul va fi curat si vintul ramane activ. Noaptea va fi calda cu 9 grade, in termometre.

Ajungem in zona de munte unde maine va continua sa se incalzeasca si valorile termice se vor apropia de normalul perioadei.

Va ploua slab, in Carpatii Occidentali si in vestul Carpatilor Meridionali iar seara si in prima parte a noptii si in restul masivelor, insa pe arii restranse.

Pe crestele montane, vor mai fi si lapovite si ninsori, iar vantul va avea unele intensificari in zona inalta.

Miercuri incalzirea va continua si vremea va deveni usor mai calda decat in mod obisnuit pentru sfarsitul lunii martie. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in masivele nordice, unde izolat - ziua si pe arii restranse - noaptea va ploua slab.
Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari locale pe creste.

Joi vom avea tot vreme calda pentru aceasta data. Vor fi innorari temporare si pe spatii mici in Muntii Apuseni si nordul Carpatilor Orientali si izolat in rest, se vor semnala averse slabe si posibil descarcari electrice. Vantul se va inteti pe creste.

 

Sursa: Pro TV, Data publicarii: 28 Martie 2016
  • 2 Comenteaza
Citeste mai multe despre: vreme, vant, primavara, precipitatii, temperaturi,
Ultimele stiri
 
 
 
© 2015 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed