Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Vremea ramane nefiresc de calda miercuri, cu maxime de pana la 16 grade. Zonele in care astazi va ploua

Embed:

Miercuri ramanem cu vremea nefiresc de calda. Vantul se inteteste cam peste tot. Va ploua in jumatatea vestica, iar noaptea precipitatiile vor cuprinde si restul tarii. Vom avea maxime intre 7 si 16 grade.
 

In Dobrogea si in Baragan este putina ceata in orele diminetii; apoi se arata soarele si temperaturile urca pana la 15 grade. Vantul va avea intensificari sustinute: ar putea depasi 50...60 Km/h, iar dupa lasarea noptii va ploua.

In Moldova sudica si in nordul Munteniei gasim innorari, un pic de soare si temperaturi ridicate. Vantul
va agita atmosfera, iar noaptea isi vor face aparitia ploile. In jumatatea nordica a Moldovei norii se inmultesc si la noapte precipitatiile ajung si aici. In zonele inalte predomina ninsorile; in rest va ploua. Se pot strange cantitati mai insemnate de apa, iar vantul se va inteti. Va fi in continuare foarte cald pentru aceasta perioada.

In nordul Transilvaniei si in Maramures asteptam vreme inchisa. Pe timpul zilei va ploua, iar noaptea va cadea lapovita sau va ninge. Vantul va avea unele porniri, iar temperaturile vor ajunge la 11...12 grade- valori neobisnuit de mari pentru aceasta data. Vreme calda vom avea si in vestul tarii. Va ploua; vantul va sufla cu putere, iar in cursul noptii ar putea sa apara putina lapovita.

Se strica vremea si in centrul Romaniei. Ploile se extind treptat, noaptea apar precipitatii mixte, iar la munte se anunta ninsori viscolite. Pana atunci vom avea temperaturi foarte ridicate, cuprinse intre 7 si 11 grade.

In sud-vestul tarii gasim vreme rea, cu multi nori; vant intens si ploi frecvente. Temperaturile se mentin peste mediile perioadei: dupa pranz se vor inregistra 11...12 grade.

Si sudul tarii ramane cu vremea calda: in Lunca Dunarii se vor atinge 15...16 grade. Norii se inmultesc, vantul devine activ si peste noapte apar ploile.

Va fi cald si in zona Capitalei, unde maxima va ajunge la 13 grade. Vantul se va intensifica, iar dupa lasarea noptii va ploua in mai multe reprize.

La munte precipitatiile apar mai intai in masivele vestice, apoi si in rest. Spre seara si noaptea vor predomina ninsorile si se va depune strat nou de zapada, iar vantul va sufla tare si va viscoli ninsoarea. Maximele din statiuni se mentin la valori ridicate.

Cum va fi vremea in zilele urmatoare:

Joi dimineata se mai anunta putina lapovita in interiorul arcului carpatic si cateva ninsori la munte. Vantul ramane activ si mai tarziu norii se risipesc.

Vineri asteptam alte ploi in jumatatea vestica a tarii si un pic de lapovita cu ninsoare pe la munte.

Sambata vom avea vreme schimbatoare, ceva mai multi nori si ploi locale. Temperaturile se mentin peste mediile perioadei.
 

 

Sursa: Pro TV, Data publicarii: 10 Februarie 2016
  • 1 Comenteaza
Citeste mai multe despre: vremea, meteo, temperaturi,
Ultimele stiri
 
 
 
© 2016 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed