Vlad Voiculescu: "Ar putea exista reduceri ale dozelor de vaccin care vor sosi în România"

×
Codul embed a fost copiat

Ar putea apărea probleme în aprovizionarea României cu vaccinul Pfizer, a confirmat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la Ştirile ProTV ale dimineţii. 

"Informaţia mea este că ar putea exista reduceri ale dozelor care vor sosi în România. Trebuie să ne pregătim. Avem un stoc de rezervă, în principal pentru rapel, este esenţial ca dacă ai făcut vaccinul azi, peste 21 de zile să te vaccinezi din nou ca să ai protecţie. Înţeleg că e vorba de investiţii pe care compania le face pentru a livra mai multe doze în perioada următoare", a declarat ministrul Vlad Voiculescu, referitor la reducerea temporară a livrărilor de vaccin Pfizer anunţată vineri. 

Miniştrii Sănătăţii din şase ţări ale Uniunii Europene (UE) şi-au exprimat vineri “profunda îngrijorare” cu privire la întârzierile în livrarea vaccinului Pfizer / BioNTech, potrivit unei scrisori comune adresate Comisiei Europene, relatează Reuters.

Miniştrii Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Lituaniei, Letoniei şi Suediei au denunţat în această scrisoare o situaţie ″inacceptabilă″⁣ care subminează ″credibilitatea procesului de vaccinare″⁣.

În pofida unei încetiniri a producţiei de doze de vaccin anti-Covid de către Pfizer-BioNTech preconizată la sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, Pfizer a dat asigurări că dozele aşteptate de UE în primul trimestru al anului vor fi livrate aşa cum a fost prevăzut, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Citește și
România are și al doilea vaccin anti-Covid, cel de la Moderna. Care sunt reacțiile adverse, comparativ cu serul Pfizer
România are și al doilea vaccin anti-Covid, cel de la Moderna. Care sunt reacțiile adverse, comparativ cu serul Pfizer
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

După anunţarea întârzierilor de producţie, ″l-am contactat imediat pe directorul general al Pfizer (...) El m-a asigurat că toate dozele garantate pentru primul trimestru (către ţările UE ) vor fi livrate în primul trimestru″⁣, a declarat şefa executivului UE în cadrul unei conferinţe de presă la Lisabona.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Pfizer va reduce temporar livările de vaccin împotriva Covid-19 în Europa
Pfizer va reduce temporar livările de vaccin împotriva Covid-19 în Europa

Pfizer va reduce temporar livrările în Europa ale vaccinului său împotriva COVID-19 pe perioada în care îşi îmbunătăţeşte capacitatea de producţie, a anunţat vineri compania şi Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI), relatează Reuters.

România are și al doilea vaccin anti-Covid, cel de la Moderna. Care sunt reacțiile adverse, comparativ cu serul Pfizer
România are și al doilea vaccin anti-Covid, cel de la Moderna. Care sunt reacțiile adverse, comparativ cu serul Pfizer

România are de miercuri două tipuri de vaccin împotriva Covid-19. Pe lângă dozele de la Pfizer, dimineață a ajuns la Institutul Cantacuzino din București și primul transport cu vaccinul american Moderna.

Dr. Gheorghiță, despre vaccinarea cu Moderna sau Pfizer: ”Nu putem să lăsăm la libera alegere”
Dr. Gheorghiță, despre vaccinarea cu Moderna sau Pfizer: ”Nu putem să lăsăm la libera alegere”

Persoanele care doresc să aleagă ce vaccin vor folosi împotriva Covid-19, Moderna sau Pfizer, nu vor putea face acest lucru, a anunțat 

Care sunt diferențele între vaccinurile anti-Covid Pfizer și Moderna
Care sunt diferențele între vaccinurile anti-Covid Pfizer și Moderna

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID prezintă diferenţele între vaccinurile BioNTech Pfizer şi Moderna, precizând că cele două vaccinuri sunt similare.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.