Vlad Cosma este plecat din țară, anunță sora sa. Marți trebuia să se prezinte la DNA

Ultimul update: Marti 13 Februarie 2018 19:45
Data publicarii: Marti 13 Februarie 2018 10:04
Categorie: Actualitate

Deputatul PSD Andreea Cosma anunţă că fratele său, fostul deputat Vlad Cosma, nu se va prezenta, marţi, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat în calitate de martor într-un dosar, întrucât el nu se află în ţară.

Potrivit sursei citate, Vlad Cosma se va prezenta la audieri când va reveni în ţară sau va putea fi audiat prin videoconferinţă.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că Vlad Cosma a fost citat să se prezinte, marţi, ca martor la sediul Parchetului pentru audieri.

Scandalul declanșat de Vlad Cosma

Vlad Cosma, fiul fostului şef al CJ Prahova, a lansat un uriaş scandal, prin prezentarea unor presupuse convorbiri între el şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu.

Postul Antena 3 a difuzat duminică seara o înregistrare in Vlad Cosma lansează acuzaţii grave la adresa fostului procuror DNA Mircea Negulescu, recent exclus din magistratură, şi pe şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea.

Dezvăluirile lui Vlad Cosma arată că, din punctul său de vedere, procurorii DNA Ploieşti ar fi încercat să planteze, cu ajutorul lui, probe într-un dosar ce îi vizează pe Sebastian Ghiţă şi pe Victor Ponta – probe pe care însuşi Ghiţă şi le-a asumat, fiind vorba de înscrisuri.

Pe de altă parte, procurorii spun că interceptările prezentate de Vlad Cosma fac parte dintr-un colaj bine pus la punct, în condiţiile în care ar exista deja la DNA un dosar privind acuzaţii de şantaj la adresa apropiaţilor lui Cosma. Ei susţin că ar fi existat un plan de compromitere a procurorilor anti-corupţie, inclusiv a şefei DNA şi au prezentat stenograme în acest sens.

Viorica Dăncilă vrea să îl cheme cât mai repede în țară pe Tudorel Toader

Vlad Cosma este plecat în Austria la schi, informaţie confirmată chiar de tatăl său - iar unele voci spun că ar fi plecat şi el în Costa Rica, ca Elena Udrea. Şi asta în condiţiile în care peste doar o săptămână, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este pe cale să ia sfârşit procesul ce îl vizează pe Vlad Cosma şi pe tatăl său, fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma.

În primă instanţă, cei doi au fost găsiţi vinovaţi de acuzaţii de corupţie. Mircea Cosma a fost condamnat atunci de magistraţii Curţii Supreme la 8 ani de închisoare, iar fiul său, la 5 ani.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile făcute la postul TV, urmând să stabilească dacă există indicii referitoare la săvârşirea vreunei abateri disciplinare. De asemenea, Vlad Cosma a depus, prin avocatul său o plângere penală la Parchetul General împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Mircea Negulescu a fost exclus la sfârşitul lunii trecute din magistratură, fiind găsit vinovat de abateri disciplinare extrem de grave. Una dintre ele ar fi aceea că ar fi încercat să aibă relaţii cu sora lui Vlad Cosma, actuala deputată Andreea Cosma.

Atac fără precedent asupra DNA. Interceptări: ”E ditamai regia făcută. O să transmită în direct două posturi”

Atac fără precedent asupra DNA. Interceptări: ”E ditamai regia făcută. O să transmită în direct două posturi”

masina carabinieri Italia

Şoferiţă româncă, salvată în ultima clipă de carabineri. Cum era să se sufoce

3 români din Italia, opriţi pentru că mergeau cu o furgonetă goală. Ce ascundeau

Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera română, în 2017

Două accidente cu patru victime, în Suceava, din cauza ninsorilor de duminică dimineaţă. FOTO

Fată prinsă sub un copac în Teleorman, după ce un tractor a rupt arborele

O sibiancă a născut în maşină, în drum spre spital. Ce a postat soţul ei pe Facebook

klaus iohannis

Preşedintele Iohannis, fotografiat la schi, în Munții Șureanu

Primăria Brazi, Prahova, vrea stații de autobuz ca în Dubai. S-au alocat 100.000 €

Întrecere în prepararea cărnii de porc la Oradea. ”Porcu-i bun oricând”

Dispariția dronei subacvatice ”Vasilică” aduce acuzații grave. S-a început urmărirea penală

Sentințele definitive, așteptate ani de zile în România din cauza numărului mare de dosare

Polițistul Eugen Stan putea fi prins mai devreme, dar a fost acoperit. Concluziile raportului corpului de control al MAI