VIDEO. Ursoaică cu doi pui alungată de pe străzile din Bușteni de către jandarmi, cu girofarul

×
Codul embed a fost copiat

Două ursoaice cu pui şi-au făcut apariţia, luni seară, în staţiunea Buşteni, jandarmii montani intervenind pentru a îndepărta animalele cu ajutorul semnalelor luminoase şi acustice ale autospecialei.

În ultima perioadă, numărul animalelor care ies din pădure şi intră în localităţi este tot mai mare, urşii apărând inclusiv în zone de şes din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, jandarmi montani au intervenit luni seară în cartierul Cezar Petrescu din oraşul Buşteni pentru alungarea unei ursoaice cu doi pui care a ieşit din pădure şi a ajuns în zona locuită.

Câteva minute mai târziu, o altă ursoaică, cu trei pui, şi-a făcut apariţia în acelaşi cartier. Jandarmii au alungat animalele folosind semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei.

Sâmbătă seară, un urs aflat în căutare de hrană a spart uşa şi un geam de la cabana Postăvaru din judeţul Braşov şi a intrat în clădire. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit, iar cabanierii au declarat că în clădirea alăturată celei în care a intrat animalul erau cazaţi 50 de turişti.

Citește și
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Urşii îşi fac tot mai frecvent apariţia nu doar la munte, ci şi în zonele de şes. În ultima perioadă, localnicii din judeţele Argeş şi Dâmboviţa au văzut urşi pe străzile unor comune şi oraşe din zona de câmpie. Vânătoarea de urşi în România a fost interzisă în urmă cu peste un an.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Comună din Dâmbovița, speriată de un urs. ”Dintr-o lovitură te face”
Comună din Dâmbovița, speriată de un urs. ”Dintr-o lovitură te face”

Flămânzi și tot mai îndrăzneți, urșii își fac apariția şi în localitățile de la șes, nu doar la munte.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.