Ministrul de Externe britanic: Am fi nebuni să lăsăm românii să se întoarcă acasă după BREXIT

Boris Johnson

Șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că Regatul Unit nu va lăsa să plece înapoi în România persoanele „cu talent, ambiție și hotărâre”, ca urmare a ieșirii din Uniunea Europeană.

Aflat într-o scurtă vizită la București, ministrul britanic de Externe a dat asigurări românilor că nu ar trebui să fie „deloc” îngrijorați.

„Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijorați. Nu ar trebui să își facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre. Îi iubim. Au o contribuție uriașă la economia Regatului Unit, la cultura britanică", a precizat Johnson, pentru Agerpres, fiind întrebat cât de îngrijorați ar trebui să fie, după Brexit, românii care locuiesc și lucrează în Marea Britanie.

El a continuat precizând că, în calitate de primar al Londrei, a văzut numeroși români, numărul lor fiind estimat, în întregul Regat, la jumătate de milion.

„Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate", a mai spus el.

Citește și
theresa may
Theresa May vrea o ”perioadă de implementare” de 2 ani, după BREXIT
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Totodată, șeful diplomației britanice a dat asigurări că Marea Britanie nu se va închide după Brexit pentru „oamenii cu talent, ambiție și hotărâre", dar că ea va fi cea care își va controla sistemul de imigrație, nu liderii UE de la Bruxelles.

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a avut, luni, o întrevedere cu omologul său român Teodor Meleșcanu, în contextul unui mini-turneu pe care îl efectuează în aceste zile la Praga, București și Bratislava. 

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson, la Bucureşti. Mesajul publicat pe Twitter
Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson, la Bucureşti. Mesajul publicat pe Twitter

Ministrul de Externe britanic Boris Johnson a scris luni seară pe Twiter că se află la Bucureşti pentru a-l asigura pe omologul său român Teordor Meleşcanu că relaţiile româno-britanice vor şi mai puternice după ieşirea Marii Britanii din UE.

Theresa May vrea o ”perioadă de implementare” de 2 ani, după BREXIT
Theresa May vrea o ”perioadă de implementare” de 2 ani, după BREXIT

Premierul Marii Britanii a propus o perioada de tranziţie de doi ani, după 2019, pentru implementarea deplină a Brexitului.

Situatia jenanta in care a ajuns Boris Johnson in fata jurnalistilor:
Situatia jenanta in care a ajuns Boris Johnson in fata jurnalistilor: "Ce fac eu acum se numeste diplomatie, Boris"

Boris Johnson, noul ministru britanic de externe, s-a întalnit marti cu omologul sau american, John Kerrry, alaturi de care a sustinut prima lui conferinta de presa.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.