Un lift care transporta mai multe mame a căzut în gol la Maternitatea Ploieşti

Lift
iStock

Un lift care transporta mai multe paciente a căzut în gol câteva etaje  marți dimineață, la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești.

Potrivit Observatorul Prahovean, ascensorul a căzut câteva etaje. Incidentul a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa. În lift ar fi fost 13 paciente ale maternităţii, majoritatea mame, care tocmai trecuseră printr-o cezariană, şi liftierul. Ascensorul ar fi căzut de la etajul 6. 

Reprezentanţii maternității au declarat că nu au fost răniţi. O mamă care era în lift spune însă că una dintre paciente şi-a fracturat piciorul. 

Poliţiştii s-au autosesizat şi au mers la unitatea medicală pentru a verifica ce s-a întâmplat. Şeful CJ Prahova a spus că reprezentanţii spitalului au demarat o investigaţie şi au cerut explicaţii de la două firme cu care spitalul are contract, respectiv una care asigură mentenanţa pentru ascensoare şi alta care asigură prestări servicii pentru lifteri, în condţiile în care liftera nu este angajata spitalului, ci a unei firme externe.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, insituţie care are în administrare clădirea în care funcţionează Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti, a declarat că primele verificări arată că situaţia s-a produs din cauză că în lift s-au urcat mai multe persoane decât numărul maxim suportat.

Citește și
buton alarma lift
20 de oameni au rămas blocaţi în liftul spitalului din Câmpina
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Pacienţi duşi pe braţe, într-un spital fără lift din Ploieşti. Asistentele, bolnave de la cărat
Pacienţi duşi pe braţe, într-un spital fără lift din Ploieşti. Asistentele, bolnave de la cărat

Împovăraţi de bătrâneţe şi boală, mulţi pacienţi păşesc cu greu pe scările spitalelor care funcţionează în clădiri vechi. la Ploieşti, de pildă, într-o astfel de clădire lipseşte cu desăvârşire liftul.

20 de oameni au rămas blocaţi în liftul spitalului din Câmpina
20 de oameni au rămas blocaţi în liftul spitalului din Câmpina

Douăzeci de persoane care au rămas blocate în liftul Spitalului Municipal Câmpina, au fost salvate de pompieri în final.

O pacienta dusa la terapie intensiva a ramas blocata in liftul spitalului. Cum a fost salvata cand s-a terminat oxigenul
O pacienta dusa la terapie intensiva a ramas blocata in liftul spitalului. Cum a fost salvata cand s-a terminat oxigenul

Clipe de panica la spitalul de Boli Infectioase din Iasi, unde o pacienta de 70 de ani, intrata in coma, a ramas blocata in lift, cu tot cu personalul medical care o ducea cu targa.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.