Un hoţ de buzunare a primit interdicţie de a folosi transportul în comun din Bucureşti timp de 3 ani

tramvai bucuresti
iStock

Decizie insolită a Curţii de Apel Bucureşti în cazul unui bărbat cunpscut ca hoţ de buzunare în mijloacele de transport în comun.

Ion Gîscă, în vârstă de 43 de ani, a primit nu doar o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, ci şi o interdicţie mai puţin obişnuită: „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a se afla în mijloace de transport în comun ale reţelei publice de transport de pe raza municipiului Bucureşti, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante şi, respectiv, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.” Decizia a fost dată de Curtea de Apel pe 6 septembrie.

Mai simplus spus, nu are voie să urce în vreun mijloc în transport în comun din Bucureşti timp de trei ani după ce este eliberat.

Potrivit Libertatea, la începutul acestui an Ion Gîscă ar fi fost prins de agenţii de la Brigada pentru Transportul Public furând telefoane în mijloacele RATB de 3 ori în cinci zile – deşi după prima infracţiune era sub control judiciar. Printre victimele sale s-a numărat şi o tânără de origine vietnameză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Anchete și demiteri la RATB, după ce un tramvai a luat foc. Reacția Gabrielei Firea
Anchete și demiteri la RATB, după ce un tramvai a luat foc. Reacția Gabrielei Firea

Un tramvai a luat foc din mers, miercuri dimineaţă, în sectorul 6, şi cinci persoane au încercat să se arunce, de spaimă, şi au suferit luxaţii la picioare. Alţi doi călători au făcut atacuri de panică, după ce vehiculul a fost invadat de fum..

In Bucuresti, va fi introdus tichetul unic de transport. Biletul va putea fi folosit pentru RATB, metrou si microbuze
In Bucuresti, va fi introdus tichetul unic de transport. Biletul va putea fi folosit pentru RATB, metrou si microbuze

Primaria Capitalei va implementa, din toamna, tichetul unic de transport, un calator putand astfel sa foloseasca acelasi bilet pentru calatoriile cu metroul, cu RATB, dar si cu microbuzele firmelor private care vor circula catre localitatile din Ilfov.

Controlorii RATB vor verifica de azi cartelele la urcarea in mijlocul de transport. Zonele si orele vizate
Controlorii RATB vor verifica de azi cartelele la urcarea in mijlocul de transport. Zonele si orele vizate

Echipe de control ale RATB vor verifica, incepand de vineri, la urcarea in mijloacele de transport in comun, daca pasagerii au titluri de calatorie valabile. Verificarile vor fi facute la orele de varf, in statiile cu flux mare de calatori.

Recomandări
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.