Tot mai puțini turiști aleg Valea Prahovei. Aglomerația de pe DN1 și lipsa locurilor de relaxare îi sperie

Ultimul update: Vineri 03 Noiembrie 2017 19:43
Data publicarii: Vineri 03 Noiembrie 2017 18:39
Categorie: Actualitate

Considerată cândva o perlă a turismului românesc, Valea Prahovei şi-a pierdut, în ultimii ani, strălucirea. Aglomeraţia de pe DN1, construcţiile nenumărate, fără niciun plan urbanistic, şi locurile puţine de relaxare şi distracţie au alungat turiştii.

Românii mai vin aici doar iarna, pentru schi. În restul anului, este pustiu. Din această cauză, 45 la sută dintre hoteluri şi pensiuni sunt nerentabile şi au fost scoase la vânzare. La Predeal, de pildă, jumătate din aceste unităţi de cazare îşi caută un proprietar, dar nimeni nu le cumpără.

Tudor Petre are în Predeal o pensiune cu 16 camere, care ani la rând i-a adus profit. În ultima vreme, însă, numărul turiştilor a început să scadă şi s-a hotărât să o vândă. De un an încearcă să găsească un cumpărător.

Reporter: „A mers mai bine la început?”
Tudor Petre, proprietar de pensiune: „Ei, dar nu se găseau camere. Nu găseau camere, aşteptau.”
Reporter: „Şi acum?”
Tudor Petre: „S-a dus, dorm cu urşii pe aici."

Proprietarii pensiunilor se plâng ca numărul turiştilor care se cazează la ei a scăzut constant în ultimii ani. O explicaţie ar fi aglomeraţia de pe Drumul Naţional 1, care îi face pe mulţi să renunţe să mai vină în această zonă.

Fermele unde turiștii îngrijesc animale și învață să facă brânză: ”Copiii nu văd asta la bloc”

Gloria Rusu, proprietar vilă: „De la aeroport, de la Otopeni şi până la Predeal poţi să ajungi în patru-cinci ore. Decât să stau blocat în trafic cinci ore, e mult mai uşor să mă urc în avion şi să mă duc în Austria sau în Bulgaria."

Interesul pentru Predeal a scăzut nu doar din cauza aglomeraţiei de pe drum. În staţiune sunt prea puţine locuri de distracţie. Nici centre de relaxare nu sunt.

În 2013, autorităţile locale începeau lucrările la ce ar fi trebuit să fie cel mai mare şi luxos centru de agrement şi SPA de pe Valea Prahovei.

Finanţat din fonduri europene şi de la bugetul local, centrul trebuia să fie gata în 2015. Acum, la doi ani de la acest termen, nu e nicio mişcare pe şantier, iar Primăria dă vina pe constructor.

Cezar Lupușor, turist: „Nu există un centru SPA. Au vrut să-l facă. L-au început, nu l-au terminat. "

Nici propietarii hotelurilor şi pensiunilor nu au înţeles ce trebuie să facă pentru a atrage turişti. Deşi unităţile lor de cazare sunt mai mult goale, nu au scăzut preţurile; din contră, le-au crescut ca să îşi acopere chipurile cheltuielile de întreţinere.

Cristian Soare, turist: „Preţurile nu mai sunt acceptabile, la hoteluri, la pensiuni, te doare capul. O sută şi ceva de lei o cameră."

Fără o strategie clară de dezvoltare, investiţii în infrastructură şi proprietari de hoteluri şi pensiuni care să ştie cum să îşi distreze turiştii, Predealul se animă doar câteva săptămâni pe an: iarna, în timpul sărbătorilor şi în august, când unii români caută aici răcoarea muntelui.

Dragoș Filip, localnic: „Gradul de ocupare anul ar fi, pe 12 luni, 30 la sută. E stupefiant. Ca să meargă un bussines, trebuie să ai 70 la sută."

Ca să atragă turişti, autorităţile din Predeal ar putea lua exemplul celor din Râşnov, un oraş aflat la 30 de kilometri de Predeal. În zonă, numărul vizitatorilor a crescut de 40 de ori în ultimii ani şi a ajuns la 400.000, după ce administraţia, investitorii şi localnicii au pus în valoare cetatea şi cadrul natural.

În plus, în centrul Rasnovului sunt o mulţime de cafenele şi restaurante, iar în apropierea oraşului se află un parc tematic pentru copii, o peşteră amenajată modern şi o zonă de picnic.

Predealul nu are deocamdată nici primar şi nici viceprimar care să se ocupe de planuri de devoltare. Amândoi au fost revocaţi din funcţie în urma unei condamnări penale pentru abuz în serviciu.

 

Prețuri mici pentru o vacanță la munte, la final de vară

Prețuri mici pentru o vacanță la munte, la final de vară

protest alexandria

Protest timid, cu 9 persoane, în Alexandria. Oamenii spun că nu ies din case de frică

Momentul în care un jandarm a lovit un bătrân, la protestul din București. VIDEO

Zeci de mii de oameni din toată țara și-au strigat în stradă nemulţumirea faţă de guvernare. GALERIE FOTO

Amețit de aburii alcoolului, un bărbat a fost cascador fără voie în Galați

Manifestaţii de amploare în ţară: 10.000 de persoane la Cluj Napoca, 5.000 la Timişoara şi 4.000 la Sibiu

Filmul protestului cu 50.000 de oameni din București. Piața Constituției s-a transformat într-o mare de lumini

protest

Momentul în care protestatarii aprind lanternele în fața Parlamentului

Elevă de 14 ani, agresată sexual de un muncitor în curtea școlii. Bărbatul a fost reținut

Explicațiile Jandarmeriei pentru filtrele de la Piața Universității

Protestatar dus la secție, după ce jandarmii au găsit asupra lui o bâtă şi un lanţ

Proteste București. Bărbat dus la Poliţie, după ce jandarmii au găsit asupra lui un pistol de jucărie

Peste 5.000 de clujeni au ieșit în stradă: ”La mulți ani, Liviu Dragnea! Cu executare!”