Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Adevarul negru din spatele planurilor ambitioase ale CNADNR. Cati kilometri de autostrada am putea avea de fapt in 2016

Embed:

Romania ar putea avea in 2016 aproape 100 de kilometri noi de autostrada, daca se va intampla o minune, iar constructorii vor respecta termenele si datele interne ale Companiei Nationale de Drumuri.

Pe hartie, oficialii au tinte ambitioase si vor se termine bucati importante de autostrada, cum ar fi Lugoj-Deva. Dar la fata locului, lucrarile nu au ajuns nici macar la jumatate in acest caz.

Una din cele mai importante autostrazi pe care o asteptam in 2016 este Lugoj - Deva. Primul tronson a fost deschis circulatiei anul trecut. Potrivit contractului, constructorul ar trebui sa puna in circulatie trei tronsoane: 2, 3 si 4. In total am avea astfel peste 70 de kilometri de autostrada.

Lugoj Deva:
2 - 28.6 km - 37%
3 - 21 km - 37%
4 - 22 km - 44%

Insa, la fata locului, lucrurile stau foarte prost. Pe lotul doi au aparut fisuri in asfalt, asa ca autoritatile au comandat mai multe expertize ca sa vada daca firma de constructie a respectat specificatiile tehnice. Iar pe celelalte loturi, stadiul lucrarilor nu a ajuns nici la jumatate.

Sebes Turda:
3 - 12,4 km - 44%
4 - 16,3 km - 42%

Trecem la autostrada Transilvaniei. Pe soseaua de viteza Sebes - Turda, ar urma sa circulam cu 130 de kilometri pe ora in acest an. Numai ca lucrarile la lotul 3 si 4, de 12 respectiv, 16 kilometri, nu au ajuns inca la jumatate. Cu alte cuvinte, constructorul trebuie sa faca o minune ca sa respecte termenele asumate atunci cand a semnat contractul.

Gilau - Nadaselu: 8,7 km - 66%

Ceva mai avansate sunt lucrarile la micuta autostrada de numai 8,7 kilometri intre Gilau si Nadaselu. Stadiul lucrarilor a ajuns la 66%.

Tragem linie si vedem ca pe hartie lucrurile stau bine. Sunt peste 100 de kilometri de autostrada care ar trebui finisati in 2016 potrivit contractelor. Adevarul este ca s-ar putea sa nu facem nici 50 de kilometri, in conditiile in care constructorii au inca foarte mult de munca.

Anul trecut a fost unul rusinos pentru infrastructura din Romania. Responsabilii au deschis circulatiei doar 16 km, iar in 2014 - 28. Doar in 2012 si 2013 constructorii au depasit 100 de kilometri. In prezent, Romania are 694 kilometri de autostrada si este la coada Europei.

 

 

Sursa: Pro TV, Data publicarii: 23 Ianuarie 2016
  • 15 Comenteaza
Citeste mai multe despre: autostrazi, cnadnr, lugoj-deva,
Ultimele stiri
 
 
 
© 2015 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed