Teleorman, primul loc în topul județelor cu pensionari mai mulți decât angajați

×
Codul embed a fost copiat

La sfârşitul anului trecut, în România erau 9 pensionari pentru fiecare 10 salariaţi, arată datele Institutului de Statistică.

Situaţia este mai bună decât în urmă cu 20 de ani, când pensionarili erau aproape de două ori mai mulţi decât angajaţii. Însă în ţară sunt diferenţe enorme între zonele dezvoltate şi cele sărace.

În zonele dezvoltate economic numărul salariaţilor îl depăşeşte mult pe cel al pensionarilor, iar cea mai mare diferenţă este în Bucureşti şi Ilfov, unde avem doar 5 pensionari la 10 salariaţi. Urmează de Timiş cu 6 şi Sibiu şi Cluj cu câte 7 pensionari.

În schimb, în judeţele cele mai sărace, pensionarii sunt mai mulţi decât cei care muncesc. Pe primul loc se afla judeţul Telorman, cu 17 pensionari la 10 angajaţi, urmat de judeţul vecin Giurgiu, cu 16. Doar o idee mai bine stau judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Botoşani şi Neamţ, cu 14 pensionari la 10 salariaţi.

Interesant este că, la nivel naţional, raportul dintre pensionari şi salariaţi s-a schimbat masiv în ultimii 17 ani. În 2001 erau peste 6 milioane de pensionari şi mai puţin de 5 milioane de salariaţi. Însă numărul pensionarilor a scăzut, mai ales prin creşterea vârstei de pensionare, în timp ce numărul salariaţilor a crescut puternic în ultimii ani şi l-a depăşit pe al vârstnicilor.

Citește și
satu mare, mort,
Descoperirea făcută de poliție după ce un bărbat nu și-a luat pensia de 4 luni
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Doar că specialiştii ne previn că echilibrul dintre numărul de salariaţi şi cel de pensionari nu va dura foarte mult.

Datele statistice arată că la sfârşitul anului trecut cele mai mici pensii erau în Botoşani, în medie 860 de lei pe lună, dar mai sunt încă 5 judeţe unde pensia medie este sub 900 de lei. Pensiile cele mai mari sunt în Bucureşti, 1362 de lei lunar. Surprinzător, capitala este urmată de Hunedoara, Gorj şi Prahova, şi asta pentru că mulţi pensionari de acolo sunt foşti mineri sau petrolişti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
Pensionar găsit fără viaţă în locuinţa lui. În ultimele zile, omul nu mai ieşise din casă
Pensionar găsit fără viaţă în locuinţa lui. În ultimele zile, omul nu mai ieşise din casă

Descoperire sumbră la Bolovani, în judeţul Dâmboviţa. Un pensionar de 70 de ani a fost găsit fără viaţă în locuinţa lui. În ultimele zile, omul nu mai ieşise din casă.

Descoperirea făcută de poliție după ce un bărbat nu și-a luat pensia de 4 luni
Descoperirea făcută de poliție după ce un bărbat nu și-a luat pensia de 4 luni

Descoperire şocantă într-un bloc din Satu Mare. Un bărbat de 75 de ani a fost găsit fără suflare după aproape 4 luni de la moartea lui.

Răzbunarea preotului anglican părăsit de soțul român: și-a găsit un iubit și mai tânăr, tot român
Răzbunarea preotului anglican părăsit de soțul român: și-a găsit un iubit și mai tânăr, tot român

Preotul anglican pensionar devenit personaj de tabloide după ce ce a fost părăsit de tânărul model român Florin Marin a anunțat că s-a îndrăgostit din nou, de un bărbat chiar mai tânăr decât fostul partener.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost „o factură destul de mare”, în contextul în care nu este un mare consumator de energie.