Sute de mii de case din România ar putea fi încălzite gratuit, dar autoritățile nu fac nimic

×
Codul embed a fost copiat

Apele geotermale, printre cele mai prețioase resurse minerale ale României, rămân în subteran, prea puțin exploatate. Ele pot fi folosite și pentru încălzirea a sute de mii de locuințe, nu doar pentru efectele curative.

Însă doar câteva orașe au investit până acum în astfel de proiecte, deși oamenii ar da mai puțin la întreținere.

În nordul Bucureștiului, în subteran, se află un rezervor uriaș de ape geotermale - care se întinde pe aproape 50 de kilometri. Bazinul se află la peste 1000 de metri adâncime, dar sunt locuri unde ajunge și la 3000 de metri. Specialiștii susțin că apa din subteran are temperaturi cuprinse între 50 și 80 de grade Celsius.

Dacă am valorifica tot ce avem sub picioare în Capitală din punct de vedere geotermal, s-ar putea încălzi toate locuințele din sectorul 1 al Bucureștiului.

Deși potențialul geotermal al zonei este imens, până acum nicio autoritate nu a scris un proiect clar ca să îl folosească și au existat doar ințiative care au fost abandonate. În ultimii 40 de ani - în București - au fost săpate doar două puțuri care trag apă geotermală din pământ. Unul alimentează un complex balnear de lângă oraș, iar celălalt încălzește spitalul de urgență din Balotești.

Citește și
bere artizanala
Încălzirea globală ar putea duce la scumpirea berii, care ar putea deveni un lux
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Diana Persa, inginer geolog: "Există un potențial geotermal foarte important. Valorile se situează, uite, în București la 100 megawați. Putem să ne încălzim casele, spitalele, să producem curent electric."

Ștefan Manicea, director Institutul Geologic al României: "De ce nu s-a făcut nimic în toți acești ani? Nu există bani de investiție. E complicat. Un ministru nu dispune de bani în bugetul actual, poate primăria să investească."

Cele mai multe rezervoare subterane de ape geotermală sunt în vest - în zonele Oradea, Borș, Beiuș și Ciumeghiu - dar rezerve de ape fierbinți sunt și în sud - la Cozia - Călimănești.

În Beiuș - județul Bihor - trei sferturi din cei 10.000 de locatari își încălzesc locuințele cu apă geotermală. Lichidul extras de la 2.400 de metri, din pământ, este transformat în agent termic de mai multe stații montate între blocuri.

În zonă, oamenii plătesc unul dintre cele mai mici prețuri din țară la încălzirea locuinței. Pentru un apartament cu trei camere, o familie achită 140 de lei - în condițiile, în care - tariful în București, unde se folosește agent termic convențional este, în medie, de 300 de lei.

Petru Mlendea, primar Beiuș: "Gigacaloria la Beiuș este 85 de lei plus TVA, deci cam 95 de lei. La un apartament cu 3 camere se consumă cam 1,5 gigacalorii."

2000 de locuințe sunt încălzite cu apă geotermală și în Oradea. Iar alte 13.000 primesc apă caldă menajeră din resursă geotermală.

Ioan maghiar, consilier serviciul de managementul proiectelor: "În această zonă, șapte puncte termice au asigurată apă caldă menajeră preparată din apă geotermală."

Apă geotermală este folosită pentru încălzirea locuințelor și în Lovrin - județul Timiș.

România este considerată a treia țară din Europa când vine vorba de energia geotermală, după Grecia și Italia.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Oceanele absorb mai multă căldură decât a fost estimat anterior. Avertismentul cercetătorilor
Oceanele absorb mai multă căldură decât a fost estimat anterior. Avertismentul cercetătorilor

Lumea a ignorat serios cantitatea de dioxid de carbon absorbită de oceane în ultimii 25 de ani, spun cercetătorii.

Încălzirea globală ar putea duce la scumpirea berii, care ar putea deveni un lux
Încălzirea globală ar putea duce la scumpirea berii, care ar putea deveni un lux

Încălzirea globală riscă să pună în pericol un lucru fără de care mulţi dintre noi nu concepem vara, iar unii chiar viaţa: berea. 

Centrala care transforma apa geotermala in curent electric, dotata cu panouri fotovoltaice. Proiectul verde testat la Oradea
Centrala care transforma apa geotermala in curent electric, dotata cu panouri fotovoltaice. Proiectul verde testat la Oradea

 Oradea este singurul oras din Romania care contribuie la realizarea unui program european de protejare a mediului prin transformarea energiei geotermale in curent electric.

Apele geotermale ar putea rezolva problema incalzirii caselor
Apele geotermale ar putea rezolva problema incalzirii caselor

O adevarata mina de aur zace neexploatata in subsolul multor localitati din tara. Este vorba de apele geotermale, despre care specialistii spun ca rezolva mult mai ieftin si mai sigur problema incalzirii caselor, dar si pe cea a apei calde.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.