STENOGRAME. Răzbunarea pregătită de șoferii de ambulanță care ar fi furat motorină. ”Îi dau teroare”

×
Codul embed a fost copiat

Şoferii de la Serviciul de Ambulanţă din Corabia, acuzaţi că furau motorină, rămân sub control judiciar. Procurorii au depus la dosar şi mai multe probe care îi incriminează, iar judecătorii le-au respins cererea prin care doreau anularea sancţiunii.

La dosar există acum inclusiv interceptări ale unor discuţii telefonice, în timpul cărora şoferii plănuiau să se răzbune, pe cei care i-au reclamat la poliţie.

Interceptările telefonice, depuse la dosar pe procurori, arată un comportament cel puţin impulsiv al suspecţilor. Şoferii, care aflaseră că sunt urmăriţi, plănuiau să se răzbune pe colegele care i-au reclamat la poliţie.

"D.S.: Javra! Să vedem, cine o să mai lucreze cu ea?! Că până la urmă îi dăm teroare. Îi dau teroare psihică, o fac să plece, să renunţe!
Doamnă: Păi şi unde să se ducă? Păi stai mă puţin... Dacă nu vrei tu să lucreze cu tine, nu vrei tu să lucrezi cu ea, nici ăla, nici ăla... asta nu înseamnă că îi desface contractul de muncă."

Din interceptări, procurorii au descoperit şi cum intenţionau suspecţii să îi inducă în eroare pe cei care îi monitorizau.

Citește și
SMURD
Ambulanţă SMURD, blocată pe un drum de pământ. Pacienta a fost transportată pe targă
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

"D.S.: Să vezi ce mă cert cu ea, diseară sau mâine!
Doamna: De ce?
D.S.: Eh...au făcut ele reclamaţie la poliţie, că furăm noi motorină! Şi aseară au avut ăia razie!
D.S.: Da. Şi să vezi ce fac acuma...mă duc şi umplu un bidon cu apă şi îl pun în portbagaj, să mă oprească acu', să li-l dau!"

La dosar au fost depuse şi imaginile suprinse de camerele de supraveghere - în care, spun procurorii - se vede cum şoferii furau din motorina destinată ambulantelor. Pentru judecători, probele au fost suficiente ca să menţină măsură controlului judiciar în cazul celor 13 suspecţi cărora le-au interzis să părăsească ţara.

Tatăl unuia dintre suspecţi: "Patru bidoane goale. Atâta a găsit. Mirosea a benzină, a motorină."

Şoferii neagă în continuare că nu s-ar fi grăbit să ajungă la pacienţi, ca să ascundă furtul de carburant - chiar dacă procurorii au înregistrări ale sistemului de monitorizare GPS.

Suspect: "Niciodată nu mi-am permis să merg încet. Spun asta cu mâna pe biblie sau pe inimă. Mie mi s-a întâmplat ca acest GPS să îmi dea eroare la locaţie."

Sorin Lia, prim procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia: "Ei se deplasau cu viteze reduse la evenimente. Investigăm totodată şi 8 decese care ar putea fi în legătură cu intervenţia tardivă la eveniment.

Familiile celor decedaţi urmează să fie audiate în zilele următoare.

Pe de altă parte se fac noi verificări la serviciul de ambulanţă din Corabia. Unii dintre angajaţii de acolo le ţin partea suspecţilor.

Reporter: "Aţi fost nevoită să vă rugaţi colegii şoferi să meargă mai repede la o intervenţie?"
Asistenta ambulanță: "Păi ei au ştiut cu ce viteza să meargă. Cum să îi rugăm noi?"

În urma scandalului, serviciul de ambulanţă Corabia a rămas fără 13 şoferi. Posturile libere vor fi scoase la concurs la sfârşitul lunii.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Scandalul șoferilor de ambulanță. ”Nu îi pot da eu zile de la mine!
Scandalul șoferilor de ambulanță. ”Nu îi pot da eu zile de la mine!" Noi imagini care îi incriminează

Scandalul uriaş izbucnit la Serviciul de Ambulanţă din Corabia continuă cu dezvăluiri scandaloase.

Ambulanţă SMURD, blocată pe un drum de pământ. Pacienta a fost transportată pe targă
Ambulanţă SMURD, blocată pe un drum de pământ. Pacienta a fost transportată pe targă

O ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie ale pompierilor militari din Brad au rămas blocate joi pe un drum de pământ din satul Dumbrava de Jos, judeţul Hunedoara.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.