Spitalul militar modular de pe stadionul „Portul” trebuie demontat și înlocuit

×
Codul embed a fost copiat

În ziua în care aflăm că 868 de pacienți sunt tratați la terapie intensivă, iar cadrele medicale se infectează pe capete, din Constanța vine vestea că spitalul militar modular de pe stadionul "Portul" trebuie demontat și înlocuit.

Unitatea medicală, structurată cu ajutorul unor corturi, nu poate oferi adăpost pe timp de iarnă. 11,5 milioane de lei au investit autoritățile, care acum trebuie să cumpere și să monteze containere.

La 1 aprilie 2020, în perioada stării de urgenţă, spitalul militar modular din Constanța era gata să primească pacienţi cu COVID-19 în stare stabilă. 52 de paturi au fost amenajate în corturi speciale. Neatinse au stat până în septemnbrie.

Până acum, vremea a fost prietenoasă a malul mării. Pentru la iarnă, însă, corturile nu par cea mai bună soluție.

Reporter: „Nu aţi luat în calcul amenajarea containerelor de la bun început?”
Col. Dr. Aurel Trană: „S-a luat o decizie pe moment, pentru că ele existau, ele doar au fost montate, nu a mai fost nevoie să facem acele amenajări de teren. Fiecare cort are un sistem de încălzire cu aer condiţionat. Cortul mare – spitalul propru zis are un sistem centralizat, celealte corturile din spate sunt fiecare cu sistemul lui de încălzire. Nu este o problemă din punctul ăsta de vedere”.

Citește și
Nicusor Dan, Ludovic Orban
Nicușor Dan este, oficial, primarul general al Capitalei: ”Sunt probleme urgente şi grave”
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a mers astăzi la Constanța și le-a dat oficialilor un termen pentru a regândi și executa structura.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: „Am avut o discuţie cu domnul ministru Ciucă şi am avut confirmarea că până la jumtatea lunii noiembrie, sfârşit, să avem transmiterea pe modular şi nu pe cort”.

În cadrul spitalului activează 60 de medici şi asistenţi, detaşaţi de la alte unităţi, precum spitalul militar Constanța şi spitalul CFR. Doi dintre ei au luat SARS-COV-2 până-n prezent.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
O femeie a murit de coronavirus la închisoare pentru că a refuzat să se protejeze. Se făcuse albastră la față
O femeie a murit de coronavirus la închisoare pentru că a refuzat să se protejeze. Se făcuse albastră la față

O femeie închisă pentru crimă s-a albăstrit la față, pur și simplu, în penitenciar, înainte să moară în urma infecției cu COVID-19, a constatat chiar medicul care a tratat-o.

Nicușor Dan este, oficial, primarul general al Capitalei: ”Sunt probleme urgente şi grave”
Nicușor Dan este, oficial, primarul general al Capitalei: ”Sunt probleme urgente şi grave”

Nicuşor Dan și-a preluat joi mandatul de primar general al Bucureștiului, după ce a depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la care au participat premierul Ludovic Orban și prefectul Traian Berbeceanu.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.