Sergiu Florea, studentul la Medicina care a ucis si transat un barbat, s-a casatorit in inchisoare. Cine este sotia lui

×
Codul embed a fost copiat

Sergiu Florea, criminalul care in 2009 a ucis si a transat un barbat impreuna cu iubita lui de atunci, Carmen Bejan, s-a casatorit miercuri in Penitenciarul de maxima siguranta din Arad.

El a decis sa ia de mireasa o tanara de 22 de ani pe care a cunoscut-o prin intermediul unei reviste crestine. Ea va fi nevoita, insa, sa-si astepte alesul pana in 2029, cind ii expira oficial pedeapsa.

Cununia civila a detinutului de 25 de ani cu aleasa inimii lui, originara din Ucraina, a fost oficiata de reprezentantii primariei din Arad in clubul din penitenciar. Pe sub paltonul pe care il avea la intrarea in inchisoare, s-a vazut ca mireasa purta o fusta de culoare neagra. Ceremonia a fost scurta si a durat numai zece minute insa cei doi proaspat casatoriti au mai ramas impreuna timp de o jumatate de ora.

Mireasa a adus un platou cu prajituri si cadouri. La ceremonia de miercuri au lipsit parintii celor doi miri, insa au fost prezenti doi martori. La final, tanara a refuzat sa dea detalii despre ceea ce se presupune a fi cea mai fericita zi din viata ei.

Parintii ei nu au fost de acord cu relatia. Inna s-a mutat la Arad pentru a fi aproape de sotul ei si isi cauta un loc de munca.

Citește și
Studenta criminala de la Medicina s-a maritat. Nunta a avut loc in Penitenciarul din Arad
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Mireasa a fost insotita la Penitenciarul din Arad de reprezentantii unei fundatii care i-au sprijinit pe cei doi tineri inca din momentul in care s-au cunoscut. Ina scria in urma cu doi ani la o revista crestina, iar Sergiu i-a urmarit articolele si a luat legatura cu ea.

Iulian Siminiuc, reprezentantul unei fundatii: "Ea este o fata foarte cuminte, buna, s-au cunoscut in urma cu trei ani, au corespondat, noi i-am ajutat. Parintii ei sunt in Ucraina si ai lui sunt acasa, nici nu ii cunosc."

Cei doi insuratei se vor vedea insa foarte rar.

Ioan Iovescu, reprezentant Penitenciarul Arad: "Cei care se casatoresc au dreptul la o vizita intima de 48 de ore, iar in primul an de casatorie au dreptul la o vizita intima de doua ore in fiecare luna iar apoi, ca toti ceilalti detinuti, o data la trei luni."

Sergiu Florea este condamnat la 20 de ani de inchisoare dupa ce, in luna august 2009, a ucis si transat un barbat de 65 de ani, intr-un camin al Facultatii de Medicina din Timisoara.

Fosta lui iubita de atunci, Carmen Bejan s-a casatorit in 2012 cu un barbat care ispasea pe atunci o pedeapsa pentru trafic de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Studenta criminala insotita de sotul ei, Claudiu Satran si-au inmormantat astazi fetita
Studenta criminala insotita de sotul ei, Claudiu Satran si-au inmormantat astazi fetita

Imbracata intr-o bluza alba si fusta neagra, fara catuse la maini, Carmen Bejan isi conduce chiar in aceste momente fetita pe ultimul drum.

Studenta criminala de la Medicina s-a maritat. Nunta a avut loc in Penitenciarul din Arad
Studenta criminala de la Medicina s-a maritat. Nunta a avut loc in Penitenciarul din Arad

Carmen Bejan studenta criminala care a ucis si transat un barbat a inceput astazi o noua viata. S-a casatorit cu alesul inimii sale, Claudiu Satran, pe care l-a cunoscut la Penitenciarul de Maxima siguranta din Arad.

20 de ani de inchisoare cu executare pentru criminalii de la Medicina. Sentinta nu poate fi atacata
20 de ani de inchisoare cu executare pentru criminalii de la Medicina. Sentinta nu poate fi atacata

Instanta suprema i-a condamnat astazi, definitiv, pe Carmen Bejan si Sergiu Florea, la 20 de ani de inchisoare cu executare. Ei sunt cei doi studenti de la Facultatea de Medicina din Timisoara care au ucis si transat un barbat.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.