Senatorul american McCain, mesaj în care amintește de angajamentul României privind independenţa justiţiei

John McCain
Getty

Senatorul John McCain a transmis un mesaj special cu ocazia Zilei Naţionale a României, subliniind că România şi Statele Unite au o prietenie apropiată şi de durată, bazată pe împărtăşirea valorilor democratice comune

Senatorul american a precizat că România a dat un exemplu în regiune şi în lume prin angajamentul pentru respectarea drepturilor omului şi eforturile sale privind consolidarea statului de drept, a bunei guvernări şi independenţei justiţiei, toate acestea fiind elemente care fac din România un aliat capabil şi de încredere.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a transmis României toate urările de bine cu ocazia Zilei Naţionale, evocând totodată sacrificiul eroilor care au murit pentru ţara lor.

"SUA îşi exprimă mulţumirea pentru parteneriatul strategic pe care îl avem cu România. Le dorim tuturor românilor pace, dar, în acelaşi timp celebrăm alături de ei unitatea de care se bucură astăzi ca membru al comunităţii transatlantice. Totodată, trebuie să ne amintim, aşa cum o facem şi în această dimineaţă, sacrificiul pe care l-au făcut românii pentru a obţine tot ceea ce au astăzi. Iar acest sacrificiu, în special în ultimii peste o sută de ani ani, a fost enorm. Toate urările de bine şi felicitările noastre României cu ocazia Zilei Naţionale!", a afirmat ambasadorul, după ce a participat la ceremonia organizată în Parcul Carol I cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

O ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane a avut loc, vineri dimineaţă, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I pentru a marca Ziua Naţională, la eveniment fiind prezenţi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.

Citește și
ziua nationala
Mesajele transmise de politicienii români de Ziua Națională. Dragnea: ”Să avem un an care urmează de pace”
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale de 1 decembrie și pe pagina oficială de Facebook. ”La mulți ani, România!”, este mesajul alături de care a fost atașată o fotografie. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Mesajul Familiei Regale, de Ziua Naţională: Aducem omagiu naţiunii române
Mesajul Familiei Regale, de Ziua Naţională: Aducem omagiu naţiunii române

Familia Regală transmite un mesaj de Ziua Naţională a României, "zi de fericită şi optimistă sărbătoare", în care, "aduce omagiu naţiunii române, care a făcut sacrificiu de sânge pentru unirea ţării".

Mesajele transmise de politicienii români de Ziua Națională. Dragnea: ”Să avem un an care urmează de pace”
Mesajele transmise de politicienii români de Ziua Națională. Dragnea: ”Să avem un an care urmează de pace”

Ziua Națională a României a adus în mediul online un val de mesaje și urări transmise de politicienii țării românilor.

Iohannis, de Ziua Națională: ”Vom construi o Românie puternică și respectată în Europa”
Iohannis, de Ziua Națională: ”Vom construi o Românie puternică și respectată în Europa”

Ziua Națională. Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj pe pagina personală de Facebook, cu ocazia Zilei Naționale a României

Ziua Naţională a României. Google sărbătoreşte cu un doodle special
Ziua Naţională a României. Google sărbătoreşte cu un doodle special

Ziua Națională. Google săbătoreşte 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, printr-un doodle care înfăţişează un covor țesut cu motive tradiționale românești.

Parada de 1 decembrie 2017, VIDEO. 3.500 de militari români şi străini au defilat
Parada de 1 decembrie 2017, VIDEO. 3.500 de militari români şi străini au defilat

Aproximativ 3.500 de militari au participat, de Ziua Națională, la parada de la Arcul de Triumf. Parada a fost transmisă LIVE pe Pro TV, www.stirileprotv.ro și facebook.com/StirileProTV.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.