Scandalul Mircea Basescu ajunge la CSM. Tariceanu dezgroapa cazul procurorului Iacobescu, care s-a ocupat de Bercea Mondial

Calin Popescu Tariceanu

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, anunta ca va sesiza CSM pentru initierea unei anchete a Inspectiei Judiciare privind imprejurarile in care i-a fost retras procurorului Iacobescu in 2011 dosarul in care era mentionat Mircea Basescu.

”Obiectivul pe care mi l-am propus in comunicatul dat publicitatii cu doua zile in urma, in care am cerut audierea SRI si SPP, este un raspuns bazat de documente si probe la intrebarea: «A stiut, cat a stiut si de cand a stiut Presedintele Romaniei despre activitatile ilegale derulate de fratele sau impreuna cu clanul Bercea?»”, mentioneaza Tariceanu intr-un comunicat de presa.

Calin Popescu Tariceanu precizeaza ca informatiile care i-au ”parvenit” in ultimele doua zile il determina sa propuna Biroului Permanent al Senatului ”extinderea temelor la care SRI va trebui sa dea raspunsuri in fata Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI”.

”Mai precis, as dori sa aflam daca in 2011 SRI l-a informat si in ce masura pe Presedintele Romaniei despre cazul procurorului Iacobescu, despre relatarile din presa pe marginea acestui caz si despre alaturarea numelui fratelui sau in acest caz. Procurorul Iacobescu este cel care a instrumentat intr-o prima faza un dosar al numitului «Bercea Mondialu» si care a dezvaluit presei la acea data ca fratele Presedintelui Romaniei ar fi primit mita 300.000 de euro de la numit. Raspunsul SRI la aceasta intrebare urmeaza a fi confruntat cu afirmatia Presedintelui Romaniei, care a declarat oficial ca are cunostinta despre relatia dintre fratele sau si clanul «Bercea» doar de un an de zile”, sustine presedintele Senatului.

El anunta ca va adresa o sesizare catre CSM fie in calitate de presedinte al Senatului, fie in numele Senatului, pentru ”initierea unei anchete a Inspectiei Judiciare privind imprejurarile in care i-a fost retras procurorului Iacobescu in 2011 dosarul in care era mentionat numele fratelui presedintelui Romaniei”.

Citește și
Victor Ponta, Traian Basescu
Victor Ponta: Coalitia discuta luni despre o Declaratie a Parlamentului privind demisia lui Basescu
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

”Viteza cu care a fost «ingropat» acest dosar, in care se facea vorbire despre fapte cu caracter penal savarsite de fratele presedintelui Romaniei, fapte pentru care Mircea Basescu se afla acum in stare de arest, ne indreptatesc sa solicitam o ancheta oficiala a CSM”, adauga Tariceanu.

El mentioneaza ca Traian Basescu a declarat pe 19 iunie: ”intre nevoia de asigurare a justitiei si reflexul de a-mi apara fratele, aleg Justitia”. ”Daca raspunsul CSM la solicitarea mea sau a Senatului va confirma cu probe suspiciunile aparute in mass media si in randul opiniei publice, atunci ne vom afla intr-o situatie inadmisibila pentru un stat de drept: presedintele Romaniei a intervenit in Justitie in 2011 pentru a-si proteja fratele in fata legii”, sustine Tariceanu.

Scandalul procurorului Iacobescu - Bercea Mondial

Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt, care a facut o serie de declaratii in legatura cu dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost sanctionat disciplinar, in februarie 2012, de Sectia pentru procurori a CSM, fiind mutat pentru trei luni la Parchetul Tribunalului Mehedinti.

Potrivit CSM, decizia a fost luata pentru savarsirea de catre Eugen Iaconescu "a abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. d) si h), teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constand in nerespectarea confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter si exercitarea functiei din grava neglijenta".

Inspectia judiciara a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a inceput verificarile cu privire la procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt dupa ce acesta care a facut o serie de declaratii in legatura cu dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, caz preluat de Parchetul Curtii Craiova. Parchetul Tribunalului Olt a fost instiintat oficial, in 25 martie 2011, ca dosarul in care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativa de omor a fost preluat de procurorii Parchetului Curtii de Apel Craiova, procurorul Eugen Iacobescu anuntand ca va respecta aceasta decizie, desi anterior afirma ca o va ataca la CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii preciza atunci ca procurorul Eugen Iacobescu are o vechime in magistratura de peste 35 de ani, dar si ca a existat o decizie a CSM de excludere a lui din magistratura.

"A intrat in magistratura, ca procuror la Procuratura Locala Slatina in data de 1 noiembrie 1975. incepand din data de 1 septembrie 1994 pana in prezent, activeaza ca procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt. Prin Ordonanta din 18 noiembrie 2002, pronuntata in dosarul 270/P/2001 a Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a domnului procuror Iacobescu Eugen sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art. 25 raportat la art. 289 Cod penal si aplicarea unei sanctiuni administrative de 1.000.000 ROL. Prin hotararea 126/25 august 2004, Consiliul Superior al Magistraturii a admis sesizarea Ministerului Justitiei si a dispus eliberarea din functia de magistrat a domnului Iacobescu Eugen, procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt pentru neindeplinirea conditiei prevazute de art. 46 lit. c teza II din Legea 92/1992 pentru organizare judecatoreasca. Prin sentinta 112/30 martie 2006 a Curtii de Apel Craiova - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, s-a admis exceptia de prescriptie a aplicarii sanctiunii, formulata de reclamantul Iacobescu Eugen si s-a dispus anularea hotararii 126/25 august 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii", preciza CSM.

Pentru anul 2004 si pentru perioada 2005-2007, Iacobescu a fost apreciat cu calificativul "foarte bine", mai arata CSM.

In dimineata de 24 martie 2011, peste 200 de politisti si jandarmi din judetul Olt au descins, in mai multe locuinte apartinand lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, si fratilor sai, cercetarile facandu-se pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Anchetatorii au gasit, in timpul perchezitiilor, la unul dintre imobilele unuia dintre fratii lui Bercea Mondial 200.000 de euro.

In aceeasi zi, "Adevarul" a relatat ca, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor (in articolul ziarului fiind consemnat numele procurorului Eugen Iacobescu-n.r.) care au facut perchezitii la locuinte ale lui Sandu Anghel si ale fratilor acestuia din Draganesti-Olt si Slatina, Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, ar fi fost mituit de Bercea Mondial cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni intr-unul din dosare, urmand ca acesta sa mai primeasca 400.000 de euro. Mircea Basescu, fratele sefului statului, declara atunci, pentru MEDIAFAX, ca nu are nicio implicare in cazul lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, precizand ca nu a discutat niciodata cu Anghel despre vreun dosar, iar acesta nu i-a cerut niciodata sa se implice in dosarele lui.

"Cred ca este imposibil ca un anchetator sa faca astfel de afirmatii. in mod normal, ar fi trebuit sa vina sa ma aresteze, daca ar fi ceva de felul asta adevarat, nu sa se fi dus la un ziar", spunea atunci Mircea Basescu.

In urma solicitarii mass-media, Ministerul Public a comunicat, in 24 martie 2011, ca la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt si parchetele subordonate nu se afla inregistrat si nu exista in lucru la procuror vreun dosar in care sa se efectueze cercetari fata de Mircea Basescu, pentru infractiunea de trafic de influenta sau alte infractiuni. Totodata, Ministerul Public informa ca dosarele Parchetului de pe langa Tribunalul Olt avand ca obiect comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si spalare de bani au fost preluate pentru finalizarea cercetarilor de catre Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, inclusiv dosarul inculpatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, cercetat, in stare de arest preventiv, pentru tentativa de omor.

Sursa citata preciza ca in dosare aflate pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt avand ca obiect cercetarea infractiunilor de spalare de bani, evaziune fiscala si tentativa de omor in care se efectueaza cercetari fata de mai multe persoane, in cursul zilei de 24 martie 2011 s-au efectuat perchezitii domiciliare in mai multe locatii. De asemenea, in 24 martie 2011, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova a dispus preluarea cauzei in care era cercetat Sandu Anghel pentru tentativa de omor.

In urma comunicatului Ministerului Public, procurorul Iacobescu declara ca nu va preda Parchetului Curtii de Apel Craiova dosarul in care Sandu Anghel este cercetat pentru tentativa de omor, asa cum a decis Ministerul Public, ci va solicita interventia Consiliului Superior al Magistraturii. El spunea ca nu intelege de ce Parchetul Curtii de Apel Craiova nu a intervenit de la inceput in cazul lui Bercea Mondial, iar acum ii "ia" acest dosar. De asemenea, procurorul sustinea ca a fost "obiectiv cu privire la tentativa de omor", acuzatie care i se aduce lui Sandu Anghel.

"Nu se poate sa muncesti atata timp si sa ti se ia dosarul pentru ca nu ai fost obiectiv", declara Iacobescu, care a doua zi anunta ca nu mai contesta decizia Ministerului Public.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Mircea Basescu ar fi
Mircea Basescu ar fi "transformat dreptatea in marfa care se vinde si se cumpara". Concluzia Tribunalului Bucuresti

Mircea Basescu ar fi "transformat dreptatea si libertatea in marfuri care se vand si se cumpara". Aceasta este concluzia la care a ajuns judecatorul de la Tribunalul Bucuresti, care l-a trimis in spatele gratiilor in arest preventiv.

Victor Ponta: Coalitia discuta luni despre o Declaratie a Parlamentului privind demisia lui Basescu
Victor Ponta: Coalitia discuta luni despre o Declaratie a Parlamentului privind demisia lui Basescu

Premierul Victor Ponta d eclarat ca membrii coalitiei de guvernare discuta, luni, despre posibilitatea initierii unei actiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaratii a Parlamentului, pentru demisia presedintelui Traian Basescu.

Prima reactie a lui Traian Basescu dupa arestarea fratelui sau, Mircea:
Prima reactie a lui Traian Basescu dupa arestarea fratelui sau, Mircea: "Nu am primit niciun ban de la Bercea Mondial"

Presedintele Traian Basescu a declarat, intr-un interviu scris, ca nu a primit niciun ban sau bun de la sau in numele lui Sandu Anghel. El precizeaza de asemenea, ca a aflat din presa ca fratele sau, Mircea Basescu, a botezat o nepoata a acestuia.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.