“România merge în direcția opusă UE”. Am putea ajunge la peste 30.000 de cazuri noi pe zi

×
Codul embed a fost copiat

„Relaxările anunțate de autorități nu sunt justificate, iar România merge din nou în direcția opusă Uniunii Europene!''. Avertismentul vine din partea specialiștilor, îngrijorați de infectările cu varianta Omicron.

Numărul pacienților internați, mai mici de 5 ani, crește alarmant. România ar putea ajunge la finalul lunii ianuarie la peste 30 de mii de cazuri noi pe zi. Există și o veste bună: reprezentanții companiei Pfizer au anunțat că doza booster oferă protecție împotriva Omicron.

Fiecare varianta nouă de coronavirus a scăzut vârstă de infectare. Iar tulpină Omicron este atât de contagioasă, spun specialiștii, încât se răspândește rapid și în rândul copiilor cu vârste mai mici de 5 ani, pentru care nu există vaccin.

O statistică a unui spital din Africa arată cât a crescut numărul internărilor în rândul tinerilor și al copiilor afectați de nouă mutație, față de perioada în care varianta Delta era dominantă. Cele mai afectate sunt grupele de vârstă 0-4 ani și 30-39 de ani.

Octavian Jurma: ''În copilărie sistemul imun este naiv, cum se spune din punct de vedere imun. Ca virusul să rămână permanant printre noi trebui să aibă un bazin de sisteme imune permanent naive, care nu știu ce să facă. Faptul că tinerii se spitalizeaza într-un număr atât de mare înseamnă că Omicron nu produce o formă atât de ușoară de boală cum ne așteptăm. Suntem dispuși să vedem o triplare a numărului mare de cazuri și deceselor în rândul copiilor?''.

Citește și
Alexandru Rafila
Rafila: Relaxarea unor restricţii trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Mai mult, copiii pot fi vectori de răspândire a infecției în rândul adulților, mai ales dacă aceștia nu sunt vaccinați.

Îngrijorător este și faptul că oamenii de știință din Africa de Sud spun că posibilitatea de reinfecție este de 3 ori mai mare în cazul Omicron comparând cu variantele anterioare. Din cele aproximativ 2,8 milioane de mostre pozitive, aproape 36 de mii au suspiciune de reinfecție. Iar asta înseamnă, se tem specialiștii, că noua mutație poate păcăli imunitatea obținută în urmă bolii anterioare.

Numărul infectarilor se dublează la fiecare 3 zile și jumătate în cazul Omicron. Dacă la începutul anului viitor vom pleca de la 500 de infectari pe zi, spre finalul lunii ianuarie vom avea peste 30 de mii de cazuri noi zilnic.

Iar relaxarea măsurilor este o greșeală pe care autoritățile de la noi au făcut-o și înainte de valul 4, spun cu toată convingerea medicii.

Octavian Jurma: ''Sărbătorile sunt un risc epidemiologic ridicat peste tot. O persoană cu omicron la o petrecere va infecta jumătate din persoanele respective. Măsurile pentru valul 5 nu par să fie în tandem cu riscul pe care îl prezintă valul 5. România din nou se îndreaptă într-o direcție complet diferită de restul UE".

Cristian Apetrei, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Pittsburgh: "În condițiile în care abia am ieșit din valul IV și ne pregătim de valul V, care va fi produs de o tulpină mult mai violentă decât cea cu care ne-am confruntat, cred că măsurile de relaxare nu sunt justificate în niciun fel''.

O rază de speranța vine însă de la reprezentanții companiei Pfizer care au prezentat rezultatele unui studiu de laborator conform căruia doză booster oferă protecție împotriva omicron, așa cum se întâmplă în cazul a două doze cu tulpină originală. La persoanele care aveau doar 2 doze vaccin s-a observat o scădere de 25 de ori a anticorpilor împotriva noii variante.

Dr. Mikael Dolsten, directorul științific al Pfizer: „Pentru a vă proteja împotriva tulpinii Omicron, aveţi nevoie de o a treia doză de vaccin. Avem motive să credem că două doze de vaccin vă oferă o protecție relevantă pentru o formă severă a bolii, dar în mod evident anticorpii scad substanțial”.

La persoanele care aveau doar 2 doze vaccin s-a observat o scadere de 25 de ori a anticorpilor impotriva noii variante.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Începe marea relaxare de sărbători. Petreceri în localuri până dimineața, fără mască pe stradă
Începe marea relaxare de sărbători. Petreceri în localuri până dimineața, fără mască pe stradă

Măsurile de relaxare pentru sărbători vor intra în vigoare chiar de pe 9 decembrie.

Rafila: Relaxarea unor restricţii trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie
Rafila: Relaxarea unor restricţii trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că relaxarea unor restricţii stabilite în contextul pandemiei trebuie să vină la pachet cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie.

Măsurile de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Fără carantină de noapte pentru nevaccinați, magazine deschise până la 22
Măsurile de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Fără carantină de noapte pentru nevaccinați, magazine deschise până la 22

CNSU a aprobat, marți seară, propunerea de prelungire a stării de alertă, precum și măsurile de relaxare pentru periaoda Sărbătorilor de Iarnă. 

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.