Restricţii de trafic în Bucureşti pentru funeraliile Regelui Mihai. Străzile afectate

restrictii trafic

Mai multe restricţii de trafic vor fi impuse la sfârşitul acestei săptămâni în Bucureşti, în contextul funeraliilor fostului suveran Mihai I.

Potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră, vineri, începând cu ora 16,00, se va restricţiona traficul rutier şi parcarea autovehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, precum şi pe platoul de la baza acesteia şi în zona Gării Băneasa, perimetrul delimitat de str. Tipografilor şi Gara CFR Băneasa.

Sâmbătă, traficul rutier va fi restricţionat după cum urmează:

* între orele 00,00 - 8,00, pe Calea Victoriei între str. C. A. Rosetti şi Aleea Kretzulescu, pe str. Dem. I. Dobrescu între bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei, precum şi pe străzile care acced în acestea;

* între orele 8,00 şi 14,00, pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi str. Ion Câmpineanu, precum şi pe străzile care acced în acest tronson, gradual în funcţie de numărul participanţilor la funeralii;

Citește și
Regele Mihai
Umilințele la care Ion Iliescu l-a supus pe Regele Mihai, după Revoluție
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

* începând cu ora 11,00, pe traseul de deplasare a cortegiului funerar către Palatul Patriarhiei, respectiv: Palatul Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - bd. Unirii - Aleea Colina Bucuriei.

* începând cu ora 14,00, ambele sensuri, gradual, în funcţie de viteza de deplasare, pe traseul de deplasare a cortegiului şi pe străzile care acced în acesta de la Palatul Patriarhiei către Gara Băneasa, respectiv: Aleea Colina Bucuriei - Pod Şerban Vodă - bd. I. C. Brătianu - Piaţa Universităţii - bd. Nicolae Bălcescu - Piaţa Romană - bd. Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei - bd. Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - bd. Constantin Prezan - Arcul de Triumf - şos. Kiseleff - Piaţa Presei Libere - şos. Bucureşti-Ploieşti - Fântâna Mioriţa - Gara Băneasa, precum şi pe şos. Bucureşti-Ploieşti, între Piaţa Presei Libere şi Pasajul Băneasa şi str. Tipografilor, între şos. Bucureşti-Ploieşti şi bd. Poligrafiei.

Traficul pietonal va fi restricţionat sâmbătă, după cum urmează:

* începând cu ora 00,00 până la defluirea totală a participanţilor, pe trotuarul aferent Muzeului Naţional de Artă a României de pe str. Ştirbei Vodă şi Calea Victoriei, până în dreptul Bisericii Kretzulescu;

* începând cu ora 8,00, pe Aleea Colina Bucuriei, între bd. Regina Maria şi Palatul Patriarhiei, precum şi pe Aleea Cristea Miron din str. 11 Iunie, cu excepţia riveranilor.

De asemenea, precizează Brigada Rutieră, pentru buna desfăşurare a activităţii din jurul Palatului Patriarhiei, în funcţie de numărul participanţilor, traficul rutier va fi restricţionat gradual pe următoarele artere:

* bd. Unirii, între bd. I. C. Brătianu şi bd. Libertăţii;
* Splaiul Independenţei, între str. Halelor şi Pod Şerban Vodă;
* str. Halelor către Splaiul Independenţei;
* bd. Regina Maria, între bd. Libertăţii şi Aleea Colina Bucuriei, cu excepţia tramvaielor.

Poliţiştii recomandă următoarele rute ocolitoare:

* şos. Bucureşti-Ploieşti - bd. Aerogării - str. Cpt. Alexandru Şerbănescu - str. Barbu Văcărescu - şos. Ştefan cel Mare;
* Piaţa Presei Libere - bd. Mărăşti - Piaţa Montreal - bd. Mărăşti - bd. Mareşal Alexandru Averescu - bd. Ion Mihalache - str. Buzeşti - str. Berzei;
* Piaţa Victoriei - str. Buzeşti - str. Berzei.

"Pentru buna desfăşurare a traficului rutier, recomandăm conducătorilor auto să se deplaseze cu atenţie, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi pe traseul de deplasare şi să folosească rutele ocolitoare. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi", precizează Brigada Rutieră.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Familiile Regale ce participă la Funeraliile Regelui Mihai I. Regii Spaniei au adus un ultim omagiu
Familiile Regale ce participă la Funeraliile Regelui Mihai I. Regii Spaniei au adus un ultim omagiu

Funeraliile ultimului rege al României vor plasa ţara noastră în prim plan. Zeci de oaspeţi cu sânge albastru şi-au confirmat prezenta la Bucureşti.

Umilințele la care Ion Iliescu l-a supus pe Regele Mihai, după Revoluție
Umilințele la care Ion Iliescu l-a supus pe Regele Mihai, după Revoluție

Regele a ajuns miercuri pentru totdeauna în țara în care a încercat de mai multe ori să revină după Revoluție ca să-și revadă poporul. În anii aceia, a îndurat, însă, umilințe greu de imaginat.

Cortegiul funerar al Regelui Mihai, întâmpinat la Palatul Regal de peste 1000 de persoane:
Cortegiul funerar al Regelui Mihai, întâmpinat la Palatul Regal de peste 1000 de persoane: "Monarhia salvează România"

De la aeroportul Henri Coandă, cortegiul funerar l-a purtat pe Regele Mihai în locul copilăriei sale: Castelul Peleş din Sinaia. Pe drum, mii de oameni şi-au înclinat fruntea şi au spus o rugăciune în gând pentru ultimul monarh al României.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.