Primele reacții, după moartea regelui Mihai: „Ar trebui stat în genunchi în faţa unui om ca el”

×
Codul embed a fost copiat

Regele Mihai a murit marți, 5 decembrie, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală. Pierderea sa fost primită cu durere.

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, pentru Știrile ProTV:

”Sunt puțini cei care își mai aduc aminte de el. Să aibă recunoștință față de un rege care a reușit într-un moment de foarte mare dificultate și confuzie, când eram aproape să fim striviți de tăvălugul armatei roșii, să scape țara și să îi canalizeze destinul spre o variantă mai benefică decât ar fi fost fără de intervenția lui.

Era un om bun la suflet, generos și un om care era într-adevăr foarte tăcut. Nu vorbea mult, avea o dificultate de exprimare chiar. Nu era un orator ca și Regele Ferdinand. Dar era un om care gândea și gândea metodic, nemțește. Se vede în materialele pe care le-a redactat...

Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția

Citește și
Regele Mihai
Regele Mihai a murit
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

În numele Protopopiatului Elveției, și al Parohiilor ortodoxe romaneşti de la Lausanne și de la Geneva, transmitem sincere condoleanțe Familiei Regale pt trecerea la cele veșnice a MS Regelui Mihai. MS a fost și va rămâne o Conștiința a Neamului Românesc.

Dumnezeu să-L odihnească în pace și să-I așeze sufletul în locașurile sfinților Săi, alături de cele ale bravilor Săi înaintaşi. Suntem alături cu sufletul și cu rugăciunea de Familia Regală în aceste momente triste.”

Istoricul Diana Mandache a declarat, pentru Știrile ProTV: „Este o veste tristă, deși lumea se aștepta. E aproape șocant, pentru că regele Mihai a reprezentat un simbol, un simbol profund al valorilor reale. Pentru mine, regele Mihai reprezintă o pierdere enormă (...) Este un capitol de istorie a României, un capitol de istorie a regalității. Este aproape fenomenal. Este o persoană care s-a născut la câțiva ani după Marea Unire; numele lui reprezenta foarte mult. Reprezintă aproape un secol de istorie zbuciumată.”

Vartan Arachelian, scriitor: Cu plecarea lui se încheie un capitol extrem de important în istoria României - ieșirea regalității din România. Știm cu toții cât a însemnat venirea lui Carol I în România, ce a însemnat regalitatea pentru România Mare și, în sfârșit, speranțele care au durat puțin timp, după Revoluția din 1989. Este un eveniment tragic. În 1990, regele Mihai era de o modestie. Un om cu totul și cu totul remarcabil. Pleacă de lângă noi nu doar un rege, ci un om cu totul și cu totul excepțional.”

Oana Pellea și-a modiifcat poza de profil și de copertă, în imagini cu fond negru, însoțite de mesajul: „Majestate, să ne ierţi! Primeşte Doamne pe Robul Tău Mihai la Tine!” 

Mircea Cărtărescu:Regele Mihai a murit. Am avut mereu mult respect pentru el și compasiune pentru destinul trist al lui și al nostru. Odihnească-se-n pace!”

Christian Mititelu, analist de politică externă: E greu de văzut cum se va schimba România, pentru că este o pagină de istorie. Este ultimul șef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este cel care i-a întâlnit pe Churchill, pe Hitler. Este o istorie vie. Se încheie și capitolul monarhiei în România, care a contribuit foarte mult la formarea și consolidarea statului român modern. Regele a fost obligat să abdice printr-un act care nu cred că avea legalitate. Pur și simplu, s-a schimbat ordinea constituțională, printr-un ordin dat în grabă”, a declarat el, la un post de televiziune.

Academicianul Dan Berindei: „Este o veste tristă, care pune capăt unei epoci, epoca fericită, pentru că epoca monarhiei în România, între 1866 şi 1947, a fost o epocă cu frământări, dar şi cu mari succese. Nu ştiu când vom mai întâlni o astfel de epocă. Regele Mihai este o personalitate care merită toate elogiile pentru echilibrul său de a fi, într-adevăr cârmuitorul unei ţări întregi. Pierderea sa va fi resimţită şi, cel puţin în ceea ce mă priveşte, rămân cu amintirea discursului memorabil pe care l-a adresat Parlamentului României cu câţiva ani în urmă. Un model de echilibru şi de frumos comportament al unui român adevărat", a declarat el, pentru Agerpres.

Actorul şi regizorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”: „Eram pregătit sufleteşte într-un fel de evenimentele din ultimele săptămâni de acest sfârşit implacabil, dar în aceeaşi măsură nu îmi vine să cred că s-a şi întâmplat, pentru că speranţa în monarhie pentru mine a fost o speranţă de viaţă şi de recuperare a ceea ce s-a pierdut fundamental în imaginea noastră ca români, ca regat, ca istorie recentă, ca să nu mai vorbesc de aspectul istoric al neamului. Pe de altă parte, aducându-mi aminte de anul 1992 şi de vizita regelui de atunci, de Paşti, îmi amintesc de întâlnirea pe care am avut-o şi de entuziasmul absolut extraordinar al zeci de mii de oameni care l-au primit şi de propunerea pe care mai mult sau mai puţin romantic i-am făcut-o de a nu mai pleca, de a rămâne. Majestatea sa a spus că nu poate, că a promis că pleacă – şi-a dat cuvântul că va pleca””, a spus actorul, pentru News.ro.

 „Neamul românesc are o istorie de domnitori şi voievozi şi în Epoca Modernă de monarhi de tip european. 25 de ani în istoria neamului nostru acum postrevoluţionar au fost pierduţi irevocabil şi iremediabil din cauza isteriei neocomuniste pe care am trăit-o şi pe care bag seamă că o mai trăim şi acum. Să vedeţi ce lacrimi de crocodil vor curge de la cei care l-au refuzat şi chiar i-au pus arma în piept când a vrut să se ducă să îşi viziteze neamurile îngropate. Să vedeţi ce regrete se vor naşte chiar de la cei care l-au izgonit, practic, din ţară (...) România ar fi arătat la fel cum a arătat între cele două războaie mondiale, când era una dintre primele ţări europene – cu o dezvoltare economică incredibilă, cu investiţii uriaşe de peste tot. Să ne amintim, americanii făceau telefoanele, nemţii făceau şoselele, italienii făceau căile ferate, industria românească se dezvolta, aveam în perioada crizei 29 – 33 tranzacţiile în România se făceau în aur şi nu în valute care se depreciaseră. România a avut în perioada ei de glorie în acea zonă a istoriei când monarhia era garantată de o constituţie, la ora aceea considerată cea mai viabilă şi cea mai modernă în Europa”, a spus Caramitru, precizând că Regele nu a avut nicio vină şi că toate acţiunile sale din istorie se justifică 100%.

Actorul Marcel Iureş: „Am zis într-un glas cu soţia mea: Dumnezeu să-l odihnească! Ar trebui stat în genunchi în faţa unui om ca el. Cred că o să ne protejeze în continuare. Se vedea dintre toţi, se vede, când te uiţi în mulţime, îl vezi. Era peste toţi, că e mulţimea civilă, că e mulţimea politică”, a declarat Marcel Iureş, la RFI, potrivit News.ro.

Academicianul Răzvan Theodorescu: Moare un rege care este ultimul monarh al României. Cu el monarhia română se stinge definitiv. Un personaj tragic, cu o viaţă tragică, dar demnă, un personaj demn de respect, care în cea de a doua sa domnie, dramatică de altfel, a făcut un lucru foarte important, fiind factorul decisiv în actul de la 23 August, a cărui importanţă o ştim cu toţii. Să îi apărăm această bună amintire, după cum trebuie să nu uităm că în întregul său exil a fost o persoană demnă şi care nu şi-a uitat nicio clipă ţara. Este singurul monarh exilat care s-a putut întoarce în ţara sa exact în locul de unde a plecat şi lucrul acesta contează destul de mult pentru o istorie aproape centenară", a declarat pentru Agerpres academicianul.

Academicianul Ioan Aurel Pop, istoric: „Stăpânit de o emoţie care nu se poate exprima în cuvinte, pot să vă spun doar, gândindu-mă la faptul că sunt istoric, că s-a stins ultimul şef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, ultimul care mai era în viaţă şi că, odată cu el, de fapt s-a stins o lume, o lume care a suferit, o lume care a trăit, o lume care a cunoscut ororile războiului şi ororile regimului comunist, o lume care, prin Majestatea sa, era dătătoare de speranţe. Dătătoare de speranţe pentru viitor", a spus Ioan Aurel Pop, pentru Agerpres.

El a adăugat că toţi românii ar trebui să fie în doliu şi să se gândească la personalitatea Regelui Mihai.

„Din păcate, în acest moment toţi românii ar trebui să fie în doliu şi să se gândească la ceea ce a reprezentat personalitatea regelui pentru această ţară, dar şi pentru Europa Centrală şi de Sud-Est în general, ca un simbol al stabilităţii, al democraţiei, al valorilor respectate. Condoleanţe familiei", a conchis istoricul clujean.

Sociologul Vasile Dîncu: „În 2011, când l-am văzut pe Regele Mihai vorbind în faţa Parlamentului României, am înţeles ce căuta regalitatea pe lume. Regele nu a dorit niciodată puterea, pentru că a avut-o mereu. Rămas bun, Majestate! Faţă de alţi lideri, cum spunea un eseist englez, regii nu sunt aleşi de popor, deci nu se remarcă prin ambiţie sau prin voinţă de putere, nu au obsesia de a domina, nu se luptă pentru câştigarea simpatiei. Regii reprezintă, ei sunt un memento al imaginii unui timp apus, unde valorile nu sunt cuvinte şi unde oamenii sunt cu adevărat purtători ai unor valori. Cred că republicanii inteligenţi au înţeles că nu trebuie să se sperie, regalitatea nu guvernează, ci reprezintă ceea ce nu se vede, ceea ce nu se poate pipăi: statul, naţiunea, spiritul şi cele mai importante valori. Acestea sunt păstrate în lumea aproape metafizică a aristocraţiei, iar regii sunt slujitorii acestora. Regalitatea nu intră în luptă cu nimeni din societate, deci ea este cea mai potrivită instituţie a tuturor”, scria Vasile Dîncu în textul publicat în aprilie 2016, potrivit Agerpres.

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici: „Este o pierdere pentru că a fost una din marile personalităţi ale istoriei noastre care a făcut, prin gestul de la 23 August, un enorm bine pentru viitorul istoriei noastre. Eu cred că este una dintre pierderile mari”, a declarat el, pentru Mediafax.

Administrația Prezidențială: Preşedintele Klaus Iohannis a fost informat, marţi, despre decesul Regelui Mihai I şi, la solicitarea sa, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului suveran al României la întâlnirea şefului statului cu ambasadorii statelor membre UE, au precizat surse prezidenţiale.

Preşedintele participă la un dejun de lucru găzduit de ambasada Estoniei cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.

Calendarul funeraliilor

„La căpătâiul regelui a stat, până în ultima clipă, principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, custodele Coroanei va face o declarație către țară. În cursul zilei de mâine (n.r – miecuri) va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor”, se precizează într-un comunicat postat pe România Regală.

Potrivit sursei citate, trupul neînsuflețit al regelui Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

„La dorința custodelui coroanei, funeraliile regelui Mihai vor respecta tradiția înaintașilor Majestății sale defuncte”, a mai precizat sursa citată.

Klaus Iohannis se afla la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor UE atunci când a fost informat despre moartea regelui.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Anii de exil. 30 decembrie 1947, anul în care Regele Mihai a fost obligat să îşi părăsească ţara
Anii de exil. 30 decembrie 1947, anul în care Regele Mihai a fost obligat să îşi părăsească ţara

30 decembrie 1947 este ziua în care regimul comunist, criminal, impus de Moscova a început să lucreze la mutilarea unui întreg popor.

Regele Mihai a murit
Regele Mihai a murit

Regele Mihai I, personalitate marcantă a istoriei noastre, a închis astăzi ochii, la vârsta de 96 de ani, departe de ţară pe care a slujit-o şi de poporul pe care l-a preţuit cu întrega sa fiinţă.

Liderii politicii români, după moartea Regelui Mihai I. ”Poporul se desparte îndurerat de Rege”
Liderii politicii români, după moartea Regelui Mihai I. ”Poporul se desparte îndurerat de Rege”

Klaus Iohannis se afla la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor UE atunci când a fost informat despre moartea regelui.

Programul funeraliilor Regelui Mihai, decis astăzi. Principesa Margareta:
Programul funeraliilor Regelui Mihai, decis astăzi. Principesa Margareta: "Am pierdut cu toții un părinte"

Principesa Margareta a transmis o declaraţie către ţară, după moartea Regelui Mihai, în care a anunțat că ”începe un nou timp pentru Casa Regală a României, cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui” său.

Imagini de COLECŢIE cu Mihai I al României. De la copilul care schia alături de Carol al II-lea până la Regele trimis în exil
Imagini de COLECŢIE cu Mihai I al României. De la copilul care schia alături de Carol al II-lea până la Regele trimis în exil

"Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Cinismul si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata", este unul dintre mesajele pe care Regele Mihai a dorit sa il transmita romanilor.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.